Punct ochit, punct… ratat

“Wild Target” e o comedie britanica si intr-o lume perfecta ar trebui sa fie plina de umor englezesc si sa rada in nasul filmelor americane si cliseelor patentate de ele. Dar nu o face. Deloc. Si mai rau, si-a batut joc de distributia minunata. Actori pe care ii ador. Ca Emily Blunt, care e geniala, amuzanta, radianta (de obicei, aici nu e cazul) sau Bill Nighy, pe care te poti baza ca va face un rol minunat, fie al capitanului Davy Jones, cu o caracatita in loc de chip, sau al rockerului terminat din “Love Actually”, care se umileste pentru un ultim hit. Continue reading

Advertisements

Bufet suedez cu seriale noi (I)

E sezonul de toamna la premiera de seriale. Nu ca as avea prea mult timp liber, pentru multe noi chestii de urmarit, dar m-am hotarat sa testez episoadele-pilot din fiecare, ca sa stiu la ce sa ma astept. Acum, am sperante pentru cateva dintre ele sa devina mai bune. (Am inclus si serialele politiste, desi genul ma cam plictiseste deja, dar si serialele cu avocati, desi Good Wife/Sotia perfecta e mai mult decat de ajuns pentru mine…) Iata “judecatile” la cald: Continue reading

Virginia Woolf m-a aruncat in valuri

Nimeni nu m-a avertizat cum va fi. Nu mai citisem Virginia Woolf pana acum, asa ca descoperirea ei a fist ciudata. Si brutala. In ultima vreme am mancat literatura contemporana pe paine, in 90% din cazuri scrisa de oameni care inca mai traiesc (unii foarte tineri).  Asa ca banuiesc ca m-am obisnuit cu un anume fel de scriitura, iar aici e vorba de ceva ce oricum nu seamana cu nimic din ce am mai citit.

Toata cartea e o inlantuire de monologuri, apartinand unei serii de sase personaje, care, oricat de diferite ar fi intre ele, sunt predispuse meditatiei. Bernard, Sarah, Louis, Neville, Rhoda si Jinny (in ordinea in care mi-au placut, de la mai mult la mai putin) vorbesc despre ei si punctul lor de vedere asupra lumii in care traiesc, in diferite etape ale vietii lor, despartite de – le-as zice eu – pasteluri, peisaje, cu diferite momente ale zilei si diferite anotimpuri. Continue reading

Puncte de vedere despre 9/11

Mai exact, trei: un film, un serial si o carte, care au tratat in feluri diferite ziua aia neagra din istoria Statelor Unite si a lumii.

Vreau sa incep cu romanul excelent al lui Jonathan Safran Foer, o poveste deloc globala, foarte personala, despre un mic copil, Oskar, un micut precoce, al carui tata a murit intr-unul dintre turnurile gemene, iar calatoria lui  il aduce aproape de a se impaca cu prima mare trauma din viata lui (mult prea devreme).

“Extrem de tare si incredibil de aproape” este, asa cum Foer a inceput cu “Totul este iluminat”, pe rand smulgator-de-inimi si amuzant intr-un fel ironic. Dar pe langa intriga din prezent, mai avem parte de alti oameni care, din cauza altor razboaie stupide, au pierdut persoane dragi lor. Continue reading

Supernatural, holy brotherly love

Daca n-ar fi existat prima si ultima secventa din episodul-pilot al “Supernatural”, probabil ca as fi renuntat sa ma uit la el dupa al doilea episod ( se chema “Wendigo” si a fost kinda shitty). Dar nu, Eric Kripke, geniul din spatele serialului (care va ajunge o legenda in televiziune la fel ca Joss Whedon si J.J.Abrams si Ronald Moore), s-a hotarat sa creeze si o poveste mai mare, mai puternica, construind pe acele doua secvente un fel de coloana a infinitului – cerul a fost limita.

Continue reading

“Cum traiesc mortii”? Ca si viii

N-ai invatat viata intr-o singura zi. Cu moartea e la fel, spune Lily Bloom, eroina-naratoare a cartii lui Will Self (prima mea intalnire cu autorul). Desi a fost o intalnire muuuult prelungita din cauza lipsei de timp profesioniste (intelegeti din asta ce vreti) si a unei dependente de RPG, care a durat vreo 2 saptamani, am terminat cartea in sfarsit si (ca sa pastrez vocea lui Lily), futu-i, mi-a placut!

O cunoastem pe Lily Bloom la vreo 60 si de ani (varsta mortii), plus inca vreo 11. Apoi suntem alaturi de ea in ultimele zile ale vietii, cand moare din cauza cancerului la san, dar probabil si a firii ei veninoase, si a Lucky Strikeurilor fatale. Lily e o evreica antisemita, rasista, cinica. Uraste cam tot: upper class, middle class, lumea de dupa moarte. Iubeste tigarile. Si sexul, de care crede ca n-a avut parte destul. In ultimele zile au grija de ea cele doua fiice: Charlotte/Charlie (pe care n-o suporta pentru ca seamana cu taica-su) si Natasha/Natty, care-i spune Mumu, de care-i place mai mult, dar care e dependenta de heroina. Si cam prostanaca. Continue reading

Tron, geek-tastik a la anii ’80

M-am uitat la “Tron” in asteptarea lui “Tron: Legacy” (Jeff Bridges se intoarce) din decembrie. Asta si pentru ca am vazut o gramada de referinte la el in pop-culture, majoritatea destul de recente. Le pastrez insa pentru capatul postului asta. “Tron” e un film destul de misto si avangarde pentru 1982, mai ales ca am observat ca a influentat destul de mult “Matrixul” si pentru ca inca efectele speciale sunt inca faine, in ciuda demodarii considerabile. Adica multe din efecte sunt realizate pur si simplu la lumina unor “becuri negre”, cu ajutorul unor benzi albe fosforescente. De apreciat.

Continue reading