Jeanette Winterson creează magie cu “Sexul cireşilor”


Aceasta nu este o carte de dragoste sau cel puţin aşa văd eu lucrurile. Mai degrabă e o carte despre felurile în care dragostea distruge, dar într-o măsură foarte mică.

Într-unul dintre oraşele pe care le-am vizitat, întreaga populaţie fusese măturată de iubire, de trei ori la rând. După cea de-a treia împrejurare, singurii supravieţuitori, un călugăr şi o curvă, au hotărât ca dragostea să fie scoasă în afara legii, în noul stat, şi că oricine va fi descoperit lăsându-se în voia ei va fi condamnat la moarte. 

Deci iubirea e văzută ca o molimă, inclusiv de unul dintre cele două personaje principale, Femeia cu Câini, un personaj monstruos, mai greu decât un elefant, care-şi apăra convingerile cu violenţă, dar nu poate să-şi apere sinele de iubirea maternă pentru un copilaş găsit în apa murdară a Tamisei, pe care-l botează Jordan, într-o referire spre fluviul în care a fost găsit şi Moise.

Singura iubire viabilă din carte este cea dintre mamă şi fiu – ea masculină, el uşor efeminat. Ei i se spune Femeia cu Câini pentru că se ocupă cu creşterea câinilor pentru lupte (o meserie foarte crudă, care în orice altă carte ar transforma-o pe doamna gigantică într-un personaj negativ, un monstru, dar asta nu se întâmplă aici şi e OK, pentru că timpurile erau grele şi brutale). Iar grotesca Femeia cu Câini îşi trăieşte cea mai mare tristeţe atunci când Jordan pleacă pe mare alături de exploratorul de curte John Tradescant.

Despre atât de multe lucruri vorbeşte cărticica asta de doar 200 de pagini – şi o face foarte bine – încât nu ştiu cu ce să încep. Poate cu explorarea. Sexul cireşilor e prima mea expediţie în lumea lui Jeanette Winterson şi simt că abia aştept să ridic ancora din nou şi să mă îmbarc în următoarea. Care să fie? Aştept sugestii de la voi!

Cât despre explorare, Winterson ne spune că cea mai importantă expediţie este cea lăuntrică, găsirea miezului, esenţei noastre şi hrănirea lui. Iar cartea începe în Anglia secolului al XVII-lea, în care mai existau atât de multe de explorat, de învăţat, de aflat. Când Jordan era mic, un fel de circar adusese în piaţă prima banană văzută în Marea Britanie, conservată într-un borcan. Lumea e şocată, considerând că banana e de fapt organul sexual al vreunui pământean exotic.

Povestea se închide într-un cerc – infinitul! – aproape de sfârşitul cărţii, când Jordan însuşi aduce un ananas în Marea Britanie, iarăşi primul.

Orice călătorie ascunde în contururile ei o altă călătorie: cărarea pe care nu ai mers, ungherul pe care l-ai uitat. Acestea sunt călătoriile pe care vreau să le consemnez. Nu cele pe care le-am făcut, ci acelea pe care aş fi putut să le fac sau în care poate am fost, dar într-un alt spaţiu şi timp, spune Jordan

El se îndrăgosteşte la un moment dat de o dansatoare, pe care o vede într-un oraş în care nimeni nu-şi atigne tălpile de podele şi apoi o caută în toată lumea. În drum spre ea, el dă de cele 11 surori ale ei, care, întâmplător, sunt cele 12 domniţe dansatoare (deprimant e, că dacă googăluim după povestea fraţilor Grimm, găsim pe primele pagini doar un film sau ceva de genul cu Barbie…), care îşi rup condurii în fiecare seară. Toate cele 11 îi spune poveştile lor de după happily ever after.

Şi am trăit fericite până la adânci bătrâneţi, zic ele, dar nu împreună cu soţii noştri. 

Cele 12 finaluri pentru domniţe şi cei 12 fraţi cu care se căsătoresc după ce mezinul le află secretul, sunt deosebit de brutale şi tragice. Şi aşa ajungem la următoarea temă, violenţa dintre cele două sexe, provocată de înregimentarea în reguli şi tradiţii, în discriminare. Temă care se regăseşte şi în Anglia Femeii cu Câini, când puritanii încep să taie, să spânzure şi să decapiteze după propria voie. Uriaşa aude o interpretare ciudată a lui ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.

Revenind la explorare, Jeanette Winterson ne spune că sinele nostru e un cerc, infinit, care poate fi găsit printr-o multitudine de căi – iubirea fiind totuşi una dintre ele – în lumi imaginare sau chiar în viitor (adică prezentul nostru), când chiar nu mai avem altceva de explorat, în afară de noi înşine. Când ne descoperim suntem mai uşori decât aerul (la fel ca domniţe) şi ardem ca o flacără când dansăm (totul va avea sens dacă citiţi cartea). Dar chiar şi în lumea contemporană o femeie prea mare pentru lumea asta şi un băiat explorator se pot găsi, undeva în afara societăţii, pentru a călători împreună.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s