Dans Dans Dans, da’ nu singur

Voi numi aceasta perioada din viata mea de cititor, perioada japoneza. Murakami a venit dupa Kazuo Ishiguro si “Rosu ucigas” (amintiri din lagarul japonez). Succesiunea celor trei carti n-a fost deloc premeditata, dar iata ca l-am terminat pe Murakami (si acum citesc Sabato, deci am sarit deja pe alt continent).

Trebuie sa povestesc ca eu l-am “cunoscut” pe Murakami la Bac, cand am avut un text de interpretat “la prima vedere” din La sud de granita, la vest de soare. Abia anul trecut am citit prima carte de el, “In cautarea oii fantastice”, care mi-a placut foarte mult. “Dan Dans Dans” este un sequel si am inteles ca de fapt, inainte de “Oaie”, mai exista inca doua carti care fac parte din trilogia Sobolanului.

Acelasi narator fara nume este si aici cel care navigheaza intr-o mare de ciudatenii. Numai ca el este acela privit de toata lumea ca un ciudat. Dupa ce si-a pierdut in “oaia fantastica” iubita cu cele mai minunate urechi din lume, our guy incepe s-o caute, din cauza unor vise cu Hotelul Delfin care-l bantuie. El simte ca cineva plange pentru el acolo. Asa ca se intoarce la Sapporo, orasul in care se afla Hotelul Delfin, dar in locul acestuia gaseste o cladire cu acelasi nume, dar de varianta corporatista, cu mult mai multe etaje si conditii mai bune de trai (most of the time, oricum).

Desi nu-si da seama, el gaseste la Sapporo indicii si oameni care-l trimit pe drumul potrivit.

Mai intai e Yuki (= zapada), o fata de 13 ani, care asculta muzica toata ziua si are un soi de premonitii. Yuki e abandonata de mama ei, o fotografa artista cu capul in nori, si tatal ei, un scriitor oportunist (al carui nume e Hikaru Makimura, o ironie sanatoasa din partea lui Murakami), nu se implica in educatia ei. Apoi apare Gotanda, un actor sarmant si un good guy, dar care e nefericit pentru ca e typecast de fiecare data ca doctor sau profesor si nu poate juca altceva.

Aceste personaje sunt incercarile timide ale eroului de a se lega de lume prin oameni. Singuratatea in care traieste si munca pe care o face – deszapezire culturala, cum ii spune el – risca sa-l cuprinda in totalitate. Asa ca trebuie sa danseze, sa danseze in continuare, sa accepte orice ocazie care i se ofera (printre care si o minunata vacanta in Hawaii) de a scapa de izolare.

Personajul mi-a placut si mai mult fata de parcursul lui din “oaie…” Mesajele lui impotriva capitalismului, faptul ca e un underachiever care nu-si gaseste locul in lume, desi e competent si inteligent.

Intr-un fel am extras din cartea asta ca legaturile sunt greu de facut intr-o astfel de lume (sunt de acord). Ca ti-e greu sa gasesti oameni asemeni tie, “ciudati” ca tine, daca pot sa spun asa. Ca intr-o lume in care se pot deconta chiar si prostituatele, prietenii adevarati sunt greu de gasit.

Povestea din carte este legata strans de revolutia tehnologica din Japonia anilor ’80, cand lumea se schimba brusc si apar marile corporatii. Toata lumea are contabil, toata lumea si-a vandut sufletul cuiva (de exemplu, Gotanda si l-a vandut unei agentii de impresariat, care nu-l lasa sa-si ia un Subaru sau un Civic. Il obliga sa conduca un Maserati). Asa ca eroul nostru se refugiaza in rockul vechi si se lupta din rasputeri sa-si pastreze legaturile cu lumea.