Completely forgettable
Premisa: Protagonista Carrie Wells, jucată de Poppy Montgomery (din plictisitorul Without a Trace/ Dispăruţi fără urmă) este una dintre cele aproximativ 6 persoane din SUA care suferă de boala hyperthymesia, adică îşi aduce aminte tot (absolut tot!), în afară de o zi, cea în care sora i-a fost ucisă în copilărie. Carrie era poliţistă, dar s-a retras, însă atunci când vecina ei e ucisă, se implică în investigaţie, care, culmea!, e condusă de fostul ei iubit (amândoi fuseseră poliţat în Syracuse, acum amândoi sunt în New York).
Analiza: Ceea ce avem aici e complet plictisitor. E un police procedural de rutină, numai că eroina are acest dar/blestem. Însă implicaţiile psihologice nu sunt deloc explorate. Există ironie! De exemplu, mama eroinei are Alzheimer, deci nu şi-o mai aminteşte pe propria fiică. Dar dacă înţelegi cum poate ajuta Carrie în cazul vecinei ei, cum poate s-o ajute în celelalte investigaţii? Cazurile sunt de rutină, plictisitoare. Vedem din când în când că eroina face bani la jocuri de noroc, numărând cărţi. Există ceva tensiune cu fostul iubit (Dylan Walsh din Nip/Tuck), dar nu e deloc interesantă. Practic e singurul caz în care n-am reuşit să rezist la episodul al doilea.
Unul dintre ceilalţi şase americani suferinzi de hyperthymesia a apărut în House şi, surpriză! House a făcut mult mai bine episodul, cu implicaţiile comportamentale de termen lung ale bolii. Personajul era o chelneriţă atât de înveninată şi izolată, pentru că nu putea să uite şi să ierte nimic, încât nu avea prieteni sau iubit, iar meschinăria o ţinea departe de singurul om căruia-i mai păsa de ea: sora ei. Subiectul ăsta merita explorat într-un serial, dar Unforgettable nu este acela. Măcar felul în care îşi aminteşte lucruri (căutările în arhivele memoriei) ar putea fi amuzant făcute vizual, ca un fişet sau… ceva. Nu ştiu. Nu eu scriu scenariile, nu eu mă ocup de producţie.
Poppy Montgomery, în afară de numele opiaceu, nu m-a impresionat vreodată cu ceva. A jucat-o şi pe JK Rowling, şi pe Marilyn Monroe în filme de televiziune. Boring. Păcat de Michael Gaston (Rubicon) şi Kevin Rankin (Friday Night Lights), irosiţi în roluri de poliţai de duzină.
Fix it: E prea târziu pentru asta, pentru că eu aş fi propus o schimbare radicală de premisă. Marilu Henner (Taxi) este o suferindă reală de hyperthymesie, una dintre cei şase americani. Şi consultant al serialului Unforgettable. De ce să nu faci un serial cu o actriţă care are boala asta? Ceva despre viaţa lui Henner, dar ficţionalizat? Din dorinţa de a face un procedural stil CBS, ceva care să strângă din cei 20 de milioane de oameni care se uită la NCIS, God help me, cel mai urmărit serial american. Din punctul meu de vedere, e mare păcat că se iroseşte ceva care ar fi putut fi îmbogăţit într-o mie de feluri. Dar nu aşa.
*M-am hotarat sa ma intorc la blog chiar in cel mai fertil moment al televiziunii – toamna, cand recoltezi serialele. Am de gand sa le analizez pe toate si va fi amuzant, pentru ca nu prea ies multe in evidenta. Nu e niciunul cu adevarat bun de la linia de start. Pentru ca episoadele pilot sunt un lucru fragil in general, care au treaba deloc usoara de a pune bazele unei lumi si de a demara actiunea, le voi analiza impreuna cu cel de-al doilea episod, care ar trebui sa demonstreze de fapt cum va arata pe termen lung.
Cronica Ringer
Cronica The Playboy Club (decedat)
Cronica Up All Night
Cronica Secret Circle
(Pop-)culture geek and proud! 