Splice up your life

Asteptam de mult timp filmul asta, mai ales pentru ca regizorul, Vincenzo Natali, a facut poate primul film, ciudat/sci fi ish/greu de incadrat intr-o categorie, de care m-am indragostit, adica “Cubul”. Si Guillermo del Toro e producator executiv. Iar pe Guillermo il ador. Always have, always will.

Filmul e o variatiune pe tema creata de Mary Shelley cu Frankenstein, omul de stiinta si prostiile pe care le face cu din cauza inconstientei si arogantei, tema tratata pe larg in aproape fiecare episod din Fringe. Dar cu adevarat interesanta e digresiunea in ideea “ce inseamna sa fii un parinte bun”. Care sunt limitele? Devierile? Cum arata rolurile in prezent? Cherry on top: avem si o mica discutie voalata despre avort, atunci cand cei doi incearca sa decida daca sa opreasca experimentul (adica sa-l omoare pe subiectul experimentului) sau nu…

Splice, marketat la noi ca “Hibrid”, reuseste in mare parte (pana la sfarsitul extrem de previzibil care pica in cliseele horrorurilor de categorie B) sa fie amuzant, inteligent si putin scary. Povestea cateodata cam nerealista e inradacinata o trinitate de actori foarte buni, Adrien Brody, Sarah Polley si Delphine Chaneac.

Elsa (Polley) si Clive (Brody) sunt doi oameni de stiinta geniali (cu nume imprumutate din Mireasa lui Frankenstein si cu o companie numita abreviat NERD :P) care tocmai au creat un hibrid al mai multor animale (care arata ca o limba combinata cu un penis, pe bune) si sunt pregatiti pentru pasul urmator, desi compania care-i finanteaza nu e de acord. Atunci ei, pornind de la un “hai sa vedem daca reusim”, creaza o fiinta care are ADN-ul speciilor de animale din limbo-penis combinat cu ADN uman.  Elsa este mai degraba “the mad scientist” al povestii, iar Clive e cam pussy si se lasa condus de ea pe un taram pe care chiar n-ar trebui sa-l viziteze.

Iar creatura rezultata (cu aspect mai ales uman dar cu o coada cu un spin veninos la capat) primeste numele de Dren (Nerd scris invers :P:P) si devine copilul in familia lor putin-spus disfunctionala. Natali imbina foarte bine (mai ales la inceput) elementele despre deontologia omului de stiinta si rolurile de disciplina si prietenie dintre parinti si copii, iar lucrurile chiar o iau razna. Si avem si niste tuse umoristice, cu replici pe care le-ar spune o mama: “Dren, come down here this instance!”

O puteti vedea pe Dren si pe frumoasa frantuzoaica Delphine, care o joaca, in partea stanga. Dren e ca un copil, se joaca cu papusi, poarta rochii, e curioasa, dar umanitatea si instinctul animal se bat mereu cap in cap. N-o ajuta evidentele mommy issues pe care le are “mamica” ei, Elsa. Dar Delphine face un rol miraculos, cand jucaus, cand fioros si marea ei reusita e sa para o creatura diafana, cateodata. Efectele vizuale prin care a fost conturata Dren sunt fascinante, fara cusur.

Asta e primul film in care Adrien Brody mi s-a parut un barbat destul de atragator.

Mai tineti minte serialul de acum vreo 15 ani, “Drumul spre Avonlea”, pe care-l urmaream sambata dimineata? Sarah Polley e fetita din serialul ala, dar acum e si o regizoare si scenarista apreciata de filme indie. Filmul “Away from Her” i-a adus o nominalizare la Oscar pentru scenariu si eroinei de acolo, Candice Bergen, una pentru cea mai buna actrita.

Splice are cumva un vibe de film de Cronenberg, ma gandesc mai ales la “The Fly” si “ExistenZ”.