Tortura de amorul artei. Sau divertismentului


Ca un pop-culture geek ce sunt, mi-a placut mult cartea asta. Nu intra in “hall of fame”, dar a fost o lectura citita aproape pe nerasuflate si daca stateam acasa o zi, sigur o citeam de la cap la coada.

Ideea de la care porneste e chiar misto: artistul are nevoie de suferinta pentru inspiratie. CEO-ul celei mai mari corporatii din lume se satura de porcariile din divertismentul din ziua de azi: filme, seriale, muzica – plictisitoare, formulaice, copiate una de la cealalta, facute pentru prosti. Dar mare parte din showbiz era alimentat chiar de companiile din jurisdictia lui.

Asa ca nenea asta concepe academia Noua Renastere, in cadrul careia sunt cooptati copii cu diverse talente, care primesc cate un impresar care sa aiba grija de cariera lor si… sa aiba grija ca acesti copii sa nu fie niciodata fericiti, ca sa nu duca lipsa de inspiratie.

“Torturati-l pe artist” ne prezinta o asemenea pereche: Harlan Eiffler e impresarul tortionar si naratorul nostru, in timp ce Vincent e copilul-minune. Nu-i de mirare ca il cheama Vincent si nici ca ma-sa mai numise un copil Vincent, care murise. Doar asa e si cu Van Gogh, nu?

Acum, Harlan e atat de simpatic incat ne doare sufletul pentru ca e nevoit sa fie tortionar, iar el si Vincent isi dezvolta, de-a lungul anilor (vreo 16 la numar) o relatie de tipul tata-fiu, mai ales ca Vincent (si nici maica-sa) nu stia cine era tatal lui.

Cartea e o satira faina a “artei” de consum din zilele noastre, presarata cu nume de vedete reale si false (Kristina Gomez e foarte Jennifer Lopez, Steven Sylvain e foarte Sylvester Stallone), nume de filme si seriale reale si fictive. Asta, plus ideile lui Vincent de sitcomuri si alte seriale sunt minunate, as vrea sa fie realizate, sa le vad la TV. Pentru un roman aparut in 2004, e extrem de actual in ceea ce priveste situatia divertismentului din prezent.

Vreau sa lamuresc si comparatia cu Chuck Palahniuk. Eu nu vad asemanarile, poate doar ca scriitura e destul de lejera, si paginile usor de parcurs, poate ancorarea in pop-culture, dar Palahniuk merge muuuuult mai departe decat merge Goebel in cartea asta. (ca limbaj, ca situatii, ca idee de tortura. E mult mai dur Palahniuk)

Faza misto e ca Palahniuk a scris si el o carte despre suferinta artistului, cu un unghi relativ asemanator de abordare. In “Jurnal” este vorba de o chelnerita care avea potential de a deveni o mare pictorita, dar a ales in schimb sa se marite cu primul barbat care i-a iesit in cale. As putea fi mult mai concreta in legatura cu asemanarile, dar asta ar insemna spoilere si nu e deloc my thing. (bine, bine, o chestie micuta: si in Jurnal avem parte de o conspiratie).

One thought on “Tortura de amorul artei. Sau divertismentului

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s