Ok! E timpul sa marturisesc. I kinda like vampires. Adica imi plac serialele, filmele cu vampiri si unele carti. Asta a fost inainte de tsunami-ul provocat de “Amurg” (which I’m never gonna read, bleahh) si de “True Blood”. Cred ca a inceput prima data cand am vazut, pe la 10 ani, un promo la “Dracula” lui Coppola. Si cand o colega din generala ma speria cu povesti despre vampiri (stia mai multe decat mine), iar eu chiar credeam ca, atunci cand perdeaua de la dormitorul meu forma incretituri, ca un vampir sta la fereastra mea. (Pe atunci credeam ca aceste creaturi au coarne :))).
Apoi a aparut Buffy (aveam 13 ani) si totul s-a schimbat. Vampirii erau brusc hot, cum era Angel (David Boreanaz). Planuiesc o insemnare despre cum “Buffy the Vampire Slayer” e unul dintre cele mai subestimate seriale (si e considerat adolescentin, dar asta peiorativ), dar nu-i asta momentul. Acum vreau sa vorbesc despre “Trezirea”, prima carte din seria “The Vampire Diaries” a lui L.J. Smith.
Dupa ce am fost expusa la nenumarate interpretari ale acestei fiinte folclorice, nu pot sa zic ca am ceva impotriva fenomenului, ci impotriva chestiilor facute prost. Exista unele facute foarte bine (vezi “True Blood” si alegoria cu discriminarea din societatea contemporana, dar si hot VILF’s – va las pe voi sa aflati ce-nseamna asta).
Despre carte.
“Trezirea” nu e mare branza. E o poveste simpla, care nu are ca scop rasturnarea miturilor. Care nu aduce nimic nou in lumea asta, a creaturilor noptii. Si nefericirea e si mai mare, pentru ca am vazut deja cateva episoade din primul sezon al serialului, si varianta de la TV este net superioara ca actiune, ca personaje, ca ritm. Ca sa nu mai zic ca finalul e dezamagitor si cu cliffhanger (da nu mai spoilaresc aici).
Ideea e ca am citit asta ca un guilty pleasure, dar nu prea am simtit the pleasure part. Actiunea, pe scurt: adolescenta orfana Elena locuieste in oraselul Fell’s Church (undeva in Midwest, presupun). E genul homecoming queen, care invarte toti baietii pe degete. Si asa apare Stefan Salvatore. Un italian misterios, care poarta ochelari in timpul zilei si care s-a inscris la liceul ei. Elena il vede si il vrea, ca pe o rochie din vitrina, dar the dude are vreo 400 de ani (exista inca din Renastere) si destule bagaje emotionale. Jumatate din carte ea il vaneaza, in timp ce altcineva o vaneaza pe ea. Si anume fratele lui Stefan, Damon. Si asta pentru ca Elena seamana cu o tipa de care fusesera indragostiti amandoi vampirii, Katherine, tot prin Renastere. In cealalta jumatate a cartii, Elena incearca sa afle ce-i ascunde Stefan, dar spoiler alert – n-o sa-i placa.
Cam asta e tot. Stilul e destul de simplu si cam siropos, dar banuiesc ca nu sunt oricum in targetul cartii. Mai bine au mers la mine “Vampirii sudului”, pe care se bazeaza True Blood.
Serialul e cu totul alta mancare de peste. Acolo Elena e matura si precauta, sufera dupa moartea parintilor ei. De altfel, producatorii serialului (Care au lucrat si la “Dawson’s Creek”) au rezolvat actiunea din carte, cu mici modificari, in doar doua episoade. Si apoi au construit o poveste foarte faina, complicata, si nu s-au sfiit sa atace rapid un fir epic dupa altul, fara sa taraganeze actiunea. Personaje vin si pleaca, orasul se cheama Mystic Falls, si scenariul e pretty smart, cu replici amuzante, mai ales din partea lui Damon (Ian Somerhalder – Boone din Lost!).
Destul daca spun ca nu voi mai citi celelalte carti din serie. La asta ma cam plictisisem pe la ultimele 20 de pagini si nu mai aveam rabdare s-o termin odata!
(Pop-)culture geek and proud! 
Am cateva “obiectiuni” la recenzia ta, pentru ca risti sa dai dovada de suficienta si superficialitate, lucru care se intampla de obicei cand ignoram contextul. In primul rand, VD a rasturnat mituri si a creat o intreaga paradigma in literatura cu vampiri, aceea pe care, cu peste 10 ani dupa, s-au situat Stephenie Meyer, Rachel Caine, Melissa de la Cruz si chiar P.C. Cast. Ba, mai mult, “Buffy the Vampire Slayer” a aparut cand seria asta era deja la al patrulea volum si se bucura de un succes enorm (adica in 1992). In al doilea rand, primele patru carti sunt mai degraba volumele unui roman, actiunea se desfasoara in avalansa de la un volum la altul. Serialul difera si nu prea de carti, multe dintre personajele noi de care zici tu, apar si in carti, in urmatoarele volume (sunt vreo 6-7 pana acum), dar e firesc ca serialul sa condenseze actiunea cartilor si sa existe diferente. In sfarsit, stilul e simplu, dar perceptia asta din partea cititorilor e lucrul cel mai greu de obtinut pentru un scriitor.
Sper ca nu te supara interventia mea, incearca o raportare pozitiva si nu uita ca “atunci cand te uiti la un tigru printr-o nuia de bambus, nu vezi decat o pata”!
@daniel, ultima oara cand am verificat, o carte trebuie sa stea pe picioarele ei. Niciun cititor nu e obligat sa stie contextul. Toate informatiile de care avem nevoie TREBUIE sa se afle intre coperta 1 si coperta 4.
Iar ce am gasit eu acolo nu m-a satisfacut deloc. Nu trebuie sa cercetez, nu trebuie sa citesc si Stephenie Meyer, Rachel Caine, Melissa de la Cruz si P.C. Cast (ba chiar nici nu intentionez), pentru ca eu ma refer strict la cartea respectiva.
Ai, intr-o anumita masura, dreptate, insa pozitia e de un subiectivism exagerat si “anarhica”. Daca tu o sa citesti Anne Rice dupa un lung sir de lecturi ale epigonilor ei, o sa tragi aceeasi concluzie ca si in cazul de mai sus: ca Anne Rice n-a adus nimic nou in literatura cu vampiri si ca nu e mare branza. Lectura, indiferent ce citesti, presupune raportarea la un context cultural, cu o minima pregatire informationala anterioara in vederea ei. Altfel se ajunge la aberatii, cum am vazut mai deunazi pe bookblog.ro unde un comentator spunea cu aceeasi nonsalanta ca tine ca “De veghe in lanul de secara” nu e mare branza, i se pare very light si nu stie de ce se face atata zarva in jurul cartii. In cazul lui, explicatia e foarte simpla: sunt lecturi formative pe care trebuie sa le faci la o anumita varsta, dupa aia e prea tarziu si ridicol sa le mai si comentezi.
Recunosc!
Nu ma mai atrag serialele cu vampiri, desi Buffy rulled cînd eram mică.
Dacă nu mă uit nici la filme, automat nu citesc nici cărţi de genul ăsta :), dar dacă o să mă reorinetez dau de veste să-mi dai informaţii
Draga Evergreen, Buffy always rules (am revazut serialul acum cateva luni, toate 120 de episoade si e mult mai matur decat credem noi). 🙂 Mie inca-mi plac vampirii, desi trendul asta e muls in continuare. Cartea asta am citit-o ca o guilty pleasure, ca o punte intre doua carti mult mai serioase si mai dure.
@Daniel, am recitit de curand “De veghe in lanul de secara” si e poate mai buna decat imi aminteam. Cartile bune se pastreaza in timp, indiferent de perioada in care au fost scrise si de varstele pe care le avem la citire, recitire, re-recitire… Anne Rice nu am citit, dar o sa-mi spun parerea despre ea cand va veni vremea…
Rux, nu o sa te iert niciodata pentru ca ai omis cea mai importanta contributie la crearea acestei fascinatii generale si foarte “trendy” la ora actuala legata de vampiri.
Vad ca daniel a mentionat seria “Vampire Chronicles”a autoarei americane Anne Rice, desi tu ai uitat de ea. Nu multa lume cunoaste seria aceasta de carti, desi toata lumea a auzit de prima, sau mai bine zis de ecranizarea ei : “Interviu cu un vampir”.
Scrisa in anul 1973 si publicata in 1976, este prima carte,dupa parerea mea si singura, ce a pus vampirii intr-o lumina noua si a reusit sa dea o nuanta de veridicitate acestui mit, integrandu-i perfect in lumea moderna. Personajele create sunt extrem de complexe, pe langa trasaturile si valorile morale umane, ingloband o noua dimensiune, aceea a unei posibile nemuriri cu pretul altor vieti umane.
Nu, nu am gresit cand am scris posibila nemurire. Pentru ca Anne este prima care pune cu adevarat problema impactului imortalitatii asupra mintii umane, a pierderii tuturor lucrurilor iubite si cunoscute , de a fi, asa cum a descris foarte plastic Eminescu « nemuritor si rece« , mereu in contact cu lumea reala,tanjind la ea doar pentru a te lovi de refuzul sau de a te accepta. Sau macar de a-ti accepta existenta. Existenta care reprezinta o ALEGERE nu un accident. Aceasta a fost prima idee din cartile ei care m-a fascinat. Faptul ca a fi vampir este o alegere pe care o faci , nu un accident stupid–vai, m-a muscat Edward, mi-a dat « virusul vampirismului » daca nu-mi….suge sangele inapoi o sa devin vampir !!(what a load of crap…) – sau o premisa de tipul : mami si tati au fost vampiri deci si eu sunt unul…sau pe jumatate, asa ca Blade.
Cred ca am spus deja suficient ca sa se inteleaga diferenta esentiala dintre scrierile lui Anne Rice si incercarile hilare de azi de a comercializa vampirii. Si este pacat ca au si reusit….. And that’s just he tip of the iceberg. Nu o sa dau mai multe spoilere pentru ca s-ar putea sa existe oameni interesati sa descopere singuri restul imaginii create de Anne Rice . Tot ce pot spune este ca ea a privit cu multa seriozitate acest subiect si l-a ancorat infricosator de bine in realul cunoscut de noi. Iar asta este un atuu pe care nu l-am intalnit la nici un alt film/serial/carte scrisa dupa aceea pe aceasta tema.
Aaaa si inca ceva care ma obsedeaza si ma enerveaza la culme. Vampirasii stralucitori ai individei aleia care a scuipat peste noapte mii de pagini de « Amurg« …Mi se pare , pe langa o sfidare a logicii, o sfidare a bunului simt. Si o jignire adusa cititorilor care au un IQ ceva mai mare decat numarul de la pantof. De ce spun asta ? Pai sa vedem. Dupa cum stiti de la biologie, in natura exista lanturile trofice stabilite prin echilibrul natural care face ca pradatorii sa fie bine « inarmati« dar si prada sa posede mijloace de aparare suficient de bune incat sa nu fie exterminata ca specie.
Pe cand in Twilight avem de-a face cu un pradator perfect, abil, inteligent, rapid, hipnotic din fata caruia este eliminat ultimul obstacol care il putea controla, intunericul, lasandu-l atotpternic in regnul biologic. Extrem de logic nu-i asa ? Mai ales daca ne gandim ca singurul lucru care-i face sa nu domine lumea crescandu-si oameni pentru consum propriu este…..bunul lor simt sau altfel spus…ca nu vor ei..ca nu au chef . Cat de LOL poate fi acest argument ? Nu-i asa ca este genial ??? Si ca sa fie si mai simpatic, mai au o « arma secreta« : te orbesc cu stralucirea lor rogvaiv !!
Observ cu tristete cum superficialitatea « prinde« din ce in ce mai bine. E drept, este mai usor sa devorezi ca pe seminte asemenea lecturi usoare decat sa-ti bati capul cu o carte bine scrisa, care ascunde ceva si in spatele randurilor sau care, doamne feri’ !!, iti pune putin mintea la contributie.
O sa inchei aici cu scuzele de rigoare de a fi postat offtopic *smile* si recomandarea, repetata, de a descoperi niste vampiri ceva mai deosebiti in cartile lui Anne Rice si a face o comparatie intre Lestat si ‘Eddie’.
@ daniel si trifoi amandoi aveti dreptate intr-o oarecare masura. Mai exact, o carte de valoare este, intr-adevar de sine statatoare si , ca sa folosesc exemplul dat de tine, chiar si cineva care nu stie ca primele carti ce reinterpreteaza vampirii sunt cele ale lui Anne Rice, tot isi pot da seama de diferenta de stil si complexitate dintre acestea si creatiile ulterioare.
In acelasi timp, daniel are dreptate in privinta investigarii subiectului si a contextului, dar asta doar cand te apuci sa-l interpretezi, asa cum ai facut tu aici. Cand discuti pe o anumita tema trebuie sa cunosti si informatii adiacente si/sau complementare acesteia.
Nu stiu daca mai era nevoie de interventie mea, insa DA, Anne Rice trebuie citita. “Interviu cu un vampir” am citit, daca nu ma insel, prin scoala generala. Poate nu m-am prins eu de multe simboluri si detalii filosofice, insa stiu, ca la acea varsta, cartea asta pur si simplu m-a hipnotizat. Nu m-am putut linisti pana nu am dat ultima pagina. Fain ar fi sa o recitesc acum, la 20 si ceva de ani, pentru a vedea diferenta de perspectiva.