Medium, intre familie si crime



Cu postul asta, inaugurez rubrica, deja anuntata, “Serialul de duminica”. Medium e unul dintre cele doua seriale politiste mult peste toate CSI-urile, NCIS-urile, etc, alaturi de “Bones”. Pentru ca amandoua ofera ceva in plus fata de rezolvarea unei crime (cel putin interesante). “Medium” (bazat pe viata si aventurile si familiei unui medium adevarat, Allison Dubois, care locuieste in orasul Phoenix din Arizona) ofera una dintre cele mai realiste descrieri ale unei familii simple, middle-class, formate din mama, tata si copii (trei fete blonde, minunate).

Iar partea asta cu familia este preferata mea. Intr-o lume in care dramele de familie se invart in jurul infidelitatii, divortului, minciunilor, avem aici un contraexemplu de un sot si o sotie care se inteleg bine, se ciondanesc, dar nici nu s-ar gandi vreodata la divort sau aventuri extraconjugale.

Celor care se tem de “Blestemul Maddie & David” si care spun ca daca cei doi indragostiti sunt impreuna si fericiti, nu exista drama, le spun ca-s tampiti, pentru ca drama nu vine din chestii artificiale. Cred ca decorul care apare cel mai des in serial e chiar patul lui Allison si al sotului ei, Joe, in care vorbesc la culcare despre problemele in timpul zilei si dimineata despre ce a visat ea. (Desi e mai frecvent in timpul noptii sa se trezeasca, sa-l trezeasca pe el si sa-i povesteasca ce nebunii a mai visat).

Scene de sex nu prea exista in serial, dar, mi se pare misto ca, ni-i arata pe Joe si Allison pupandu-se, apoi vedem un vis cu o crima, si apoi ea se trezeste si are doar patura pe ea, semn ca s-a petrecut “un moment” intre ei. Imi place ca se sfatuiesc tot timpul. Ea e paranormala, el e realist, pentru ca e inginer aeronautic si o persoana foarte logica. Discutiile pe care le au sunt interesante din prisma aceleiasi opozitii ca si-n Lost, Man of Science vs Man of Faith. Dar Allison castiga de majoritatea datilor, pentru ca lucrurile pe care le viseaza chiar se intampla.

Cele trei fete sunt si ele grozave. Deja au trecut sase ani de cand a inceput serialul si e minunat sa le vezi crescand. Cea mica, Marie, abia se nascuse la inceputul serialului. Cea mijlocie, Bridget, extrem de amuzanta, curioasa si creativa. Dar eca mai spectaculoasa transformare a avut-o Ariel, cea mare, care la inceput avea 11 – 12 ani si apoi s-a maturizat foarte mult. E si cea mai frumoasa si cea care joaca cel mai bine.

Dar partea cea mai interesanta e ca toate odraslele lui Allison si Joe au mostenit “darul” mamei lor, asa ca au vise ciudate, vorbesc cu oameni decedati/fantome si cateodata pot citi gandurile. Si cred ca episoadele mele preferate sunt cele in care Allison si fetele lucreaza impreuna pentru a rezolva o crima sau a gasi o persoana disparuta…

Despre crime nu prea am vorbit pana acum, dar asta pentru ca-mi place mai mult latura familiei Dubois. Dar trebuie sa spun ca Allison lucreaza la procuratura din Phoenix si nu stiu cum ar rezolva oamenii aia vreo crima fara ea, ca mereu o dau in bara. De obicei cazurile au rezolvari originale, mie-mi place mult varietatea de vise pe care le are Allison si felurile in care se imbina cu crimele si rapirile reale.

Ar fi putut fi foarte tragic vara trecuta, la finalul seriei a cincea. Pentru ca a fost anulat. Si spoiler alert!!! S-a terminat heartbreakingly, cu Joe care afla ca sotia lui e in coma si ca s-ar putea sa nu se trezeasca niciodata (moment in care vedeam un montaj cu Allison in momentele in care se trezea dupa visele ei profetice. Sad stuff). Si apoi un to be continued crud. end of spoiler alert. Ce bine ca serialul a fost salvat, a trecut sezonul 6 si stim sigur ca va exista si un 7! Ieeeei.

Atentie, clipul de mai jos contine fix ultimul minut din sezonul 5, ceea ce ar fi putut fi sfarsitul serialului… Enjoy! (At your own risk)

6 thoughts on “Medium, intre familie si crime

  1. Si mie-mi place mult Medium. Ce ma enerveaza, insa, la cei de la Hallmark e ca il plimba prin grila de programe in mod constant. Acum vreo 2 luni il dadeau miercuri seara, mai nou il dau duminica..Daca nu-s atenta si nu ma uit la televizor o perioada, nu mai am norocul sa-l nimeresc.

  2. trifoi says:

    Da, de exemplu primele doua serii le-am vazut de o gramada de ori, si in maratoane, dar apoi, seria a 3-ami-a cam scapat complet, seria a patra am vazut-o aproape pe toata, dar din a cincea n-am inteles nimic…

  3. Da, e chiar misto… si altfel decat formula obisnuita. Si ei doi sunt bestiali 🙂 Iar viata cu un medium in casa e si ea “altfel”… e total altfel uneori, te lovesti de situatii complet straine celorlalti oameni.
    Asteptam si alte recomandari – desi nu stiu ce ar mai fi destul de bun, ca serial, acum…

  4. trifoi says:

    @Veo, crede-ma ca mai o gramada in maneca 😉 Sunt muuuulte seriale bune out there, care nu sunt mediatizate ca alea comerciale 😛

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s