Autobiografia lui Nicolae Ceausescu. Si a noastra


Voiam sa incep spunand ca, la fel ca in literatura, nu prea am experienta cu non-fictiunea, cu documentarele (poate doar la serviciu, cu documentarea). Dar mi-am dat seama ca nici nu trebuie sa am experienta cu documentare, cu non-fictiune.

Am fost la Sala Palatului ieri si am ramas impresionata: aproape 4.000 de oameni, pentru un film romanesc! In aceeasi vizionare. Sper sa serveasca drept spargatoare de gheata proiectia asta, sa avem parte de asa ceva tot mai des.  Problema mea a fost ca am ajuns la 18.00. Si filmul a inceput la 19.00, ceea ce mi-a mai retezat din avant, mai ales ca picioarele mele erau deja amortite la ora 19.00.

Oricum, atmosfera a fost fantastica. Sala radea in acelasi timp, era indignata, exista o energie puternica, un fel de solidaritate a aproape 4.000 de persoane. M-am simtit obligata sa comentez tot timpul cu Rob si ne-am amuzat in continuu.

Dar partea fascinanta a fost cat de greu mi-a fost sa cred ca inregistrarile erau reale. In sensul ca pierdeam in continuu granita dintre realitate si fictiune, aveam impresia ba ca regizorul era acolo, filmand, conducand imaginile pentru a construi povestea pe care o dorea. Mi-era mult prea usor sa uit ca nu a existat scenariu, dar e de bine! Aveam impresia ca Ceausescu e un personaj, unul scris foarte bine, jucat de un actor foarte bun.

Spre norocul meu, am prins doar cinci ani de comunism – si pe aia nu mi-i mai aduc aminte prea bine – asa ca asta a fost pentru mine o ocazie de a invata.

Filmul lui Ujica e un “autoportret”, e imaginea lui Ceausescu construita in timp, inca de la primul discurs ca lider, la moartea lui Gheorghiu Dej. O imagine construita in care el a ajuns sa creada, mai ales pentru ca a fost incurajat de alti grandomani cu pareri mult prea bune despre ei. Si de lideri ai lumii carora le-a fost usor sa-l manipuleze.

“Autobiografia” ne apartine si noua, aceste cateva milioane de oameni care mai traiesc in Romania (dintre care majoritatea vor sa plece pe pasuni mai verzi). Privind fetele oamenilor, sau cele cateva fete selectate arbitrar dintr-o masa omogena, aplatizata, n-am stiut ce sa cred despre ei. Nu sunt sigura daca cei de la inmormantarea lui Dej erau tristi din cauza mortii lui sau erau extenuati dupa atatea ore in care stateau la coada pentru a intra la priveghi. La un moment dat cred ca am vazut un barbat (la spiciul despre solidaritatea romano-cehoslovaca) care-i soptea unei femei ca ar trebui sa aplaude. Am vazut feţe atat de obosite de munca, devenite ilizibile.

Imi venea sa le tip sa nu aplaude. Aveam senzatia ca discursurile se petreceau atunci si urechile imi sangerau la contactul cu limba de lemn, cu toate cuvintele care nu insemnau de fapt nimic. Cuvinte pe care le mai aud si acum de la bunicul meu. Discurs pe care el nu l-a pierdut, dupa 20 de ani. Propozitii rigide care nu spun nimic. Poezie socialista.

In ultimele 24 de ore am auzit si am citit o multime de pareri. Cea care ma deranjeaza cel mai tare este ca, vezi-doamne, regizorul n-a facut altceva decat sa lipeasca bucati de inregistrari de arhiva. Opinie de diletant, pentru ca procesul de selectie si de ierarhizare e prima etapa in creatie. (Eu ma lupt acum cu selectia lucrurilor pe care sa le scriu si am impresia ca e o lupta pierduta).

Decizia de a incepe si a sfarsi cu “procesul” e atat de importanta! Montajul a creat iluzia unui flashback gigantic, de trei ore. Sau mai degraba mi-a dat de inteles ca intreaga viata a lui Ceausescu – sau momentele de rascruce – i-a trecut prin fata ochilor. Ca si-a adus aminte de Hollywood, de Coreea de Nord si cantareata care-i “zicea” pe limba lui, de Dick Nixon si de cinematograful cu “Deep Throat” din Londra, de esecul la volley si de privirea de sila a Reginei Elisabeta a doua (imbracata disco-style… ah, anii ’70), de jocul de table cu Lenush si de serbarile populare… Si apoi s-a vazut condamnat la moarte, cu iluzia ca inca mai este dorit, adulat.

6 thoughts on “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu. Si a noastra

  1. Robert says:

    Din nefericire pentru Gigi Becali, Ceausescu avea un plus enorm- inteligenta naturala.

    Nimic din personalitatea lui Nicolae Ceausescu nu era intamplatoare, nici ceea ce construise cei din jur, nici ceea ce construise el. A fost o papusa pe scena, smecheria fiind ca el era papusarul. Si-a condus propriul destin pana la sfarsit. Sunt 2-3 ocazii in care vedem omul din spatele mastii, dar atunci era batran, rapus de boala si pierdut in propriul vis. Adevaratul Nicolae Ceausescu a murit langa sicriul lui Dej si a reinviat in ultimele zile din 89.

    • “A fost o papusa pe scena, smecheria fiind ca el era papusarul. Si-a condus propriul destin pana la sfarsit” = cata dreptate ai😉 A facut ce-a vrut el o viata si a suferit vreo 3 zile. Il urasc si nu am pic de simpatie pentru el (daca stau sa ma gandesc, am trait mai mult in comunism decat in capitalism…), dar e bine sa se faca filme despre el, sa-si mai aduca aminte cat de absurd era atunci toti oamenii care au uitat asta.

  2. ”regizorul n-a facut altceva decat sa lipeasca bucati de inregistrari de arhiva” – Fix de-asta am asistat si eu la intreg montajul (desi am venit dupa o zi plina de munca). Omul a vrut sa umanizeze personajul fara sa fie acuzat de prozelistism…a manipulat imaginile in asa fel incat mesajul transmis sa fie clar si fara interferenta decorurilor, actorilor mediocri, etc.

  3. Ioana says:

    O sa incep prina spune ca fanatismul este un pericol iar cand se manifesta la un om cu atata putere este cu atat mai distructiv.
    Dar atunci cand el exista ….si nici macar nu are un scop, se rezuma doar la dorinta avida de putere si posesiune este cel mai mare dezastru posibil.

    Nu voi “identifica” eu personajele din ceea ce am scris mai sus. Cei ce vor dori vor intelege.

    Ce imi place mie cel mai mult este sa vad persoane care isi manifesta indignarea si aversiunea fata de o perioada pe care o cunosc doar prin ochii altora. Da, a fost un monstru care a distrus enorm de multe, dar a si realizat destule. Balanta nu atarna in favoarea lui dar asta nu inseamna sa privim doar partea negativa.
    Multi nu au cum sa analizeze obiectiv acea perioada pentru ca ceea ce li s-a intiparit au fost emotiile si impresiile altora, nu experiente proprii. Dar nu-i problema, nu suntem departe de constrangeri similare nici acum si daca lucrurile merg tot asa, vom avea ocazia, din pacate sa traim si noi acel gen de opresiune. (probabil pe unii din voi va va scandaliza aceasta afirmatie…tough luck :P)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s