“Ploaia inainte sa cada”

Nu ma asteptam ca in concediu sa mi se duca pe apa sambetii ritmul de citit asa de bun pe care-l stabilisem 😀

Asa ca am citit cartea lui Jonathan Coe mult mai incet decat in mod normal. Dar intr-un fel e bine, pentru ca exista destul de multa tristete in romanul asta si am ingerat-o in doze mici. Coe este unul din autorii mei preferati pe care aproape nimeni nu-l cunoaste… E imposibil sa nu-mi placa ceva scris de el, asta fiind a cincea carte citita de britanicul asta fain, obsedat de muzica, de “Stapanul inelelor” si de structuri ciudate pentru carti. In aproape fiecare roman de-al lui exista mai multe voci, anexe precum scrisori, articole, poezii.

“Ploaia inainte sa cada” nu iese din tiparul asta. Dar e inedita, pentru ca, spre deosebire de celelalte romane, unde personajele sunt preponderent barbati, aici acestia nu sunt in economia povestii mai mult decat niste simpli donatori de sperma.

Structura abordata de Coe in carte: o rama care incadreaza descrierea a 20 de fotografii, descriere inregistrate pe patru casete. Fata/verso.

Rama: Gill, o femeie de vreo 45 de ani, afla ca matusa ei, Rosamund, care-i era foarte draga, a murit. Fiind o femeie loiala, Gill se duce la cateva zile dupa inmormantare la casa lui Rosamund, pentru a-i strange lucrurile. Desi pare a fi o moarte naturala, simti din instinct ca Rosamund s-a sinucis. In testamentul ei, batrana i-a lasat o treime din avere misterioasei Imogen. Din mostenire fac parte si patru casete, pe care Gill trebuie sa i le dea. Cum nu reuseste s-o gaseasca pe Imogen, despre care stie doar ca e oarba, Gill se hotaraste sa asculte casetele, alaturi de cele doua fiice ale ei, in cautarea indiciilor.

Pe casete, Rosamund s-a inregistrat in zilele de dinaintea mortii ei, vorbind direct cu Imogen si povestindu-i istoria familiei sale, concentrata intr-o serie de 20 de fotografii alese cu atentie. Imaginile din poze – una este o decupatura de ziar, alta este de fapt un tablou – sunt descrise atent si Rosamund ofera si un background pentru ele, le explica si cateodata le desfiinteaza.

“Ploaia inainte sa cada” e plina de melancolie si descrie mai multe generatii de femei, care nu au stiut cum sa evite greselile facute de mamele lor. Astfel, tarele se propaga de la una la alta, cu consecinte catastrofale. Istoria lui Rosamund este legata profund de cea a verisoarei ei, Beatrix, si prin aceasta de a mamei lui Beatrix, Ivy, fiica lui Beatrix, Thea, si tot asa. Cercul se inchide la un moment dat si Gill incearca sa gaseasca un tipar, un sens pentru tot ce se intampla in jurul ei. Cred ca depinde de fiecare cititor daca tiparul ala exista sau nu. Eu una cred ca da.

Relatiile lui Rosamund cu singurele doua iubite din viata ei sunt povestite in fundal, dar sunt niste puternice povesti de iubire.

Pe langa propagarea comportamentului abuziv de la o generatie la alta, Coe mai vorbeste si despre suma de momente importante in viata noastra. Cum le alegem. Cum nu ne dam seama cat de cruciale sunt atunci cand le traim.

Cum fiecare zambeste fals in fotografii, incercand sa ascunda suferinta din interior. Si cum, printr-un accident, anumite fotografii ne pot revela adevaruri pe care nici nu le banuiam.

Cum ziceam, de Jonathan Coe am mai citit patru carti. Cea care mi-a placut cel mai mult – si una dintre preferatele mele ever – este “Casa somnului”. Am citit-o deja de doua ori, a doua oara mi-a placut si mai mult si sigur o s-o recitesc.  O sa scriu despre ea intr-o postare separata. Pot sa zic doar ca Terry din cartea asta, un critic de film, e unul dintre personajele mele preferate de roman.

“Piticii mortii” e la polul opus. Nu m-am omorat deloc dupa ea. Prezinta misterul unei crime comise / sau nu de personajele de pe coperta unui disc de vinil.

“Clubul putregaiurilor” si sequel/ul lui (un fel de dupa 20 de ani), “Cercul inchis”, iti prezinta un grup de adolescenti optimisti din Birmingham, pentru a-ti arata apoi cum si-au ratat viata.