Seriale noi: Cronică “Prime Suspect”. Serial poliţist peste medie


Am tot scris despre seriale care nu mi-au plăcut. Întotdeauna e mai uşor să le comentez şi să le scot în evidenţă defectele, dar mi-e puţin mai greu cu serialele care îmi plac (de la trei trifoi în sus). Cu serialele poliţiste nu mai am în general răbdare.

Am văzut prea multe şi m-am plictisit de toate CSI-urile, NCIS-urile, Castle-urile, The Mentalist-urile şi tot aşa (deşi au dat naştere la un serial parodic foarte amuzant NTSF::SD::SUV, dar despre el voi scrie ulterior). Ecuaţia e simplă: personaje bune duc la poveste bună duce la ataşament şi să fiu eu fan. Fără personaj nu există nimic şi trebuie să spun că Prime Suspect are personaj, ba chiar mai multe, şi dacă rezolvă micile probleme pe care le are, ar putea fi upgradat in my book.

Premisă: Maria Bello e Jane Timoney, poliţistă în New York, care are de-a face cu misoginismul colegilor ei, dar asta n-o opreşte niciodată să se impună.

Analiză: Dacă numele serialului şi numele personajului vă pare vag cunoscut, asta e pentru că s-a mai făcut deja în UK, iar acolo era Helen Mirren, în anii ’90, cu mai mult misoginism (potrivit vremurilor) şi mai multe vicii – ţigări, băutură şi bărbaţi, în ciuda statutului de femeie căsătorită. Aşa cum se întâmplă de obicei, serialului i se cam taie gheruţele atunci când se mută across the pond şi toată lumea devine mai cuminte.

We'll have none of that tobacco stuff in the US

În varianta americană, Timoney e aceeaşi poliţistă dură, care are instincte grozave şi likes to smash balls (dar în cel mai simpatic mod cu putinţă). Numai că tocmai s-a lăsat de fumat şi mestecă tot timpul nişte cauciuc nicotinizat. Ştiu că televiziunile americane de mass-audience nu prea adoră fumatul, dar partea bună e că faza cu lăsatul de fumat e descrisă ca o luptă, în fiecare episod.

Jane aleargă după un infractor şi nu mai poate să respire. Jane încearcă să demonteze un alibi, dar reuşeşte să fugă doar 100 de metri. Jane vrea săfie hipnotizată ca să nu mai fumeze şi în episodul patru fosta nevastă a iubitului ei (cel mai enervant şi 2D personaj din serial) o scoate din minţi atât de tare încât chiar încearcă să-şi cumpere un pachet. Toate astea pentru că tatăl ei are probleme cu sănătatea şi cei doi au un frumos sistem de sprijin în care se motivează unul pe celălalt.

Misoginismul ar fi o problemă. În episodul-pilot exagerează rău de tot pentru un show care are loc în 2011, dar vestea bună e că o lasă mai moale ulterior. Şi îţi sugerează oricum că o parte din problemă vine de la Jane, care nu prea ştie cum să trateze cu reprezentantele propriului sex. O altă femeie detectiv care e adorată de colegii misogini ai lui Jane şi e de sigur foarte sexy o scoate din minţi, iar cu martorii feminini se poartă cam agresiv şi bănuitor. E greu să fii detectiv-femeie într-o lume a bărbaţilor, eh?

Colegii ei de secţie erau extrem de enervanţi şi amorfi la început, un mare blob de misoginism, dar încet-încet capătă şi ei contur, devenind chiar fun. Cei doi din imagine sunt preferaţii mei. Unul e Kirk Acevedo, cu great pedigree (Oz, Charlie din Fringe) şi pe celălalt habar nu am cum îl cheamă, dar e un pămpălău simpatic. Momentul declicului a fost chiar încercarea de dărâmare a unui alibi de care am scris mai sus. Jane nu poate să alerge din cauza plămânilor fumaţi. Personajul lui Acevedo e prea bine antrenat, aleargă la maraton. Aşa că îl trimit în misiunea de alergare pe pămpălău, un perfect mediocru.

După un whisky (there is no I don’t drink on the job nonsense here) la un bar (perfect post-maraton), ăştia doi pleacă şi pe teren, iar pămpălăul are onoarea de a flirta cu o babuşkă cu multe pisici, la fel de misogină ca şi poliţaii.

Maria Bello e fantastică în rol şi ridică ceea ce câteodată e un scenariu mediocru, însă are parte de destule momente puternice. În a doua secvenţă din pilot reuşeşte să fie bătută de un suspect, dărâmând astfel mitul că poliţiştii americani sunt supereroi în serialele lor poliţiste. În episodul următor, barul tatălui ei e jefuit şi ea îi dă banii hoţului. Iarăşi, fără supereroisme. Culmea, mulţi s-au plâns că pălăria ei fedora e enervantă. Dar eu nu mă deranjez cu asemenea meschinării.

Pe lângă Bello, un alt actor de film îngroaşă rândurile celor care fac tranziţia spre TV. Aidan Quinn, care este căpitanul secţiei şi e un fel de mentor pentru Jane. Rolul nu e ceva special, dar Quinn aduce niscaiva magie în rol.

Fix it: Am zis de fosta soţie a iubitului lui Jane că e enervantă la extrem. Dacă am putea scăpa de ea, ar fi perfect. E un personaj misogin!

În rest, cred că m-aş uita cu mai mult drag la Prime Suspect dacă ar ieşi puţin din tiparul crima săptămânii. Un criminal în serie sau o crimă mai dificilă ar fi soluţia perfectă. Şi oricum, în viaţa reală, detectivii ăştia lucrează la mai multe cazuri concomitent. Un alt element enervant e obsesia pentru ştirile de radio şi TV care vorbesc despre crimele anchetate, însă nu au nicio relevanţă în economia acţiunii.

Cronică Whitney
Cronică Last Man Standing
Cronică Charlie’s Angels (decedat)
Cronică 2 Broke Girls
Cronică Unforgettable
Cronica Ringer
Cronica The Playboy Club (decedat)
Cronica Up All Night
Cronica Secret Circle
Cronică Free Agents (decedat)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s