Punct ochit, punct… ratat

“Wild Target” e o comedie britanica si intr-o lume perfecta ar trebui sa fie plina de umor englezesc si sa rada in nasul filmelor americane si cliseelor patentate de ele. Dar nu o face. Deloc. Si mai rau, si-a batut joc de distributia minunata. Actori pe care ii ador. Ca Emily Blunt, care e geniala, amuzanta, radianta (de obicei, aici nu e cazul) sau Bill Nighy, pe care te poti baza ca va face un rol minunat, fie al capitanului Davy Jones, cu o caracatita in loc de chip, sau al rockerului terminat din “Love Actually”, care se umileste pentru un ultim hit.

Bufet suedez cu seriale noi (I)

E sezonul de toamna la premiera de seriale. Nu ca as avea prea mult timp liber, pentru multe noi chestii de urmarit, dar m-am hotarat sa testez episoadele-pilot din fiecare, ca sa stiu la ce sa ma astept. Acum, am sperante pentru cateva dintre ele sa devina mai bune. (Am inclus si serialele politiste, desi genul ma cam plictiseste deja, dar si serialele cu avocati, desi Good Wife/Sotia perfecta e mai mult decat de ajuns pentru mine…) Iata “judecatile” la cald:

Virginia Woolf m-a aruncat in valuri

Nimeni nu m-a avertizat cum va fi. Nu mai citisem Virginia Woolf pana acum, asa ca descoperirea ei a fist ciudata. Si brutala. In ultima vreme am mancat literatura contemporana pe paine, in 90% din cazuri scrisa de oameni care inca mai traiesc (unii foarte tineri).  Asa ca banuiesc ca m-am obisnuit cu un anume fel de scriitura, iar aici e vorba de ceva ce oricum nu seamana cu nimic din ce am mai citit.

Toata cartea e o inlantuire de monologuri, apartinand unei serii de sase personaje, care, oricat de diferite ar fi intre ele, sunt predispuse meditatiei. Bernard, Sarah, Louis, Neville, Rhoda si Jinny (in ordinea in care mi-au placut, de la mai mult la mai putin) vorbesc despre ei si punctul lor de vedere asupra lumii in care traiesc, in diferite etape ale vietii lor, despartite de – le-as zice eu – pasteluri, peisaje, cu diferite momente ale zilei si diferite anotimpuri.

Puncte de vedere despre 9/11

Mai exact, trei: un film, un serial si o carte, care au tratat in feluri diferite ziua aia neagra din istoria Statelor Unite si a lumii.

Vreau sa incep cu romanul excelent al lui Jonathan Safran Foer, o poveste deloc globala, foarte personala, despre un mic copil, Oskar, un micut precoce, al carui tata a murit intr-unul dintre turnurile gemene, iar calatoria lui  il aduce aproape de a se impaca cu prima mare trauma din viata lui (mult prea devreme).

“Extrem de tare si incredibil de aproape” este, asa cum Foer a inceput cu “Totul este iluminat”, pe rand smulgator-de-inimi si amuzant intr-un fel ironic. Dar pe langa intriga din prezent, mai avem parte de alti oameni care, din cauza altor razboaie stupide, au pierdut persoane dragi lor.

Supernatural, holy brotherly love

Daca n-ar fi existat prima si ultima secventa din episodul-pilot al “Supernatural”, probabil ca as fi renuntat sa ma uit la el dupa al doilea episod ( se chema “Wendigo” si a fost kinda shitty). Dar nu, Eric Kripke, geniul din spatele serialului (care va ajunge o legenda in televiziune la fel ca Joss Whedon si J.J.Abrams si Ronald Moore), s-a hotarat sa creeze si o poveste mai mare, mai puternica, construind pe acele doua secvente un fel de coloana a infinitului – cerul a fost limita.

“Cum traiesc mortii”? Ca si viii

N-ai invatat viata intr-o singura zi. Cu moartea e la fel, spune Lily Bloom, eroina-naratoare a cartii lui Will Self (prima mea intalnire cu autorul). Desi a fost o intalnire muuuult prelungita din cauza lipsei de timp profesioniste (intelegeti din asta ce vreti) si a unei dependente de RPG, care a durat vreo 2 saptamani, am terminat cartea in sfarsit si (ca sa pastrez vocea lui Lily), futu-i, mi-a placut!

O cunoastem pe Lily Bloom la vreo 60 si de ani (varsta mortii), plus inca vreo 11. Apoi suntem alaturi de ea in ultimele zile ale vietii, cand moare din cauza cancerului la san, dar probabil si a firii ei veninoase, si a Lucky Strikeurilor fatale. Lily e o evreica antisemita, rasista, cinica. Uraste cam tot: upper class, middle class, lumea de dupa moarte. Iubeste tigarile. Si sexul, de care crede ca n-a avut parte destul. In ultimele zile au grija de ea cele doua fiice: Charlotte/Charlie (pe care n-o suporta pentru ca seamana cu taica-su) si Natasha/Natty, care-i spune Mumu, de care-i place mai mult, dar care e dependenta de heroina. Si cam prostanaca.

Tron, geek-tastik a la anii ’80

M-am uitat la “Tron” in asteptarea lui “Tron: Legacy” (Jeff Bridges se intoarce) din decembrie. Asta si pentru ca am vazut o gramada de referinte la el in pop-culture, majoritatea destul de recente. Le pastrez insa pentru capatul postului asta. “Tron” e un film destul de misto si avangarde pentru 1982, mai ales ca am observat ca a influentat destul de mult “Matrixul” si pentru ca inca efectele speciale sunt inca faine, in ciuda demodarii considerabile. Adica multe din efecte sunt realizate pur si simplu la lumina unor “becuri negre”, cu ajutorul unor benzi albe fosforescente. De apreciat.

Mucho Awesome Machete!!

“Machete don’t text”. Asta e tot ce trebuie sa stiti despre filmul asta, care face tot ce si-a propus, ba chiar si mai mult. They fucked with the wrong mexican. He kills the bad guys, he gets the women. (Si nu-mi pasa ce crezi tu, o, fata din spatele meu in sala de cinema, de ai comentat ca e cel mai prost film pe care l-ai vazut vreodata. Apropo: ai vazut the Expendables? sau cele mai recente filme din cariera lui Gerard Butler?)

In urmatoarele cateva zile, expresia “Machete don’t text” va intra permanent in vocabularul pop-culture. Eu astazi deja am apucat s-o spun, s-o aud si s-o citesc.

Curatenie de toamna si Milorad Pavic

Abia ce-mi spusese Veo intr-un comentariu la textul despre “Cimitirul de piane” despre cartea lui Milorad Pavic, “Dictionary of the Khazars”, ca am gasit cartea aici, la Curatenie de toamna. Asa ca, in criza financiara fiind biblioteca mea, am gasit ocazia perfecta s-o citesc!

Veo imi spunea ca, din descrierea mea a “Cimitirului de piane”, si-a adus aminte de “Dictionar…” asa ca mi-a trezit clar interesul pentru a vedea despre ce e vorba.

Spatiul de aici, de pe blog, il las aproape gol, pentru recenzia cartii, atunci cand o voi citi!

Yugoslav writer Pavic assures us that the Khazars were a nomadic people who settled near the Black Sea in the 7th century A.D. “But their origins remain unknown and all traces of them have vanished.” A thousand years later a Polish printer incorporated surviving knowledge of the Khazars into a dictionaryalmost all copies of which were burned by the Inquisition. Pavic’s interlocking series of witty and fantastic tales purports to update that edition, but by now all “facts” about the forgotten nation are doubly conjectural. As if the truth weren’t problematic enough already, Pavic has even produced his lexicon in “male” and “female” versions differing by only a few (highly significant!) words.

Modern Funny Family

“Modern Family” a luat un Emmy la ceremonia de duminica noapte, desi are doar 24 de episoade la activ momentan. Doar un sezon. Si e deplin meritat, pentru ca serialul asta nu se bazeaza pe scamatorii si cascadorii ieftine, ci are o fundatie solida compusa din umor inteligent si o inima mare cat casa. O reteta simpla, dar atat de greu de jonglat in peisajul televiziunii din prezent. (Pe bune ca romanii n-ar fi in stare in etapa asta a productiei TV de la noi sa faca un serial cu o zecime din umorul si din inima lui Modern Family)