Never Let Me Go – Kazuo Ishiguro

“Sa nu ma parasesti/Never Let Me Go” este genul de carte pe care e mai bine s-o citesti fara sa stii nimic despre ea. Asa ca voi spune cateva cuvinte despre ea inainte de un “spoiler alert”.

Nota: Eu m-am spoilerit de la rezumatul din interiorul cartii (pagina 4), care apare imediat dupa biografia lui Kazuo Ishiguro.

“Never Let Me Go” este genul de carte care te cucereste de la inceput, ceea ce in engleza se numeste “page-turner”. A devenit dupa doar cateva pagini una dintre preferatele mele, poate si datorita naratoarei, Kathy H, care, in prima parte a cartii povesteste despre prietenii ei, Ruth si Tommy, cu care locuieste la Hailsham, un fel de scoala privata din Marea Britanie. Pana acum, nimic uimitor, daca n-ar fi vorba de stilul in care povesteste Kathy. La inceput am vrut sa descriu stilul ca fiind simplu, delicat, usor retinut, dar abia cand ajunsesem la ultimul capitol mi-am dat seama ca cel mai potrivit cuvant care sa descrie stilul cartii este resemnare. Asa vorbeste Kathy, resemnata, detasata de toate incidentele povestite. Evoca stari si senzatii intense, anxietate de adolescent, dor si tristete, dar este ca si cum acestea nu mai conteaza pentru ea.

Pe langa atmosfera resemnata, din jocurile copilariei, din termeni precum “ingrijitor”, “Solduri” si “posibili” iti dai seama ca exista un “elefant” in camera, un element important care va devasta totul mai tarziu. Toate aceste detalii construiesc o atmosfera usor sinistra, suprapusa peste dramele obisnuite ale copilariei. Elevii de la Hailsham sunt instruiti sa fie cat mai creativi, iar creatiile lor artistice, de orice natura ar fi ele, sunt licitate in cadrul unor targuri. Elevi precum Tommy, care nu au asemenea inclinatii, sunt marginalizati de catre ceilalti.

Spoiler alert!

Kazuo Ishiguro vorbeste despre “Never Let Me Go”

In jurul paginii 80 ne dam seama ca de fapt toti elevii de la Hailsham sunt clone, care sunt crescuti pentru a deveni donatori de organe pentru “oamenii normali”. Kathy povesteste ca ea, la 31 de ani, este “ingrijitor” pentru semenii sai “donatori”. Revelatia aceasta explica putin atmosfera sinistra a cartii. Dar desi partea cu clonele pare a fi un subiect SF, Ishiguro o trateaza ca pe orice alta poveste, elementele stiintific-fantastice fiind deghizate abil intr-o lume aproape identica cu a noastra. Detaliile despre soarta personajelor de la Hailsham sunt dezvaluite intr-un ritm incet, pornind de la conversatii intre Kathy si Tommy, care incearca sa puna cap-la-cap lucrurile pe care le cunosc sau le-au auzit din intamplare. Atat am de spus despre subiect.

Fascinanta este lumea copiilor de la Hailsham, care isi creeaza, din putinele informatii pe care le au, tabu-uri, mituri si jocuri. Cuvantul “moarte”, daca nu ma insel, nu este folosit niciodata in cele 340 de pagini, ci eufemisme precum “a se sfarsi”. Cartea este construita cu atentie, fiecare detaliu important este eliberat la momentul potrivit, iar suspansul pare a fi, in anumite momente, greu de suportat. Pe langa intrebarile legate de soarta clonelor, de avansul nestapanit al tehnologiei, “Never Let Me Go”, pentru mine, da raspunsuri mult mai importante, despre oameni, care ar putea muri in orice moment, despre cum aleg sa isi traiasca viata si pana la ce punct hotarasc la lupte.

Deja vreau sa-mi cumpar toate cartile lui Ishiguro traduse in romana.

Si vreau sa vad filmul, care se lanseaza in iulie. Nu imi pot inchipui acum o actrita mai grozava care sa o joace pe Kathy decat Carey Mulligan si Keira Knightley poate face un rol grozav si diferite de cele anterioare, pe post de Ruth.

Keira Knightley, Carey Mulligan si Andrew Garfield, la filmarile pentru “Never Let Me Go”

imdb