Seriale noi: Cronică “A Gifted Man”. Soţia fantomatică şi emoţia ectoplasmatică


Premisă: Un chirurg de geniu, dar cam nepăsător, se întâlneşte cu fosta nevastă, o idealistă. Cei doi petrec o seară frumoasă împreună, dar a doua zi, când el o sună, află că ea murise de câteva săptămâni. Pam-pam!

Analiză: M-am cam săturat de serialele cu medici, iar ăsta părea o idee cel puţin interesantă. Păcat că nevasta moartă şi idealistă, jucată de eterica Jennifer Ehle (din Contagion!) apare doar câteva secvenţe pe episod. Altă actriţă complet irosită: Margo Martindale, premiată cu Emmy anul ăsta pentru rolul din Justified (şi care a jucat-o cu căldură, printre altele, pe femeie aceea americană din Paris Je T’Aime care scria o scrisoare acasă şi pronunţa franceza cu un accent atroce). Martindale joacă un soi de secretară la clinica de fiţe a doctorului, iar gama ei largă de nuanţe nu este pusă deloc în valoare de scenariu.

Jennife Ehle, Wasted on this show

În carneţelul meu de impresii despre aceste episoade am notat un singur lucru la  A Gifted Man (pe care l-aş traduce: Un bărbat cu har?), o replică amuzantă şi insolită pentru SUA, unde unii consideră fotbalul aka soccerul Europe’s covert war for our children’s hearts and minds. Această replică este: I’m the Messi of surgeons!

Mergând mai departe, A Gifted Man e un soi de House mai puţin cinic, o dramă medicală de rutină cu ceva elemente paranormale şi o încercare de a fi emoţionant şi relevant pentru lumea de azi, cu domnul chirurg care învaţă, pas cu pas, să lucreze pro bono, iar ectoplasma soţiei lui (de care divorţase) se lipeşte un pic de el, astfel încât îi preia jobul ca şef al unei clinici gratuite, timp în care are nu un cabinet, ci un spital întreg fondat de el, unde se tratează cei bogaţi şi faimoşi.

Scrutând inefabilul ceresc

Partea tristă e că episodul pilot e chiar frumuşel, dar asta nu mă miră, pentru că regizorul este Jonathan Demme (of Silence of the Lambs fame), iar de la al doilea episod deja se simte diferenţa de la un regizor de film la unul de TV de bază (cei de la televiziunile prin cablu sunt o rasă aparte).

Luminile în pilot sunt mai calde, acţiunea de la multiplele fire – pacientul sărac, pacientul bogat, soţia moartă, problemele cu nepotul sărac şi sora doctorului cam new agey (jucată de Julie Benz din Dexter, Buffy şi No Ordinary Family) şi… o încercare de exorcism, care chiar reprezintă un moment amuzant în economia episodului.

Dar, ca să vezi, tipul nu e sigur că vrea ca fosta nevastă să fie exorcizată din viaţa lui şi de fapt în adâncul inimii (sunete de vioară…) îşi doreşte să devină un personaj mesianic, un fel de Messi al doctorilor sufletişti. Dar oricât de bine ar arăta episodul pilot, povestea nu e nimic special şi m-am cam săturat de seriale cu medici…

Iar din episodul al doilea se repetă: pacientul sărac, pacientul bogat, problemele cu nevasta decedată – inclusiv fostul iubit al acesteia -, chirurgul începe să fie văzut vorbind singur, chestii de rutină în ceea ce priveşte fantomele în pop-culture.

Iar această poveste de dragoste e una irealizabilă, până la urmă – el a avut-o pe ea şi a pierdut-o. Aşa că, oricât de intens ar fi Patrick Wilson în rol, şi chiar emană o inteligenţă rece, calculată, şi oricât de eterică ar fi Jennifer Ehle, ţinem cu ei degeaba. It’s all a big tease.

Cât despre cazurile medicale, scenariştilor le lipseşte un minim de cojones, pe care le-au avut toate serialele medicale înaintea lor. În cazul clasic: ce salvezi, mama însărcinată sau copilul pe care îl poartă? chirurgul nu are de ales (cât povestea să aibă o semnificaţie), ci e atât de bun încât îi salvează pe amîndoi. Mulţumim, Aesculapios, supereroul medicinei.

Fix it? Ideea e cel puţin interesant de explorat, dar sunt prea legaţi de elementul procedural şi au prea multe cazuri medicale pentru a explora cum trebuie reabilitarea lui Messi al chirurgilor. Să-i dea lui Jennifer Ehle mai mult de jucat. Şi lui Margo Martindale. Să creeze nişte personaje mai puternice, care să merite ataşamentul… chiar şi beyond the grave.

Cronică Revenge
Cronică Prime Suspect
Cronică Whitney
Cronică Last Man Standing
Cronică Charlie’s Angels (decedat)
Cronică 2 Broke Girls
Cronică Unforgettable
Cronica Ringer
Cronica The Playboy Club (decedat)
Cronica Up All Night
Cronica Secret Circle
Cronică Free Agents (decedat)

2 thoughts on “Seriale noi: Cronică “A Gifted Man”. Soţia fantomatică şi emoţia ectoplasmatică

  1. că bine zici, chiar nu mai era nevoie de seriale cu doctori cu complexe de superioritate (Hart of Dixie anyone?), dar mie îmi place de dr.Zeke, e aproape la fel de bun ca în Entourage

    • trifoi says:

      Dr.Zeke e simpatic, da. Dar nu de ajuns😛
      Iar Hart of Dixie e un alt animăluţ de serial, mai mult înspre Gilmore Girls (oraşul e fix acelaşi platou de filmare ca la Gilmore) decât House!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s