Exista anumite filme, seriale, carti care ne-au marcat in copilarie, atunci cand totul e nou si inedit, cand nu ai vazut prea multe si cam tot ce vezi se intipareste pe primele file ale memoriei. Recunosc ca sunt un pic morbida, inca de pe la 4-5 ani eram fascinata de chestii horror, oarecum violente, macabre, primordiale, lucruri misterioase. “Twin Peaks”, pe care vreau sa-l revad in curand, este primul serial care m-a marcat (si legat de care aveam cosmaruri). Nu a fost ultimul. Mai e filmul “Suspiria” al lui Dario Argento, parte din trilogia horror giallo “Three Mothers”. Abia acum cateva saptamani am aflat cum se numeste si cine l-a regizat. Pana atunci stiam doar de “Cele trei mame”. Si asta nu gaseam la search pe imdb!
“Millennium” este un alt exemplu bun de serial fascinant pentru mine, cand eram mica. Si am revazut recent cateva episoade. Si inca-mi place! Am vazut un interviu vechi cu Chris Carter, de prin 1995, care zicea ca s-a bucurat ca nimeni nu s-a bagat sa foloseasca tema asta a sfarsitului de mileniu si inceputul altuia, in conditiile in care pe atunci chiar exista o exagerare cu Y2K, global blackout style, apocalipsa lipsei de tehnologie. Si Chris Carter (responsabil pentru mai cunoscutul si mai plin de succes “X-Files”) chiar s-a folosit bine de tema asta, cel putin cat am vazut eu pana acum.
Frank Black, tipul cu un “dar” care nu este niciodata explicat foarte bine (si eu care ma temeam ca nu am inteles eu la varsta aia), de a vedea ce vede un criminal, incearca sa prinda a lot of sick bastards, pe post de consultant pentru grupul Millennium. Acesta e format din, ni se spune la inceput, fosti politisti, agenti special, FBI-isti. Black a lucrat si cu politia, si cu FBI-ul si acum calatoreste in toata tara prinzand mai ales criminali in serie, care practic sunt “stresati de sistem”.
Asta e genialitatea serialului. Ideea asta de oameni speriati de societate, deconectati de tot ceea ne face umani, speriati de pacat, indepartati de Dumnezeu, sau pur si simplu care si-au vandut sufletul, metaforic vorbind, pe bani. Stiu ca mai incolo ideile o s-o cam ia razna. Dar nu ma deranjeaza asta. Ma bucura schimbarile de format, de reteta.
Iar Frank Black, asa cum e jucat de Lance Henriksen, e unic in peisajul serialelor. Imi place cum isi pune mereu intrebari legate de moralitate, natura Raului, de existenta lui Dumnezeu si imi place comunicarea cu fiica lui, pe care incearca s-o creasca in acelasi spirit, cat mai fericita si mai … Buna.
Cazurile sunt variate si acopera o zona foarte mare din acest stres provenit de la Sistem. Un barbat ii sperie pe subalternii lui, operatori la un call center, ca sa faca mai multi bani. Si daca nu performeaza, ii omoara. Sau un tip dintr-o comunitate ingradita, foarte sigura, rapeste tineri adolescenti si ii pedepseste pentru pacatele tatilor, tocmai pentru ca nu se simte in siguranta. Aceasta securitate e transpusa in alt episod, in care un criminal ataca doar case cu cel mai performant sistem de alarma, tocmai pentru a arata ca nu esti niciodata in siguranta.
Mai ramane sa spun ca imaginea primului episod a fost asigurata de tipul care a lucrat la Se7en-ul lui Fincher. Si atmosfera apasatoare se simte si in urmatoarele episoade.
Va las cu genericul, la fel de intunecat si lipsit de speranta ca serialul! (Si call ma superficial, dar ma scoate din minti vestimentatia sotiei lui Frank. Mi se pare ca nimeni nu s-ar imbraca asa, niciodata!)
(Pop-)culture geek and proud! 
ah… memories… milenium… quantum leap… x files… pe astea mi le amintesc 😀
Se pare ca cineva s-a tinut de cuvant iar altcineva nu s-a tinut de promisiune. Ei bine, toate la timpul lor Ruxan-san… Ma bucur ca mi-ai urmat sfatul si ti-ai aruncat niste priviri si la Millennium. Eu l-am terminat de vazut acum cateva saptamani si inca mai am in minte melodia de la generic. Si ca de obicei iti dau dreptate in multe privinte dar la cea cu vestimentatia sotiei lui Frank Black (pe care sincer am detestat-o de la inceput, nu stiu actrita nu m-a convins deloc sau personajul in sine este mult prea prost facut in comparatie cu Frank sau fiica lui) nu sunt de acord. Ea se imbraca asa doar cand sta prin casa si este o vestimentatie stupida, adevarat, dar este o vestimentatie tipic nevestelor americane (nu vreau sa generalizez, dar am vazut in multe seriale de genul “familie americana care locuieste intr-un orasel”). Ruxan-san, dupa cum ti-am spus toate au un inceput si la mine inceputul a fost tot cu Twin Peaks. And I fuckin’ love it…
Ce bine m-ai nimerit 🙂 Acum doua zile am terminat sezonul 3. Am vrut sa le vad si eu o data cap coada pentru ca asa, cate un episod pe saptamana la Protv vazut pe fuga nu prea se legau informatiile. Imi place sitlul lui Chris Carter desi este foarte ambiguu si de cele mai multe ori nu iti furnizeaza informatii sau raspunsuri , ci doar ridica mai multe intrebari.
Referitor la comentariile tale legate de Frank si Catherine…El mi se pare mai uman si mai real decat multe alte personaje fictive. Ceea ce este ciudat tinand cont de mediul in care opereaza (the dark criminal world)
In privinta sotiei lui…da, trebuie sa te sustin : oribila vestimentatie. Dar, asa cum a remarcat si Neom e tipica pentru suburbiile americane asa cum sunt ele reprezentate in filme. Nu cunosc realitatea, dar daca asta este cu adevarat stilul lor, avem octogenare mai sexy in tara :))
O intrebare insa : nu ti se pare ca …they don’t make them like they used to? Nu ca sunt eu amatoare de gore and stuff, dar multor seriale de acum le lipseste realismul tocmai pentru ca “protejeaza” privitorii de violenta .
Sfarsitul mileniului a venit…si a trecut….dar vine 2012 :)) Ma mir ca nu am vazut subiectul asta abordat inca la modul serios intr-un show. Oare ..Chris Carter si-a pierdut entuziasmul? 😛
@Ioana, tocmai, mi se pare ca acum e un fel de Era de Aur a serialelor, pentru ca sunt atat de multe foarte bune, inteligente si chiar gory, gen True Blood, Dexter, Fringe. Depinde si de televiziunea care le programeaza (alea de cablu premium isi permit chestii muuult mai dure) decat televiziunile lor de baza.