“Motanul încălţat” (“Puss In Boots”), împiedicat de oul clocit

Acest spin-off prequel e destul de amuzant şi, în istoria francizei Shrek s-ar situa cam aşa: mai slab decât Shrek 2 (pe care oricum personajul Motanul încălţat l-a îmbogăţit fantastic) şi mai bun decât 3 şi 4. Banderas e din nou vocea motanului ghiduş (cunoscut în anumite cercuri drept the ginger devil) şi actorul îi conferă mai multă personalitate cu acel accent exagerat decât o face scenariul.

Genericul de serial ca operă de artă (the sequel)

Acum aproape un an şi jumătate am făcut un top al celor mai faine generice de seriale de atunci (fără nicio legătură cu calitatea efectivă a serialului). Cred că a trecut destul timp de atunci încât să lansez pe piaţă the sequel care, spre deosebire de majoritatea continuărilor, nu are parte de calitate scăzută.

Recoltă Gaudeamus şi Postul în care Trifoi se laudă

Duminică a fost o zi a surprizelor pentru mine: după ce am fost la Gaudeamus toată săptămâna pentru ziar şi nu am apucat să-mi iau nicio carte, mă hotărâsem să rămân acasă să-mi revin. Şi apoi m-au sunat şi m-au anunţat că ziarul a luat premiu pentru acoperirea târgului, din partea publicului, şi m-am umflat în… foi. Nu e ca şi cum nu m-am simţit bine la Gaudeamus, pentru că ăla e mediul meu, iar durerile de umeri şi de spate resimţite după fiecare ediţie mă fac mândră.

Seriale noi: Cronică “Grimm”. Moda basmelor se mută la TV

Trendul basmelor în filme e deja o realitate (în pregătire: Snow White and the Huntsman, Mirror, Mirror, un Sleeping Beauty, un Hansel şi Gretel şi multe altele). Se pare că în perioade de criză, oamenii se îndreaptă către basmele cu happy-end sau poveştile cu inamici supranaturali, nu cu cei reali, precum criza financiară. Ei bine, moda asta s-a mutat şi în televiziune, unde avem nu una, ci două premiere inspirate din basme: Grimm şi Once Upon a Time (acesta din urmă, analizat într-o postare ulterioară).

Eugenides, Krauss, Cărtărescu! 3 cărţi de luat neapărat de la Gaudeamus

Aştept cartea asta de câţiva ani buni, de când am citit Middlesex al lui Jeffrey Eugenides şi m-am îndrăgostit foarte mult de el. Şi apoi am aşteptat vreo doi ani până să citesc Sinuciderea Fecioarelor, pentru că nu mai aveam ce să citesc de el!

Şi iată, avem parte de traducerea în română la în jur de o lună de la lansarea pe piaţa americană. Am rămas uimită când am văzut că apare şi daca trebuie să aleg o singură noutate Gaudeamus pe care s-o cumpăr, asta e! Nu există ceva care să mă atragă mai mult.

Descriere: It’s the early 1980s—the country is in a deep recession, and life after college is harder than ever. In the cafés on College Hill, the wised-up kids are inhaling Derrida and listening to Talking Heads. But Madeleine Hanna, dutiful English major, is writing her senior thesis on Jane Austen and George Eliot, purveyors of the marriage plot that lies at the heart of the greatest English novels.

“Marina”, romanul gotic al lui Carlos Ruiz Zafon

Am avut plăcerea să citesc această carte în Chişinău, mai ales pe terasa hotelului unde stăteam, în două zile calde şi însorite, cu muzică neacordată de la mai multe instrumente ca fundal sonor, atât de potrivit pentru o carte care ar putea părea horror, dar e de fapt despre maturizare şi acceptarea morţii. Şi instrumentele se auzeau şi teoretizam că ele de fapt sunt în camere diferite fiecare şi eu auzeam sunetele ieşind pe fereastră, pentru că ce cântau instrumentele era în disonanţă şi niciunul nu avea legătură cu cealaltă…

Încerc să demonstrez ce coloană sonoră potrivită am avut!

Iar cartea m-a prins, m-a prins rapid şi abia aşteptam să vad ce se întâmplă mai departe, dar o iau înaintea mea la pas rapid.

Seriale noi: Cronică “Man Up”. În căutarea bărbăţiei pierdute

Am vorbit, puțin ce-i drept, aici (la Last Man Standing), despre trendul serialistic despre bărbați care au mari probleme cu virilitatea lor și cu lumea condusă de femei în care trăiesc. Iată cel de-al doilea exemplar din insectar, parcă ceva mai răsărit ca primul, mai puţin misogin, xenofob, homofob şi rasist, dar care se contrazice singur la sfârşitul fiecărui episod.

Fără mai multe amânări… (without further ado)

“Magazinul de sinucideri”: Jean Teule spune că umorul scapă turma

 Off, cartea asta mi-a plăcut până la sfârşit. Adică exact la ultima propoziţie, unde mi s-a tăiat firul şi m-am enervat nespus. Nu are legătură cu faptul că în seara asta îmi uitasem cheile acasă şi citeam ultimele pagini pe scări, aşteptând să vină prietenul pentru a-mi deschide.

Nu, are legătură cu ultima propoziţie, pentru că neagă tot ce se întâmplă în carte până acolo, pentru că neagă felul în care a fost construit unul dintre personaje, cel care propulsează acţiunea, pentru că nu are niciun fel de sens (!). Dacă aţi citit cartea şi ştiţi despre ce vorbesc, să discutăm în comentarii…