“Real Steel”, un Rocky cu roboţi şi Hugh Jackman

Real Steel sau, în varianta în română, Pumni de oţel, e un clasic sports underdog movie aka film cu sport în care cel mai dezavantajat câştigă (fie că e vorba de o victorie efectivă sau una morală), dar are un twist! Roboţi! Care se luptă! Acţiunea se petrece în 2020, atunci când oamenii au început să-şi dorească să vadă bătăi atât de violente, încât în box, oamenii au fost înlocuiţi cu roboţi.

Filmul chiar m-a distrat, m-a amuzat şi m-a mai şi emoţionat! Performanţă, dacă e să ne gândim la blockbustere, în general. Şi încă ceva: Transformers, Transformers 2  şi Transformers 3, învăţaţi de aici, de la domnul regizor Shawn Levy (al cărui nume nu e nici pe departe la fel de sonor ca al tinichelei de Michael Bay), cum să imprimi emoţie unui film cu roboţi.

Mi-a plăcut filmul, dar nu doar pentru că apare Evangeline Lily din Lost

Real Steel poate fi descris ca Rocky cu roboţi, dar şi elementele SF merg foarte fain, pentru că, în afară de roboţi, restul detaliilor sunt subtile. Nişte product placement de la HP, cu telefoane mobile şi tablete translucide, şi cam atât. Restul, e acelaşi. În Texas încă mai există rodeo (deşi câteodată taurii se luptă cu roboţi), iar copiii sunt părăsiţi de taţi. Aşa a făcut şi Charlie Kenton, jucat de Hugh Jackman, şi când moare mama fiului lui, îl ia pe Max (foarte foarte simpaticul deşi la limită cu enervantul Dakota Goyo) cu el, în schimbul unor bani de la unchiul bogat.

Charlie pare a fi tipicul bărbat cu probleme cu jocurile de noroc (nu poate refuza niciodată un pariu), iar Max e la fel de căpos ca el. Echilibrul feminin e dat de Bailey, jucată de radianta Evangeline Lilly din Lost (ce bine că nu s-a lăsat de actorie) , care deţine un atelier mecanic şi-l iubeşte pe Charlie. Tatăl şi fiul găsesc la o groapă de gunoi un robot vechi, care are funcţia de a putea imita şi reţine mişcările unui om (some movie magic right there, într-o mulţime de secvenţe), pe care-l antrenează pentru a deveni campion.

Da, filmul urmăreşte fidel formula sus-numitului sports underdog story. Parcă la literă.  Ştii cam cum se va termina (deşi există o micuţă schimbare în tipar formulei). Iar twistul SF chiar updatează povestea, în timp ce, aşa cum am zis, te uiţi la roboţi care iau bătaie şi chiar te doare puţin.

Dar, spre deosebire de alte filme, în care formula e lipsită de conţinut, Real Steel e făcut solid, corect, amuzant şi emoţionant. Ceea ce nu pot comenta despre fooooarte multe blockbustere văzute vara asta (ex: Transformers 3, Cowboys & Aliens şi altele).

Plus: mini-Lost Reunion (asta face parte dintr-o serie mai lungă de min-reuniuni, cu actori mai mult sau mai puţin importanţi. To be continued)! În film joacă şi Kevin Durand, aka Keamy, care are evident un rol negativ, de bătăuş care-i aplică o corecţie lui Charlie. Evangeline şi Kevin nu apar împreună pe ecran (deşi la meciul final probabil că au filmat în aceeaşi zi, în acelaşi decor together), din păcate. Iar Durand ştiu că poate şi altceva. În Robin Hood  al lui Ridley Scott, a fost unul dintre cele două personaje care mi-au plăcut (Little John, adică el, şi Will Scarlett). Acolo era amuzant, cu adevărat amuzant, într-un film atât de plictisitor încât aproape am adormit.