Ce carte sunt

De la Rontziki am aflat!

Si textul care corespunde cartii mele (sadly, it’s all true):

You’re The Bell Jar!
by Sylvia Plath
Though you may do a good job of fooling others around you for a while, you are truly not okay. Which is not to say that you’re incapable of great things or holding it together for a while, but ultimately you feel crushed beneath the weight of expectations and the idiots around you. Some people try to help you along your way, but it’s those who don’t try that do the most good. Electro-convulsive therapy may seem like the answer, but it’ll probably just get you killed.

(Draga Rontziki, la primul dintre testele de la tine nu mi-a placut ce mi-a iesit, asa ca am renuntat sa postez aici. I’m a cheater, I know)

E incredibil cat de bine se potriveste descrierea de mai sus cu eu cea contemporana. Anyway, mi se face pofta sa citesc a treia oara Clopotul de sticla.

Persepolis, initierea mea in romanul grafic

Istoria zbuciumata a Iranului spusa mai intai prin ochii inocenti – dar extremi de inteligenti – ai unui copil si, ulterior, ai unei femei. Despre asta e vorba  in Persepolis, primul roman grafic pe care l-am citit si in niciun caz ultimul.

As putea sa spun ca e un bildungsroman, dar mi-am dat seama recent ca urasc termenul asta. Suna ca Sturm und drang, ca o ploaie torentiala cu tunete, ca ceva violent, ca un tun de pirat. Asa ca am decis sa-i spun, mult mai simpatic dupa parerea mea, un coming-of-age story.

Este autobiografic, dar universal si mi-a starnit sentimente extrem de diferite la lectura/vizionare. Exista momente amuzante in care-ti vine sa planzi si intamplari tragice la care-ti vine sa razi. Si aceste sentimente amestecate vin de la vocea naratoarei, un personaj pe care n-ai cum sa nu-l iubesti.

Bufet suedez cu seriale noi (III)

Am tot amanat insemnarea asta din cauza lipsei cronice de timp, dar a venit timpul si pentru ultimele seriale noi (in afara de Boardwalk Empire, pe care n-am prea avut chef sa-l vad deocamdata…) sa fie revizuite. Mai ales ca la serialele din lista am simtit nevoia sa vad mai multe episoade, pentru a ma prinde daca mai merita sau nu vizionarea lor in continuare.

La “Lone Star” nici nu m-am mai uitat, mai ales ca a fost anulat dupa 2 episoade. Intre timp si “Undercovers” a fost anulat, acesta fiind primul esec in TV al marelui JJ Abrams (Vezi JJ, daca nu propui mitologii complicate? This happens!).

Freaks and Geeks, dupa 10 ani

Din categoria “Doamne, trifoi, unde gasesti toate serialele astea vechi?” face parte si “Freaks and Geeks”, noua mea iubire, care are doar 18 episoade cu care sa se laude, pana la anularea prematura in 2000. Ei bine, am descoperit serialul gasindu-l, cu consecventa, in mai multe topuri ale serialelor care au influentat profund curentele in televiziunea americana. In ciuda celor 18 episoade, e un titlu de referinta. Si, desi am vazut doar 7 episoade pana acum, nu mi-e greu sa-mi dau seama de ce.

Orice episod e un joc pentru a vedea pe cine mai recunosti. Producatorul executiv e omul-imperiu al comediilor, Judd Apatow (40 Year Old Virgin, Knocked Up si multe altele produse) si majoritatea distributiei principale a serialului se regaseste in filmele ulterioare ale lui Apatow, in combinari de n luate cate 2, 3, 4. Vorbesc mai ales despre James Franco, Seth Rogen, Jason Segel, Martin Starr (noua mea feblete) si altii.

Brut si colturos ca un “Gargui”

Spre ghinionul cartii “Gargoyle” a lui Andrew Davidson, in ultimii doi ani am devenit mult mai critica. Poate pe la inceputul lui 2008 m-ar fi pacalit si as fi dat si eu in mania de a-l numi “genial” si “o capodopera”. That is not the case today!

E o carte care se citeste repede, e bine documentata (asta e argumentul pro-Gargui pe care-l aud cel mai des), prezinta niste experiente extreme si astfel ar trebui sa mearga. Dar bine documentat n-ar trebui sa fie o lauda adusa unui roman. Ar trebui sa fie standardul.

Dar ce-i lipseste cel mai mult e sufletul (paradoxal, mai ales pentru ca accentul in carte se pune mult pe suflet – suflete pereche, suflet mantuit, reincarnare, etc). Personajul e atat de rece si de nepasator si vorbeste atat de detasat despre niste evenimente destul de intense, incat niciodata nu pot sa spun ca mi-a pasat de soarta lui.