Virginia Woolf m-a aruncat in valuri


Nimeni nu m-a avertizat cum va fi. Nu mai citisem Virginia Woolf pana acum, asa ca descoperirea ei a fist ciudata. Si brutala. In ultima vreme am mancat literatura contemporana pe paine, in 90% din cazuri scrisa de oameni care inca mai traiesc (unii foarte tineri).  Asa ca banuiesc ca m-am obisnuit cu un anume fel de scriitura, iar aici e vorba de ceva ce oricum nu seamana cu nimic din ce am mai citit.

Toata cartea e o inlantuire de monologuri, apartinand unei serii de sase personaje, care, oricat de diferite ar fi intre ele, sunt predispuse meditatiei. Bernard, Sarah, Louis, Neville, Rhoda si Jinny (in ordinea in care mi-au placut, de la mai mult la mai putin) vorbesc despre ei si punctul lor de vedere asupra lumii in care traiesc, in diferite etape ale vietii lor, despartite de – le-as zice eu – pasteluri, peisaje, cu diferite momente ale zilei si diferite anotimpuri.

Toata cartea e practic o demonstratie a stilului, a descrierii, dar, actiunea, povestea este insailata dintr-o serie de momente, pana la ultimul capitol, cel mai implinit si fluent, care continua acelasi stil, dar la un nivel mai profund si mai… usor de citit. Pentru ca mi-a fost greu sa citesc cartea asta. Da, pot sa dau vina si pe oboseala, dar de multe ori a trebuit sa recitesc pagini intregi pentru ca nu tineam minte nimic din ele, iar daca ma intrerupeam pentru a dormi, a doua zi dimineata nu identificam clar vocea la care ramasesem, pentru ca limbajul personajelor nu mi se parea destul de diferit, doar punctele lor de vedere.

Intr-un fel, toti sunt niste outsideri (unii mai multi ca altii).

Bernard vrea sa fie scriitor si este un fin observator al oamenilor si al societatii in care traieste, problema lui e ca are un mic deficit de atentie si nu prea poate sa se aseze la o masa si sa scrie efectiv o carte.

Susan iubeste natura si uraste orasele si calitatea lor artificiala. E taioasa ca o stanca, lipsita de capriciile si vanitatile orasenilor, oamenilor de societate.

Louis e frustrat de accentul lui australian si de faptul ca tatal lui e bancher la Brisbane (n-am inteles niciodata de ce asta e ceva rau). Dar e genul ala de frustrat care are ambitie suficienta pentru a deveni o persoana importanta.

Neville e un poet. Cu principii. Un intelectual rafinat. Si indragostit de amicul mort al celor sase prieteni, Percival, o iubire din adolescenta pe care n-o depaseste niciodata.

Rhoda e aproape invizibila, dar asta pentru ca nu apreciaza prea mult lumea reala si se refugiaza in fanteziile ei. La inceput le imita pe celelalte fete, pentru a parea normala, dar apoi isi da seama ca nu e nevoie sa faca asta.

Jinny e un social butterfly. Dar cam superficiala. O fata care nu poate sta in acelasi loc prea mult, care apreciaza the finer things in life, dar care, pana la urma, realizeaza ca s-a bazat prea mult pe gratia si frumusetea ei. Si nu-i mai ramane prea mult.

Despre ce e vorba? Despre viata, banuiesc, despre asteptarile pe care le avem si cum astea ne inseala, despre felul in care moartea unui prieten provoaca o durere care te cuprinde in valuri, toata viata, despre maturizare, despre acceptarea a cine esti de fapt si mult mai multe.

Nu sunt atat de daruit cum paream odata. Sunt lucruri care ma depasesc. Nu voi intelege niciodata problemele de filozofie mai dificile. Roma este limita extrema a calatoriei mele. Cand adorm seara, ma izbeste uneori, dureros, gandul ca nu voi vedea niciodata indigenii din Tahiti prinzand peste cu cangea la lumina tremurata a unui felinar, ca nu voi vedea niciodata leul cum sare in jungla sau oameni in pielea goala mancand carne cruda. Nu voi intelege niciodata limba rusa, nu voi citi niciodata “Vedele”. Niciodata n-am sa mai dau cu capul in stalp. (Dar din ciocnirea aceea naprasnica mai ard si azi stele, strabatand noaptea in care ma aflu), spune Bernard.

La doar 250 de pagini e cuprinzatoare si, prezentand mai multe vieti, inca de la un sarut din copilarie care afecteaza vieti, trezeste minti, pana la regretele de la maturitate sau chiar din batranete.

Dar fara ultima bucata, ultimele 50 de pagini, care le impleteste pe toate celelalte, cartea nu cred ca m-ar fi impresionat atat de mult. Si nici nu mi-as fi dat seama prea bine pe ce sa baza prietenia celor sase, ce-i tinea laolalta ca grup, pentru ca ideea asta e ignorata in mare parte.

9 thoughts on “Virginia Woolf m-a aruncat in valuri

  1. Alina says:

    De ani buni, e cartea mea preferata. Virginia Woolf e scriitoarea de care m-am indragostit iremediabil inca din liceu (i-ar placea sa auda asta :P) si am inceput cu ¨Spre far¨, apoi am citit ¨Valurile¨. Am ¨Valurile¨ cu mine in orice calatorie pe care o fac. Nu le citesc niciodata (poate doar prima data sa ma fi interesat ¨povestea¨) pentru ce se intampla, ci pentru cum e construit textul, pentru cum orice maruntis din lumea asta poate fi un izvor de inspiratie – mie, scriitoarea asta mi se pare o bijutiera, de un rafinament care transpare propozitie cu propozitie. Cand ii citesc cartile e ca si cum as manca putin martipan – nu pot sa mananc de foame sau prea des pentru ca mi s-ar face instant rau, dar din cand in cand, in doze mici, merge de minune. Deschid cartea si citesc la-ntamplare. Scrisul ei ma inspira la multe lucruri frumoase si ma bucur de cate ori aud pe cineva ca i-a placut (cu atat mai mult ¨Valurile¨ :D). Cat despre personaje, mie mi-a placut Susan prima data, acum imi plac toti pentru ca mi se pare ca fiecare isi aduce contribuitia la un personaj mare, compus din ei toti la un loc (si nu ma refer la grup ca personaj).

  2. N-am citit inca “Valurile” dar am trecut cu mare placere prin “Doamna Dalloway” si “Camera lui Jacob”. Ambele mi-au placut foarte mult tocmai pentru stilul cat se poate de obiectiv si pentru felul in care mintea si gandurile personajelor ti se aseaza in fata ca si cum n-ar mai exista dupa acestea. Recomand, atunci cand vei mai simti nevoia de o carte a V. Woolf, si “Doamna Dalloway”.

  3. trifoi says:

    @Alina, e foarte faina, dar greu de citit. Si eu sunt de partea “povestii” ca unitate. Cam toate lucrurile care-mi plac au o poveste. Si a fost cam obositoare, dar imi pare bine ca m-am tinut de ea si am terminat-o…

    @Liviu, clar vreau sa citesc tot ce a mai scris Virginia Woolf! Sigur o sa citesc, putin mai incolo, “Doamna Dalloway”. Si apoi mai vedem🙂

  4. trifoi says:

    @Tomato, stiu, am vazut aseara articolul de pe Tabu🙂 si chiar te asteptam sa comentezi. Si mie imi placu tot Bernard cel mai mult, mai ales partea lui de la sfarsit🙂

  5. e my all time favourite writer, am citit cam tot de la ea, inclusiv jurnalul (ma rog, selectia lui Leonard, sotul ei.) Nu pot sa zic ca Valurile e preferata mea, am citit’o in orginal si tre sa recunosc ca a fost destul de dificil..dar Virginia a depus mult efort in constructia cartii, ea fiind oricum, foarte “tehnica” si mai putin narativa..
    Sa incerci Orlando si Intre Acte, ca recomandari diferite de cele de mai sus…
    Majoritatea nu’si da seama, dar e foarte “cinematical”, poate ai vazut The Hours sau Orlando, cu Tilda Swinton.

  6. Dintre cartile scrise de Virginia Woolf nu am citit decat Spre far. Mi s-a parut altfel decat literatura cu care ma obisnuisem, un stil foarte diferit de tot ceea ce am intalnit pana acum. Si ca orice alt lucru nou, e nevoie de timp sa te obisnuiesti, sa-i prinzi gustul…

    Cred ca au un rol important si imprejurarile in care citesti o carte. Si avand in vedere ca m-am chinuit sa citesc aceasta carte in format electronic si cu o sumedenie de greseli…nu-i de mirare ca nu “m-a prins”. Recunosc, pe moment chiar nu mi-a placut si-am spus ca e o carte pe care n-as recomanda-o nimanui. Dar ceva imi spune ca am judecat gresit, asa ca sunt hotarata sa o recitesc. Intuitia imi spune ca Virginia Woolf va fi o scriitoare pe placul meu odata ce ma voi familiariza cu stilul ei.

    Ma bucur ca sunt atatea persoane care ii citesc cu placere cartile, desi are aceasta reputatie de a avea un “stil greoi”.

  7. Hey, bine ai venit in lumea Virginiei Woolf. Si pe mine ma fascineaza scriitoarea, in ciuda, sau poate tocmai datorita stilului ei aparte. Nu am citit inca “Valurile” dar acum ca ti-am citit recenzia chiar mi-a venit pofta sa revin la autoare.
    Personal iti recomand “Intre acte”. Din punctul meu de vedere e cel mai reusit roman al autoarei.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s