“Cum traiesc mortii”? Ca si viii


N-ai invatat viata intr-o singura zi. Cu moartea e la fel, spune Lily Bloom, eroina-naratoare a cartii lui Will Self (prima mea intalnire cu autorul). Desi a fost o intalnire muuuult prelungita din cauza lipsei de timp profesioniste (intelegeti din asta ce vreti) si a unei dependente de RPG, care a durat vreo 2 saptamani, am terminat cartea in sfarsit si (ca sa pastrez vocea lui Lily), futu-i, mi-a placut!

O cunoastem pe Lily Bloom la vreo 60 si de ani (varsta mortii), plus inca vreo 11. Apoi suntem alaturi de ea in ultimele zile ale vietii, cand moare din cauza cancerului la san, dar probabil si a firii ei veninoase, si a Lucky Strikeurilor fatale. Lily e o evreica antisemita, rasista, cinica. Uraste cam tot: upper class, middle class, lumea de dupa moarte. Iubeste tigarile. Si sexul, de care crede ca n-a avut parte destul. In ultimele zile au grija de ea cele doua fiice: Charlotte/Charlie (pe care n-o suporta pentru ca seamana cu taica-su) si Natasha/Natty, care-i spune Mumu, de care-i place mai mult, dar care e dependenta de heroina. Si cam prostanaca.

Apoi Lily moare si suntem alaturi de ea in calatoria spre partea cealalta, adica suburbia Londrei, Dulston (de la Dull = anost), destinata mortilor, dar accesibila si viilor, cateodata, accidental. Ghidul spiritual al lui Lily e Phar Lap Jones, un aborigen cu bumerang si palarie alba, care nu-i explica mare lucru.

Aici devine interesant, pentru ca lumea mortilor e aproape la fel ca si a viilor, intr-un soi de purgatoriu in care ai parte de un apartament shitty, un job shitty, mai exact de P.R. in cazul lui Lily, cu cateva amendamente. Da, nu mai simti durere, ai propriii dinti in gura si toata lumea fumeaza, desi nu simte nicotina, pentru ca blah, esti deja mort.

Pe de alta parte, nu mai mananci, nu mai simti placere sexuala si esti bantuit mai la propriu de lucrurile care te bantuiau la figurat in viata. In cazul lui Lily e vorba de Grasane, simbolurile curelor de slabire si de ingrasare la care se supusese tanti a noastra. Si mai e bantuita de Badaranel, copilul ei mort la 8 ani in urma unui accident de masina.

Apoi, mai primim niste informatii ciudate despre un Craciun 2001, pe care nu vreau sa-l spoilaresc, pentru ca e prea savuros.

Lumea mortilor e absolut fascinanta, pentru ca idiotii aia nu vor sa “let go”, sa dea drumul ideilor despre viata lor… din timpul vietii si sa faca altceva. Scriitorii tot scriu si vand carti sub pseudonim, bancherii de investitii se pensioneaza la cinci ani dupa moarte (asa cum zice si Warren Buffett in motto-ul partii secunde), iar taximetristii, toti ciprioti, au propria lor mafie.

Mai rau, mortii inca mananca tot felul de fitosenii, desi nu pot sa inghita si au la restaurantele lor de morti galetuse in care sa scuipe mancarea mestecata. Nu invata deloc lectia pe care trebuie s-o invete: sa mearga mai departe, sa transceada. Saracii sunt tot saraci, bogatii tot sunt bogati, Lawrence Olivier moare si se muta la tara ca sa scape de fani, si tot asa. Drogatii nu-si dau seama ca au murit si vand heroina viilor.

Moartea seamana cu viata, iar, de cele mai multe ori, viata seamana cu moartea. Doamne, Isuse, fir-ar al dracului, daca ai trait in Hendon in anii saizeci, stii cum e sa-ti traiesti moartea…

Mortii trebuie sa mearga la un fel de Alcoolici Anonimi, adica sedintele celor Personal Morti, in care ar trebui sa invete sa mearga mai departe, dar care ajung prilej de barfa. In loc de traditionala rugaciune Doamne, ajuta-ma sa am puterea sa schimb lucrurile pe care le pot schimba, sa accept lucrurile pe care nu le pot schimba si intelepciunea de a face diferenta intre ele, avem parte de ceva mai morbid: Sa-mi de Zdeu prostia de a nega ca exista vreun lucru pe care nu-l pot schimba, indrazneala de a neglija lucrurile pe care le pot neglija si ignoranta necesara pentru a nu le deosebi unele de altele.

Si, pana la urma, multe altele. Pentru ca povestea merge in multe alte directii, vedem ce se alege de Charlie si de Natty, invatam ca Richard, sotul lui Charlotte nu e asa anost cum pare, ba chiar mi-a placut de latura lui nebanuita, facem o calatorie in Australia si o calatorie prin dezastrele de la 88 incoace, plus mortii notabili.

De fapt, Will Self ne arata ca, de multe ori in viata suntem si noi morti pe dinauntru. Blocati intr-un job de nimic, fara sa mai putem simti gustul mancarii si nici placerea sexului. Suntem prinsi in rutina si nu facem nimic pntru a iesi din ea. Ramanem frustrati de lucrurile pe care nu le-am avut, in loc sa privim spre viitor si sa incercam sa ne schimbam.

In concluzie, lumea lui Self de aici e dementa, Lily e odioasa dar foarte interesanta si sigur o sa citesc tot ce a scris omul asta!

7 thoughts on ““Cum traiesc mortii”? Ca si viii

  1. trifoi says:

    @Maya, un pic am vrut sa ma dau mare, dar nu am avut o tinta anume😛 Dar m-am folosit de el pentru ca nu gaseam poze prea bune cu coperta cartii…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s