Seriale peste seriale peste seriale

Leapsa de la Oana si de la Ioana. Raspunsul, mult intarziat…

Preferatele mele: Lost, Buffy the Vampire Slayer+Angel, Fringe, How I Met Your Mother, House,  Chuck, The Good Wife/Sotia perfecta, Battlestar Galactica, Dexter, True Blood, Supernatural si, cel mai recent, Bones. Si multe altele, pe care probabil le voi adauga la coada insemnarii, atunci cand imi voi aduce aminte de ele.

Toata lumea care ma cunoaste stie ca sunt cam obsedata de seriale. I’m a show-aholic. Sa scriu despre serialele mele preferate e o munca foarte grea, de selectie in primul rand. Pentru ca ma uit la multe seriale. In ultima vreme am vazut mult mai multe episoade de serial decat filme. Si parca imaginatia oamenilor de televiziune din SUA nu are limite… Mereu gasesc alte personaje minunate… (Un serial nu merge fara un personaj bun). Despre unele dintre ele am scris, despre altele voiam de mult timp sa scriu, dar n-am apucat. Iarasi, nu stiu exact daca trebuie sa scriu doar despre seriale care inca nu s-au terminat, dar banuiesc ca ma pot descurca si fara sa stiu asta.

Lost. Cinci ani din viata mea m-am uitat la serialul asta. Probabil ca o sa ma mai uit inca vreo 50. Pentru ca nu m-as putea satura niciodata de el. E Alfa&Omega. Nu va mai exista niciodata altceva ca el.

Cele mai importante cuvinte din serial, esenta lui, 100%, este replica repetata ca o mantra: Live Together, Die Alone. Inca lucrez la o ciorna de articol care se cheama “Stadiile durerii dupa despartirea de Lost” si momentan, in faza de negare, nu ma simt in stare sa-l termin.

Buffy the Vampire Slayer si Angel.

Primul este cu mine de vreo 12 ani. Am crezut ca ar putea fi pueril, l-am revazut si l-am inteles mult mai bine decat ar fi putut o fata la 13 ani. L-am revazut la 21 de ani si din nou anul asta. Se tine bine si parca devine mai bun cu fiecare vizionare. E poate cea mai frumoasa poveste despre maturizarea, despre asumarea responsabilitatilor, iar problemele din viata adolescentilor, inclusiv hormonii, sunt transformati in demoni.

Buffy e si o poveste despre prietenie si cum un grup de prieteni devine o familie, cu bune si rele. Totul pigmentat cu un umor fantastic si alternarea a povesti la care razi cu lacrimi si povesti la care doar versi lacrimi (destul de multe)…

Creatorul Joss Whedon e un frakking geniu. Pe langa Dollhouse si Firefly si altele (pe care le urmaresc indeaproape), a mai dirijat si spin-off-ul, Angel, in care vampirul cu suflet se muta la Los Angeles si devine un soi de detectiv de film noir (a little Bogart, anyone?). Serialul Angel e un pic mai matur (mai ales ca personajul are vreo 300 de ani de experienta de viata) si practic se concentreaza pe notiunea de erou. Ce inseamna sa fii erou, ce inseamna sacrificiul, ce inseamna binele? Totul minunat nuantat si pigmentat cu acelasi umor whedonesc. Plus, the big bad villain din Angel e o firma de avocatura, Wolfram&Hart, cu tenta corporatista. There are few things I love more than corporate humour.

How I Met Your Mother este unul dintre cele mai grozave si mai nelineare sitcomuri ever. La inceput considerat o clona Friends, HIMYM este legen… wait for it… dary (si am si tricoul care sa demonstreze asta).

E vorba de Ted care, in anul 2030, le povesteste copiilor lui cum a cunoscut-o pe mama lor, dar incepe cu cel putin cinci-sase ani inainte sa aiba loc intalnirea.

E si cel mai time-trippy serial, chiar mai mult decat Lost, folosind frecvent flashback-uri, flashforwarduri si multe alte procedee narative, inclusiv cenzurarea anumitor detalii din cauza copiilor lui adolescenti care asculta povestea (de exemplu, jointul fumat in colegiu devine sandwich in poveste).

Despre Fringe am scris deja aici, dar am impresia ca nu i-am facut deloc dreptate cu rezumatul foarte scurt. Printre temele abordate se numara deontologia in stiinta… Pana unde mergi cu cercetarile si cu tratamentele pentru subiectii studiilor tale? Trebuie sa-l mentionez din nou pe John Noble, care-l joaca pe Walter Bishop, actor capabil sa treaca rapid de la nebun la aiurit, de la indurerat la arogant, cateodata intr-o singura scena. Momentan e singurul serial capabil sa teasa aceeasi atmosfera de mister ca Lost, numai ca aici se chinuie sa rezolve o parte din problemele propuse in timp util si nu le lasa pe toate de bifat la sfarsit.

Pe House il iubeste deja toata lumea, nu mai trebuie sa-l recomand. Cand am scris prima oara despre el am ajuns la concluzia ca e ca un detectiv, iar boala e un criminal, si de-asta House e un serial procedural. Cu structura mai mult sau mai putin fixa, care in ultima vreme a devenit mai flexibila. Am vazut ca schimbarea vine in House si imi pare bine. Personajele se schimba asa cum oamenii se schimba, chiar daca schimbarea are nuante pozitive sau negative. Desi la un moment dat House iesea pe minus, acum am impresia ca mergem cu el pe plus si cred ca va fi minunat!

Chuck e serialul care m-a ajutat sa-mi dau seama ca am un inner geek. Si ca e minunat sa fii un geek! Si ca mereu am fost asta (dar nu numai).

E povestea unui under-achiever care devine spion si este poate cea mai amuzanta si mai adoratoare oda catre anii ’80 (cand cred ca au aparut geek-shii ca specie), ani pe care-i detestam inainte, dar in care acum vad frumusetea lor.  Kitsch-ul lor, mai exact.

In poza asta Sarah, spioana CIA, poarta bikini-ul facut faimos de printesa Leia in “Razboiul stelelor”. Mai pe larg, despre Chuck, alta data.

Si despre Sotia perfecta/The Good Wife am mai scris o data, aici. Si de atunci am mai vazut vreo 10 episoade. Constat ca devine din ce in ce mai bun si, saptamana asta, nu m-am mirat deloc cand a primit o gramada (vreo 14) nominalizari la Emmy. Sezonul intai, de 23 de episoade, s-a terminat. In toamna incepe sezonul doi si nu m-astept deloc ca scenaristii sa-si piarda flerul.

Desi Battlestar Galactica s-a terminat, va ramane intotdeauna in topul meu al celor mai grozave seriale. Da, majoritatea  s-a petrecut intr-o flota care cauta Pamantul, dar aici elementele SF niciodata nu au eclipsat drama personajelor. Iar subiectele lor au fost mereu mai mult umane decat extraterestre – greve, sindicate, terorism, razboaie, politica, tradare. Plus: awesome space battles!

Dexter e singurul criminal in serie simpatic. Pentru ca are un cod. Pentru ca omoara doar criminali. Si e si amuzant. Iar in ultima vreme, desi recunoaste ca e sociopat, a inceput sa simta lucruri. Din pacate lucrurile astea pe care le simte sunt foarte dureroase. Am citit prima dintre cartile pe care s-a bazat si serialul e net superior.

Preferata mea din distributie e Jennifer Carpenter, care-o joaca pe Deb, sora lui Dexter. Cu tata politist, Deb nu-i prea feminina, dar e un politist – ulterior detectiv – de exceptie. Plus, injura minunat. N-am vazut niciodata o femeie care sa injure asa savuros. E imposibil sa n-o adori pe ea si pe toate problemele ei in dragoste.

Mai multe despre True Blood, urmatorul de pe lista, am scris aici. Dar e clar c-o sa mai scriu. Poate o comparatie intre carti si serial. Episodul trei din sezonul nou s-a terminat cu poate cea mai ingrozitoare scena de sex vazuta vreodata oriunde. Alan Ball are cu adevarat o imaginatie un pic bolnava, That’s why I love him!

Supernatural. O poveste despre doi frati, rock clasic si o minunata masina Impala. Minunata masina. Ah, da. Si multi demoni, monstri, ingeri si chiar Lucifer. Dupa cinci serii si o apocalipsa, pot spune ca probabil nu m-as fi uitat la el daca in primul episod nu ar fi fost plantate semintele unui mister mai mare. Which really payed off.

Eric Kripke, creatorul, a declarat mai demult ca fara Buffy, n-ar fi existat Supernatural. Si adevarul e ca serialul asta se pricepe la fel de bine la echilibrul dintre drama si comedie, aceeasi trecere de la ras cu lacrimi la lacrimi simple. Plus! Mult rock clasic! Urmeaza sezonul al saselea. Si raspunsul la intrebarea: cum faci povesti mai tari decat o apocalipsa?

Bones e ultimul pe lista, pentru ca e cel mai recent preferat al meu. E ce a incercat Mentalist sa copieze. Dar infinit superior. Intr-adevar, e un procedural, cate o crima se rezolva in fiecare episod, dar nu ar merge daca oamenii care concep crimele n-ar fi amuzanti. Si daca personajele care le rezolva pe ecran nu ar fi atat de minunat de complexe. Si extrem de amuzante.

Dar faza interesanta e ca Bones nu e chiar un procedural. Mai mult decat orice e o poveste de dragoste la foc mic. Intre Temperance “Bones” Brennan, forensic antropolog (si cea mai buna din lume in domeniul asta) si agentul FBI Seeley Booth, fost lunetist in armata, care sunt diametral opusi, dar foarte asemanatori. Nu exista caz la care lucreaza care sa nu reflecte un aspect al relatiei lor, care sa nu arunce lumina pe o aparenta diferenta dintre ei, care sa nu rezolve o intelegere.

Iar episodul 100 , care contine un flashback, e cel mai revelator. Si neasteptat. Si emotionant.

Astea sunt serialele mele preferate. Dar ma mai uit la multe. Asa ca m-am gandit sa pornesc o rubrica de sambata sau duminica, cu recomandari de seriale. Exista multe merituoase acolo. Si multe la care n-am apucat sa ma uit pana acum (primele pe lista fiind Mad Men si Breaking Bad)…