“Marina”, romanul gotic al lui Carlos Ruiz Zafon


Am avut plăcerea să citesc această carte în Chişinău, mai ales pe terasa hotelului unde stăteam, în două zile calde şi însorite, cu muzică neacordată de la mai multe instrumente ca fundal sonor, atât de potrivit pentru o carte care ar putea părea horror, dar e de fapt despre maturizare şi acceptarea morţii. Şi instrumentele se auzeau şi teoretizam că ele de fapt sunt în camere diferite fiecare şi eu auzeam sunetele ieşind pe fereastră, pentru că ce cântau instrumentele era în disonanţă şi niciunul nu avea legătură cu cealaltă…

Încerc să demonstrez ce coloană sonoră potrivită am avut!

Iar cartea m-a prins, m-a prins rapid şi abia aşteptam să vad ce se întâmplă mai departe, dar o iau înaintea mea la pas rapid.

Marina e povestea săptămânii pierdute a unui adolescent care dispare de la internatul în care se află. Dar de fapt, schimbările din viaţa lui încep înainte de această săptămână, cu câteva luni înainte.

Notă: Sunt dezamăgită de sinopsis-ul de la începutul cărţii, care conţine niscaiva greşeli legate de poveste. Nu-l citiţi!

Eroul nostru adolescent este Oscar şi, după ce se simte atras de un cartier vechi din Barcelona (pe care abia aştept să-l vizitez în viitor), o cunoaşte pe tânăra Marina, o fată de vârsta lui cu visuri de a deveni scriitoare, care trăieşte retrasă cu tatăl ei, fost pictor de geniu, într-un conac în ruine fără electricitate şi plin de praf (cu un motan negru numit Kafka).

Marina are un fel de dark side care-i duce pe cei doi tineri în direcţia unui mister, numai în părţile vechi, decrepite şi pline de istorii triste ale Barcelonei, dar şi înspre moarte şi secrete foarte întunecate. Pare a fi un volum de consum, dar nu e, pentru că scriitura e fantastică, personajele sunt atât de lipsite de precauţie încât n-ai cum să te ataşezi de ele, iar substratul există, deghizat într-un roman gotic delicios.

Uneori, lucrurile cele mai reale se petrec doar în închipuire, Oscar, mi-a răspuns ea. Nu ne amintim decât ceea ce nu s-a petrecut nicicând.

Dovada că Oscar e un unreliable narrator, atât de marcat de experienţa cunoaşterii Marinei, încât restul peripeţiilor lor au prins un aer mitic, neverosimil, ca al unei mari aventuri. Elementele supranaturale – referiri la Doctorul Frankenstein de exemplu – sunt, desigur, metafore pentru perioada ciudată a adolescenţei, când toate emoţiile sunt înteţite şi totul are o alură magică, chiar dacă în unele cazuri e vorba de magie neagră.

Eram în Barcelona fermecată, labirintul spiritelor, iar spiriduşii timpului ne urmăreau pe străzi cu nume de legendă.

Deşi acţiunea se petrece în anii ’70, datorită folosirii cadrelor decrepite, în ruine, ai impresia că totul se întâmplă în secolul al XIX-lea cel mult. Fără voia mea, mi-am închipuit garderoba personajelor ca pe ceva de epocă, tot aşa, mai vechi. Dacă ar fi să descriu atmosfera printr-un film, acela ar fi: Les rivieres pourpres.

Jean Reno şi Vincent Cassel sunt o fată şi un băiat adolescenţi... În Marina!

Mihail s-a arătat convins că viaţa ne oferă puţine momente de fericire pură. Uneori, doar câteva zile ori săptămâni. Alteori, câţiva ani. Totul ţine de norocul personal. Amintirea unor asemenea clipe ne însoţeşte veşnic, devenind o ţară a amintirii, unde încercăm fără succes să revenim tot restul vieţii.

2 thoughts on ““Marina”, romanul gotic al lui Carlos Ruiz Zafon

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s