Cum e viata cand ai “Mal di pietre”


Mal di pietre inseamna, in dialectul sarzilor, pietre la rinichi. Recunosc, cand am cumparat cartea asta, am cumparat-o tocmai pentru ca citisem intr-o mini-descriere din interior ca eroina are calculi renali. Si cum si eu trecusem printr-o perioada de crize asemanatoare (dar nu cred ca erau la fel de rele ca ale ei), am cumparat cartea, lasand-o cuminte pe raft, pana acum.

Se citeste foarte usor si e o carte “duioasa”, nu stiu ce alt adjectiv sa-i aplic. O tanara fata din Sardinia ne povesteste despre familia ei, dar nimeni in cartea asta nu are nume, nici macar fata. In centrul povestii, se afla Bunica, cea la care se raporteaza toti.

Subiectul, pe scurt (ca si cartea e scurta si nu vreau sa o stric pentru alti cititori). Bunica e considerata, inca din tinerete, nebuna de catre familia ei, din cauza spiritului nonconformist si pentru ca, fara sa stie de ce, isi indeparteaza toti pretendentii (dar si pentru ca scrie poezii si gandeste oarecum filozofic). Dorinta cea mai mare a bunicii este sa intalneasca dragostea. Numai ca, dupa ce parintii ei adapostesc un refugiat din Cagliari, acestia o obliga sa se marite cu el si acesta devine Bunicul, un comunist ateu. Nici vorba de iubire.

Aceasta apare aproape zece ani mai tarziu, dupa Al Doilea Razboi Mondial, cand Bunica, pierzand mai multe sarcini din cauza lui mal di pietre, merge intr-o statiune pentru a se trata. Acolo il cunoaste pe Veteran, un barbat casatorit si el, care sufera de aceeasi problema. Si apare si iubirea.

Din acea zi, bunica si Veteranul nu s-au mai despartit deloc, doar – cu parere de rau – ca sa se duca la pipi, si nici ca le pasa de barfe.

O propozitie simpla si potrivita in contextul asta. Si duioasa.

“Mal di pietre” te lasa sa privesti in istoria Sardiniei si chiar a Italiei de dupa razboi, e pigmentata cu tot felul de expresii sarde. Cel mai mult mi-au placut descrierile personajelor – bine conturate, in ciuda lipsei numelor lor – vedeam de ce Bunica a insistat ca Tatal sa cante la pian si de ce Mama se simtea mult mai bine cu familia sotului ei.

Nepoata spune intai povestea Bunicii dupa amintirile acesteia, dar o spune simplu, fara inflorituri, asa ca, atunci cand ti se prezinta si variantele celorlalte personaje/rude, ai parte de cateva surprize. Dar nu sunt neplacute, ci tocmai, te fac sa vezi faptele intr-o lumina noua si mai emotionanta. Desi cartea e scurta, personajele raman cu tine si dupa ce ai terminat si parca mi-as fi dorit totusi sa fi avut mai multe pagini de citit…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s