Nowhere Man, fantezii cu Jozef Pronek


Editura Polirom m-a manipulat perfect, facandu-ma sa cumpar romanul asta. (Si bine a facut!) Am primit un newsletter de la ei, in care-mi spuneau ca, daca mi-au placut “Middlesex”, de Jeffrey Eugenides, “Bastarda Istanbulului”, de Elif Shafak, şi “Totul este iluminat”, de Jonathan Safran Foer, atunci o sa-mi placa si cartea asta. Cum toate cele trei sunt pe lista favoritelor mele, am cedat si am cumparat cartea. (Si bine am facut).

Titlul romanului, care ar putea la fel de bine sa fie o suma de povestiri cu acelasi protagonist, Jozef Pronek, se refera la piesa Beatles “Nowhere Man”. Asta pentru ca, atunci and Jozef era adolescent in Sarajevo, a invatat sa cante la chitara pentru a interpreta piese Beatles. Asta inainte sa treaca la blues.

Jozef Pronek a mai aparut intr-o povestire din primul volum publicat de Hemon. Si e un personaj cu care n-am avut alta optiune decat sa ma identific. Un om oarecum pasiv, care-si imagineaza ca i se intampla lucruri ciudate, care se afla intr-o anumita situatie, pe marginea careia construieste scenarii sofisticate si ciudate.

Pronek nu vorbeste niciodata singur (sau poate fi interpretat in mai multe feluri  lucrul asta), ci este descris de personaje diferite din viata lui, care cateodata par ca nu au avut mare legatura cu el. Primul capitol introduce un narator care pare fi eroul, dar presupunerea asta e rasturnata imediat, atunci cand Jozef intra in scena. Pot sa spun ca primul capitol este preferatul meu, datorita nebuniei descrierilor. Aici toate obiectele prind viata, Hemon se bazeaza mult pe personificari si tipul de la New York Times Book Review are completa dreptate cand spune ca “Hemon nu este capabil sa scrie nici macar o propozitie plicticoasa si, ca urmare, literatura are numai de castigat”.

Prima propozitie: Sa fi visat, as fi visat ca sunt altcineva, o mica vietate care si-a facut barlog in trupul meyu, agatata de peretii interiori ai pieptului – un cosmar recurent.

Jozef Pronek, la fel ca Aleksandar Hemon, pleaca din Bosnia in 1992, pentru studii la Chicago si, din cauza asediului orasului Sarajevo, nu se mai poate intoarce. Asta dupa ce, cu putin timp in urma, merge intr-o calatorie de studii in Ucraina si nimereste fix in timpul dezmembrarii Uniunii Sovietice (Si da mana cu Bush senior). Desigur, Pronek al nostru are grave probleme legate de identitatea lui, dar asta n-ar fi surprinzator, daca inainte ar fi fost integrat in ceva. Pronek e Omul de nicaieri, cu un trecut totusi misterios, dar care are norocul ca cineva ca Hemon se preocupa de starea si de viata lui.

Am aflat despre sevdah, o muzica bosniaca asemanata cu bluesul, descrisa ca “un sentiment de placuta durere sufleteasca. de impacare cu viata mizerabila, impacare ce-ti permite sa te bucuri de chiar acest moment si sa i te abandonezi”.

Cand Jozef se angajeaza la Greenpeace, incearca sa stranga fonduri din usa-n usa si li se prezinta tuturor cu alt nume (Serghei Katastrofenko din Ucraina, Joseph din Snitzland). Dar “unui cuplu de romani batrani din Homewood, care nu vorbeau engleza si-si atingeau delicat genunchii cu palmele, le spuse ca e John din Liverpool” (un privilegiu, cum vad eu lucrurile).

Concluzia? Loved the book! Anul asta ma duc in concediu in Sarajevo😀 Datorita lui Hemon!

***Ultimul capitol poate parea foarte ciudat unui cititor, capitolul “Omul de nicaieri”, dar adevarul e ca, dupa ce m-am gandit jumatate de ora, mi-am dat seama cam care era faza. Desigur, e deschis interpretarii si pot exista o gramada de variante, de la om la om.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s