Invidia sanului lui Philip Roth

Anul trecut m-am hotarat sa incerc cat mai multi autori noi posibil si anul asta m-am tinut de cuvant. Din 22 de carti citite, 19 au fost prime intalniri cu un autor sau altul. Este cazul si lui Philip Roth, pe care n-am vrut sa-l incep cu “Pata umana” sau “Pastorala americana”. Am gasit cartea asta la oferta si am citit-o in doua zile (desi daca as fi avut timp, in maxim doua ore ar fi fost gata).

Un barbat se transforma, in decursul unei nopti, intr-un san. Cica am o consistenta buretoasa, cantarind saptezeci de kilograme (inainte aveam saptezeci si cinci) si, avand, si acum, un metru optzeci. Asta povesteste David Kepesh, nefericitul profesor universitar de literatura care trece printr-o catastrofa endocrinopatica sau/si o explozie hermafroditica de cromozomi.

Un eveniment unic in lume. Dar seamana cu cate ceva. Cu “Metamorfoza” lui Kafka. Sau cu “Nasul” lui Gogol, dupa cum mediteaza Dave insusi, inchis in celula lui de strat adipos. Este suspendat intr-un hamac si penisul i s-a transformat intr-un sfarc.

Atunci cand este spalat in fiecare dimineata, Dave trece printr-o stare de excitatie din care nu se poate elibera. Pentru ca s-a transformat intr-o parte corporala a carei stimulare nu duce la orgasm. Asta nu-l poate opri sa aiba fantezii sexuale care o implica pe iubita lui, Claire, care vine sa-l vada, loiala, in fiecare seara. Dar asta nu-l implineste, pentru ca Claire e doar o profesoara de clasa a patra prea limitata sexual.

Un moment m-a facut sa ma gandesc la teoria lui Freud cum ca femeile au “invidia penisului” – sunt geloase pe barbati pentru organele lor genitale. Si descrierea unei scene petrecute intre Dave si Claire pe plaja m-a facut sa ma gandesc la conceptul opus, “invidia sanului”. Pentru ca si Dave a invidiat-o putin pe Claire pentru sanii ei.

“Sinul” ar putea fi o nuvela. Sau un microroman. Nu conteaza. Exista un substrat care poate fi citit, legat de noi, toti, si modul in care ne traim viata. Dave a ajuns la un moment dat sa creada ca e nebun si internat intr-un spital psihiatric. Refuza ideea unei metamorfoze ca asta. Prefera sa creada in regulile vechii lui lumi, decat sa incerce sa-si continue viata, asa cum o fi ea.

Cred ca o sa recitesc cartea asta peste cativa ani si cred, iarasi, ca atunci o sa inteleg mai multe din nuantele povestii. Oricum, premiza chiar e fascinanta si Roth trateaza fain subiectul.