Cand nebunia e sfanta


2,5 trifoiAm primit cartea asta cadou de ziua mea, acum trei ani si jumatate. In dedicatie era scris (parafrazez): in speranta ca-ti va deschide apetitul pentru alt fel de literatura. Ceea ce nu a facut.

“Nebunul” e un roman, sau mai bine zis o nuvela la 116 pagini, cu scris foarte mare, format ingust. Nu pot sa spun ca am detestat cartea asta, la fel cum nu pot sa spun ca mi-a extins orizonturile, ca m-a captivat. Se citeste intr-o ora. Se parcurge usor.

Insa chiar imi pare rau de o oportunitate pierduta, pentru ca personajul principal e chiar fascinant sau are potentialul de a fi, numai ca este prezentat prea schematic. Este vorba despre un pustnic de 60 de ani (jumatate de viata petrecuta in desert), in secolul VI, intr-un oras sirian. Simeon (caci acesta ii e numele), numit pe aproape tot parcursul cartii Nebunul, tulbura orasul cu faptele lui ciudate, care se dovedesc  a fi destul de premeditate.

Atunci cand cersetorii arunca cu lucruri in el, el le raspunde aruncandu-le mancare, exorcizeaza cateva persoane, atrage atentia clericilor corupti si ingrijeste o dansatoare promiscua, gasindu-i si un sot avut pe parcurs, dupa ce aceasta isi regaseste credinta. Sau o gaseste pentru prima oara. In timpul asta, miracolele il insotesc la tot pasul.

Personajul chiar e interesant si unic, as zice, dar ar fi beneficiat de pe urma unei constructii mai de amploare. Contrapunctul inedit la virtutile lui nesfarsite este faptul ca, in desert, era chinuit de pofte carnale si torturat de ghiavoli cu ocazia asta. Si ideea ca se lasa batut din cand pentru a nu cadea in pacatul vanitatii, pentru a nu se crede un zeu, iarasi mi-a placut mult. As fi vrut doar sa fie mai densa cartea.

Punctul slab al scriiturii este ingreunarea prin limbaj bisericesc excesiv. Inteleg categoria din care face parte volumul, dar cateodata pare a fi prea mult o predica.

Oricum, o parabola frumoasa, desi nu este ce caut eu la literatura.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s