“Magazinul de sinucideri”: Jean Teule spune că umorul scapă turma


 Off, cartea asta mi-a plăcut până la sfârşit. Adică exact la ultima propoziţie, unde mi s-a tăiat firul şi m-am enervat nespus. Nu are legătură cu faptul că în seara asta îmi uitasem cheile acasă şi citeam ultimele pagini pe scări, aşteptând să vină prietenul pentru a-mi deschide.

Nu, are legătură cu ultima propoziţie, pentru că neagă tot ce se întâmplă în carte până acolo, pentru că neagă felul în care a fost construit unul dintre personaje, cel care propulsează acţiunea, pentru că nu are niciun fel de sens (!). Dacă aţi citit cartea şi ştiţi despre ce vorbesc, să discutăm în comentarii…

Moving on… Ideea că această carte ar fi cauzat o sinucidere în România e o prostie fără fond, pentru că din primele pagini îţi dai seama că ce face această cărţulie e să râdă din toate puterile de ideea asta, de a renunţa la viaţă doar pentru că perspectiva e întunecată, şi promovează micile plăceri ale vieţii – clătite, teatru de păpuşi, dar şi mari plăceri, precum iubirea.

E povestea familiei Tuvache care, undeva în viitor, după o serie de catastrofe naturale, posedă un magazin care le înlesneşte oamenilor – prea deprimaţi ca să mai poată trăi (fie că e vorba de echipa regională la un sport neprecizat care pierde sau pur şi simplu singurătatea) – chiar sinuciderea.

Unele modalităţi sunt obişnuite: revolverul, bolovanul care să te ajute să te îneci, frânghia de cânepă pe care o poţi cumpăra cu laţul gata făcut, altele sunt originale şi inutil de complicate: mere otrăvite pe care întâi le pictezi pentru posteritate, animale veninoase, sărutul morţii în saliva unei fete purtătoare, sau de-a dreptul stupide: măşti care să te sperie atât de tare încât să ai atac de cord.

E de ajuns să te gândeşti la ceva şi familia Tuvache îl are, în micul magazin decorat morbid, din Cartierul Religiilor Uitate. Dar familia se schimbă încet-încet, odată cu apariţia lui Alan, al treilea copil al familiei, optimist incurabil. Acum, toţi membrii poartă nume de sinucigaşi: Mishima, capul familiei, după autorul japonez Yukio Mishima. Lucrece, soţia, după Lucreţia, cea care a provocat într-un fel crearea Republicii Romane. Vincent, după Van Gogh, artist şi inventator, cel mai mare copil din familie, care suferă de migrene şi anorexie. Marilyn după Monroe (dar sigur a fost sinucidere?), iniţial Norma Jean, dar apoi dând pe bune în Marilyn. Şi Alan, după Alan Turing, inventatorul computerului, decodorul Enigmei naziştilor, sinucis cu un măr otrăvit (legenda spune că de aici a luat naştere logoul Apple, ne spune Jean Teule în carte).

Alan schimbă pas cu pas perspectiva morbidă a familiei, în ciuda regimului la care-l supune familia, de uitat la jurnale de ştiri (la televizor 3D cu maxim de senzaţii!), de exemplu. Aici ar fi fost mai interesant să aflăm mai mult cum arată lumea în afara Magazinului de sinucideri, în loc de acest mic terariu în care se învârt Tuvachiii. Ştim de ploile de acid sulfuric, de dunele de nisip care acoperă mare parte din Pământ, de norul de cenuşă care a acoperit SUA. Dar parcă o lume mai complexă ar fi dus la o carte mai complexă.

Cam enervante mi s-au părut versurile de Baudelaire şi Lous de Aragon introduse în text ca descrieri, fără niciun fel de marcaj special, care se pierd în text. Iar ce e mai enervant la Alan e că vorbeşte peltic şi e prea hiperglicemic pentru mine cum stâlceşte cuvintele. Cât de schimbarea provocată de el, există un fel de incoerenţă: la început Mishima e mai receptiv, iar Lucrece nu prea, şi situaţia se schimbă radical spre sfârşit.

Morala cărţii e că, până la urmă, mai mulţi bani se fac din vânzarea de bucurie, decât moarte (plus, clienţii tăi se vor întoarce pentru mai multe), dar şi că un râs bun te ajută să scapi de tristeţea provocată de sfârşitul lumii.

One thought on ““Magazinul de sinucideri”: Jean Teule spune că umorul scapă turma

  1. Şi eu am mai citit pe scări atunci când mi-am uitat cheile acasă🙂 Şi este genial cum ai descris-o la început, cred că nu există multe cărţi pe lumea asta care te pot face să te simţi aşa.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s