First date cu Amelie Nothomb

Au trecut in jur de cinci-sase ani de cand a inceput in Romania nebunia cu Amelie Nothomb. Desi am de mult timp doua carti de ea in biblioteca, abia acum am apucat-o pe prima. “Dictionar Robert de nume proprii” incepe bine si se termina prost. Nu la modul ca sunt un cititor fitos si nu mi-a placut sfarsitul. Dar m-a deranjat ca Nothomb a construit atat de bine prima parte si cam in ultima treime a inadit doua-trei scene laolalta, un strop de auto-fictiune si tivul cartii s-a destramat din toate punctele de vedere. Cum ar veni phoning it in, asa cum zic americanii. Parca Amelie s-a plictisit si a renuntat, trimitand-o in tipografie.

La inceput, stilul m-a incantat. Ulterior mi-am dat seama (datorita cursului de scenaristica) ca autoarea asta are tendinta de a explica prea mult anumite lucruri. Ca si cum nu ar avea incredere in capsorul cititorului, care sa-nteleaga ce incearca ea sa sugereze. Continue reading