Kick-Ass, awesome bloody fun

(Bine ca nu i-am mai dat titlul “Kick-Ass kicks ass”, asa cum am vrut la inceput. Ar fi fost penibil) Am stiut ca o sa-mi placa filmul asta! Si chiar a fost awesome. E o experienta cat se poate de entertaining, care mi-a oferit de toate: rasete si emotii si scene de actiune care nu m-au plictisit (sunt o tipa care nu prea are rabdare la lupte, explozii si urmariri).

Nu stiu exact cu ce sa incep. Cu violenta? A fost o violenta umoristica, ironica. Cu injuraturile? Am ras in hohote cand am auzit o mica Hit Girl de 11 ani spunand “Hello, cunts!”

Stiu ca filmul a pierdut bani din cauza ratingului – interzis sub 15 ani – dar fara elementele astea filmul lui Matthew Vaughn nu ar fi fost nici pe de parte la fel de savuros. Sunt convinsa ca au existat presiuni pentru obtinerea unui rating macar “copiii insotiti de adulti”, care ar fi presupus eliminarea tuturor “fuck”-urilor, poate a unor membre secerate si a unei scene de sex extrem de oneste intre doi adolescenti (fara curcubee si lumanari), pe un tomberon. Dar ii respect pe Vaughn si pe producatori pentru ca nu au facut compromisuri.

Poate voi continua cu ironia la adresa iutubului, maispeisului si alte modalitati de socializare in era noastra. Cum un filmulet te poate face vedeta. Cum raufacatorii vor sa dea un exemplu – in punctul culminant al filmului – cu o executie streaming live pe Internet. “Kick-Ass” ne arata ca am devenit spectatori. Ca atunci cand el incearca sa apere un barbat batut de trei infractori, cei din jur stau si filmeaza, in loc sa sune la politie.

Sau poate “Kick-Ass” ne instiga pur si simplu la implicare. Asta nu inseamna neaparat  sa comandam un costum de scafandru de pe eBay si sa devenim justitiari. Ci doar sa mai dam o mana de ajutor din cand in cand, atunci cand se iveste ocazia. Dave Lizewski aka Kick-Ass, asa cum a fost interpretat de Aaron Johnson, m-a emotionat pe alocuri pana la lacrimi. Revin la acelasi moment, in care s-a lasat snopit in bataie, pentru ca l-a aparat pe barbatul batut de trei infractori.Purtand masca pe fata, i se vedeau doar ochii si baiatul asta i-a folosit la maxim, aratandu-ne un adolescent – care spune singur ca nu se pricepe la nimic – cu ochii curati si inarmat doar cu un curaj foarte apropiat de nebunie (pentru ca imprudenta e un cuvant prea slab).

Momentul cel mai drag a venit atunci cand Dave/Kick-Ass credea ca o sa moara si se gandea la lucrurile pe care le va pierde – tatal, iubita si… sa afle ce se intampla de fapt in Lost.  (Si ar fi fost aiurea sa-l rateze avand in vedere ca mai sunt doar 4-5 episoade)… Imi aduce aminte de temerile pe care le aveam eu legate de ratarea finalului din Lost… 😀

Si de Hit Girl (Chloe Moretz) ce sa mai zic? Mi-a adus aminte de Natalie Portman in “Leon”, o fetita care invata de la tatal ei, Big Daddy (Nicolas Cage, care si-a adus aminte in sfarsit sa joace) cum sa devina o arma mortala. Da, in mod normal fetita asta de 11 ani nici n-ar avea voie sa vada filmul. Dar ea provoaca cel mai mare body-count din poveste. And she also kicks ass!

Actrita e geniala, sper s-o mai vedem in multe filme de-acum incolo. E amuzanta si poate transmite concomitent si inocenta si putere si nebunie. Si te doare sufletul cand e si ea snopita in bataie.

In rest, interpretul lui Red Mist (Christopher Mintz Plasse) va fi mereu McLovin’ din “Superbad” pentru mine. Coloana sonora a lui “Kick-Ass” e si ea geniala. Filmul e exuberant in ciuda – sau poate datorita – violentei si injuraturilor.

Chiar il admir pe Matthew Vaughn, pentru ca, spre deosebire de bunul lui prieten Guy Ritchie, are balls sa incerce mai multe genuri de film. Da, am avut parte in film de un billboard care facea reclama la parfumul nevesti-sii, Claudia Schiffer, dar the dude is great. Mi-a placut moderat “Layer Cake” si “Stardust” a fost dragut, dar putea fi mult mai bun. Vaughn i-a produs filmele lui Ritchie (care, dupa mine, stie sa faca doar filme cu mafioti, dar d-alea m-am plictisit) si debutul lui regizoral a fost “Layer Cake”, un soi de “Snatch” mai dur. A trecut apoi la adaptarea dupa Neil Gaiman, “Stardust”, o fantezie romantica. Si acum castiga potul cel mare cu un film original, cu substrat, cu actiune, suflet si umor. O combinatie greu de echilibrat de obicei. Dar bine i-a mai iesit.