Kick-Ass, awesome bloody fun

(Bine ca nu i-am mai dat titlul “Kick-Ass kicks ass”, asa cum am vrut la inceput. Ar fi fost penibil) Am stiut ca o sa-mi placa filmul asta! Si chiar a fost awesome. E o experienta cat se poate de entertaining, care mi-a oferit de toate: rasete si emotii si scene de actiune care nu m-au plictisit (sunt o tipa care nu prea are rabdare la lupte, explozii si urmariri).

Continue reading

Advertisements

First date cu Amelie Nothomb

Au trecut in jur de cinci-sase ani de cand a inceput in Romania nebunia cu Amelie Nothomb. Desi am de mult timp doua carti de ea in biblioteca, abia acum am apucat-o pe prima. “Dictionar Robert de nume proprii” incepe bine si se termina prost. Nu la modul ca sunt un cititor fitos si nu mi-a placut sfarsitul. Dar m-a deranjat ca Nothomb a construit atat de bine prima parte si cam in ultima treime a inadit doua-trei scene laolalta, un strop de auto-fictiune si tivul cartii s-a destramat din toate punctele de vedere. Cum ar veni phoning it in, asa cum zic americanii. Parca Amelie s-a plictisit si a renuntat, trimitand-o in tipografie.

La inceput, stilul m-a incantat. Ulterior mi-am dat seama (datorita cursului de scenaristica) ca autoarea asta are tendinta de a explica prea mult anumite lucruri. Ca si cum nu ar avea incredere in capsorul cititorului, care sa-nteleaga ce incearca ea sa sugereze. Continue reading

Zazie si orice in afara de metrou

Motto: Vorbesti, vorbesti, numai asta stii sa faci…

Personajul care repeta obsesiv aceste cuvinte pe tot parcursul cartii lui Queneau este papagalul Verdeata, care numai asta stie sa zica. (Asta si cateva cuvinte in latina).

Dar replica asta exprima foarte bine esenta cartii (de aici si repetarea constanta), pentru ca personajele stiu numai sa vorbeasca. 90% din romanul lui Queneau e format din dialog si cautarea stilistica a lui il duce in toate zonele vocabularului pe care le-am invatat la scoala, inca din clasa a cincea.

E lectura perfecta pentru metrou (:P). Asta daca nu va deranjeaza sa radeti in hohote cand cititi, si ceilalti oameni din jur sa se uite la voi cu cate o spranceana ridicata. Continue reading

Dezintegrarea lui Bunny Munro

Nick Cave is a little fucked up (well, I already knew that…). E fucked up in stilul lui Bret Easton Ellis (of American Psycho fame) si Chuck Palahniuk (Fight Club and other great morbid stuff). A fost o restanta de la Easter Creepy Bunny Wabbits si iata ca am citit-o!

(Titlu alternativ al insemnarii: Nick Cave KILLED Bunny Monro)

Am citit cartea saptamana asta, cand aveam o gramada de ore de pierdut in aeroport. E putin deprimanta, dar oricum e imposibil sa fii optimist cand esti pe aeroport :).

E misto cartea! Bunny Monro e un comis-voiajor, care vinde gagicilor produse cosmetice si se foloseste de acelasi sarm (gropite in obraji, suvita pe frunte), same skill set for fucking them. E cam dependent de sex, iar numele cam stupid ii creeaza mereu oportunitati pentru a demonstra cat de spiritual este. Continue reading

Cum e viata cand ai “Mal di pietre”

Mal di pietre inseamna, in dialectul sarzilor, pietre la rinichi. Recunosc, cand am cumparat cartea asta, am cumparat-o tocmai pentru ca citisem intr-o mini-descriere din interior ca eroina are calculi renali. Si cum si eu trecusem printr-o perioada de crize asemanatoare (dar nu cred ca erau la fel de rele ca ale ei), am cumparat cartea, lasand-o cuminte pe raft, pana acum.

Se citeste foarte usor si e o carte “duioasa”, nu stiu ce alt adjectiv sa-i aplic. O tanara fata din Sardinia ne povesteste despre familia ei, dar nimeni in cartea asta nu are nume, nici macar fata. In centrul povestii, se afla Bunica, cea la care se raporteaza toti. Continue reading

“Trezirea”, just another vampire book

Ok! E timpul sa marturisesc. I kinda like vampires. Adica imi plac serialele, filmele cu vampiri si unele carti. Asta a fost inainte de tsunami-ul provocat de “Amurg” (which I’m never gonna read, bleahh) si de “True Blood”. Cred ca a inceput prima data cand am vazut, pe la 10 ani, un promo la “Dracula” lui Coppola. Si cand o colega din generala ma speria cu povesti despre vampiri (stia mai multe decat mine), iar eu chiar credeam ca, atunci cand perdeaua de la dormitorul meu forma incretituri, ca un vampir sta la fereastra mea. (Pe atunci credeam ca aceste creaturi au coarne :))).

Apoi a aparut Buffy (aveam 13 ani) si totul s-a schimbat. Vampirii erau brusc hot, cum era Angel (David Boreanaz). Planuiesc o insemnare despre cum “Buffy the Vampire Slayer” e unul dintre cele mai subestimate seriale (si e considerat adolescentin, dar asta peiorativ), dar nu-i asta momentul. Acum vreau sa vorbesc despre “Trezirea”, prima carte din seria “The Vampire Diaries” a lui L.J. Smith. Continue reading

Desmond si Penny sunt constanta mea

Episodul 11, seria a sasea din Lost, “Happily Ever After”, a intrat instantaneu in top 3 al meu. Si asta nu s-ar fi intamplat daca those two crazy kids n-ar fi fost implicati. Povestea lui Desmond si a lui a sa Penny este, pentru mine, cea mai frumoasa poveste de dragoste care a aparut pe un ecran de televizor. Si este o poveste simpla. Construita din cateva tuse. Continue reading