Consecinta este ca ambii barbati ramin paralizati de la briu in jos. Dupa ce le vine ideea sinuciderii si o resping individual, in loc sa se adinceasca in autocompatimire, o intilnire pe peronul garii le da un nou scop in viata: razbunarea. Astfel cei doi pornesc impreuna inspre Finlanda, sa il gaseasca pe fabricantul masinilor Aaltra si sa-i ceara despagubiri.

“Aaltra” este un ‘roadmovie’, film care urmareste o calatorie. Si in spatiul fizic strabatut, si in schimbarile relatiilor dintre personaje. Ben si Gus ajung sa se inteleaga reciproc, nu neaparat sa se placa, dar sa castige un soi de empatie reciproca, formand un front comun, o unitate, gasind o cu totul alta viziune asupra vietii in faptul ca nu mai au nimic de pierdut.

Cele doua personaje sunt oricum prezentate in paralel, semanand atat de mult, desi la suprafata n-ai prea zice.

Dialogul este minimalist, fetele de disperati fara salvare ale celor doua personaje spunand tot ce este de spus. Coloana sonora, pe langa zgomote de tren, utilaje agricole, motociclete si valuri inspumate, mai consta din multa tacere .

Vietile goale ale eroilor nostri simbolizate de peluzele imense si la fel de goale din fata caselor lor. Problemele lor sunt subtil sugerate. Deducem astfel ca navetistul a incercat sa aiba un copil cu sotia lui, dar nu a reusit, ceea ce le-a distrus iremediabil relatia. Durerea fermierului e simbolizata de un streang rupt in curtea acestuia si de un buchet de flori asezat sub el.

Personajele secundare intalnite pe drum, fie ca sunt franceze, scandinave, germane, americane sau finlandeze, sunt prezentate cu acelasi cinism si sunt cu adevarat umane, fara toaletarea, machiajul, personajelor din filmele americane.

Nu o sa scriu sfarsitul. Nu ca nu m-ar tenta dar in trecut, cand am scris o cronica asemanatoare pentru ziarul la care lucram, redactorul-sef m-a cam obligat sa scriu sfarsitul acolo. Si a fost mare pacat .

Ca povestire a mea legata de film si de gustul jalnic al publicului in materie de filme, pot sa spun ca abia am reusit sa vad filmul. Am vrut sa-l vad intr-o sambata, cu o colega frantuzoaica, si, asa cum se intampla de obicei la filmele bune si majoritar neintelese, noi doua eram singurele care voiau sa cumpere bilete. Astia de la Cinema Europa (Bun, dar practic falimentar) nu au vrut sa ne lase. Au zis ca nu dau drumu la film doar pentru doua persoane.

Noroc ca am dat drumu la farmecul personal (si un fluturat de gene), mi-am suflecat mainile si am aburit-o pe femeia de la bilete in ultimul hal, incat ne-a lasat sa vedem filmul, nu inainte de a-i promite ca o sa-i spunem la sfarsit parerea noastra, adica daca a meritat. Si i-am zis ca a meritat 100%. Unul din filmele ireprosabile, fara cusur, in care fiecare detaliu conteaza, fara nimic in plus, si nici in minus. Unul din filmele la care nodul in gat se bate cap in cap cu hohotele de ras si cohii cascati de uimire.