Punct ochit, punct… ratat


“Wild Target” e o comedie britanica si intr-o lume perfecta ar trebui sa fie plina de umor englezesc si sa rada in nasul filmelor americane si cliseelor patentate de ele. Dar nu o face. Deloc. Si mai rau, si-a batut joc de distributia minunata. Actori pe care ii ador. Ca Emily Blunt, care e geniala, amuzanta, radianta (de obicei, aici nu e cazul) sau Bill Nighy, pe care te poti baza ca va face un rol minunat, fie al capitanului Davy Jones, cu o caracatita in loc de chip, sau al rockerului terminat din “Love Actually”, care se umileste pentru un ultim hit.

Sau Martin Freeman, care a fost atat de simpatic in Ghidul Autostopistului Galactic (atunci cand citeam cartea ma gandeam la el ca Arthur), sau chiar Rupert Grint a.k.a. Ron Weasley, care inteleg ca vrea sa arate ca poate juca un vagabond care fumeaza iarba, dar really, roscovanule (ii zic eu cu vocea lui Hermione in capul meu nebun)? Si Rupert era preferatul meu in Harry Potter, iar acolo parea mult mai inalt (deci probabil colegii lui sunt mult mai scunzi).

Nighy e Victor un asasin platit singur si pedant, care vine dintr-o familie cu traditie in domeniu, iar mama lui e cel mai mare admirator si critic. Mai mult critic. Blunt e Rose, o cleptomana care se incumeta sa-i vanda mafiotului jucat de Rupert Everett o copie dupa un tablou de Rembrandt si asa devine tinta lui Victor. Care se indragosteste de ea si de spiritul ei liber yadda yadda. (Eu m-am indragostit doar de garderoba ei, care e uimitoare, singura parte a filmului care chiar mi s-a aprut originala) Si in the mix mai apare si un orfelin, Tony, da mai bine zis Tonty, care are un talent la tras la tinta, si care devine ucenicul lui Victor.

Bla bla, isi creeaza o mica familie in trei, bla bla. Niciodata nu e clar de ce oamenii aia se schimba brusc si de ce aia doi se indragostesc. In timpul asta sunt vanati de asasinul nr 2 ca reputatie, dupa Victor (Dixon, jucat de Freeman). Si Rupert Everett are un accident de masina, in timp ce bodyguardul lui e impuscat si-si pierde si o ureche. Am ras foooarte putin, pentru ca pur si simplu nu era amuzant, nu era nuantat, nu era coerent umorul.

Desi regizorul e cel care ne-a lasat mostenire “Cousin Vinny”, el face aici niste greseli extrem de tampite, care pornesc de la un scenariu tampit, cu personaje incoerente. Dar cea mai mare eroare e registrul abordat, pentru ca filmul nu e destul de negru pentru a fi o comedie neagra, dar nici light pentru presupusa idee de comedie romantica. Daca tot am ajuns la subiectul asta, Blunt si Nighy sunt buni amandoi, dar la naiba, n-au niciun fel de chimie romantica si singurul lor sarut ajunge a fi extrem de dezgustator…

Si tot asa, avem parte de urmariri intr-un Mini rosu, clasic. Si politia ia-o de unde nu-i. Etc. Iata trailerul, mai jos, practic nu e mare lucru in plus in film fata de ce se intampla acolo:

2 thoughts on “Punct ochit, punct… ratat

  1. trifoi says:

    @Zalex, ai ratat ratingul meu jalnic de 2 trifoi? :)) Crede-ma, Mini-ul clasic nu merita efortul… Sunt sigura ca Tomita e mult mai amuzant🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s