Seriale noi: Cronică “Grimm”. Moda basmelor se mută la TV


2,5 trifoiTrendul basmelor în filme e deja o realitate (în pregătire: Snow White and the Huntsman, Mirror, Mirror, un Sleeping Beauty, un Hansel şi Gretel şi multe altele). Se pare că în perioade de criză, oamenii se îndreaptă către basmele cu happy-end sau poveştile cu inamici supranaturali, nu cu cei reali, precum criza financiară. Ei bine, moda asta s-a mutat şi în televiziune, unde avem nu una, ci două premiere inspirate din basme: Grimm şi Once Upon a Time (acesta din urmă, analizat într-o postare ulterioară).

Introducerea fiind făcută, să trecem la Premisă: Un poliţist (David Giuntoli) descoperă că este un Grimm, adică o persoană care poate vedea faţa reală, monstruoasă (şi, de prea multe ori, animalică) a infractorilor, criminalilor, violatorilor, etc. În fiecare episod, el are parte de cazuri în care e implicat doar supranaturalul şi trebuie să rezolve cazurile procedural-style,  ca un poliţist, nu numai ca un Grimm.

Analiză: Alt serial cu un pedigree interesant, mai exact Grimm a fost creat de David Greenwalt, co-creator şi producător executiv al lui Angel (împreună cu my darling Joss Whedon). Grimm pare să construiască o mitologie relativ interesantă, dar lipsesc destule bucăţele din ce ar trebui să fie tapiţeria unui serial bine legat, cu persoaje consistente, scare-uri bune şi monştri cool, care să calce pe urmele lui Buffy, Angel şi Supernatural. Dar din păcate, nu prea e.

Actorul principal, David Giuntoli, este, aşa cum l-a descris un critic: un tip care joacă atât de lemnos încât îl face pe Brandon Routh (Superman Returns, Chuck, cu care şi seamănă bine) să pară un actor intens. La fel ca la Person of Interest, nucleul serialului nu merge deloc. Big, big problem!

Primul episod începe cu o fată cu hanorac roşu (cu Scufiţă roşie, bien sur) care iese din cămin la jogging, ascultând Sweet Dreams de la Eurythmics. Ea este atacată în pădure de… probabil un soi de lup? Şi astfel eroul nostru ajunge la scena crimei şi începe investigaţia, cu partenerul lui, care are ceva în plus faţă de el: mai mult umor, mai multă lejeritate.

În acelaşi timp, mătuşa lui Nick (Kate Burton a.k.a Meredith Grey’s mom) vine în oraş, are cancer, dar ulterior este atacată de un tip cu o coasă, un Holda (hei, holde-coasă, interesantă alegere), un fel de duşman natural al Grimmilor (căci există mai mulţi grimmi). E limpede că Burton e o actriţă valoroasă.

Un alt atu actoricesc al lui Grimm este Silas Weir Mitchell (Haywire din Prison Break), interpretul unui lup ceasornicar care a învăţat să-şi înfrângă instinctele criminale şi duce un trai singuratic, plin de proiecte arts&crafts şi cântat la violoncel, plus marcat teritoriul noaptea, în modul propriu lupilor.

Acest lup, numit Eddie, e cât se poate de amuzant şi serialul e animat brusc atunci când apare în peisaj, fie că e vorba de marcatul teritoriului, scosul capului pe geamul maşinii în stil câinesc, sau folosirea nasului pentru obţinerea de indicii (the nose knows!). Pur şi simplu funcţionează şi e poate cel mai bun personaj în acest început de serial.

Ne trebuie gloanţe de argint? întreabă detectivul…
Ce, eşti idiot? îi răspunde lupul Eddie.

O altă replică amuzantă ar fi: I already cried wolf once. You’d think they’d believe me?

Despre ceilalţi monştri nu se poate spune acelaşi lucru. Enervant e că se folosesc doar animale ca prototip pentru monştri, deşi poartă nume dubioase, germanice (Grimmice?), blute bod, de exemplu pentru lupi, hexenbiests sau melliferi pentru ceva ce aduce cu o albină. Dar ca indicii vizuale exagerează din când în când: la episodul cu albinele era prea evident cine are legătură cu ele: un tip cu husă de iPhone cu dungi galben-negre? O eşarfă în acelaşi tipar? Prea uşor.

Monştrii mai sunt capre care ingerează broaşte şi emit un soi de feromoni sau urşi care răpesc şi apoi vânează o Goldilocks, dar trebuie să spun că aş prefera ca referinţele animalice să dispară şi să lase doar numele germanice, să creeze ceva nou.

Cât despre amorul detectivului, scenariştii au făcut alegerea neconvenţională de a-i da o logodnică de la început, ceea ce, pentru mine, e un semn clar că, ori la jumătatea sezonului, ori la finalul primului sezon, aceasta va fi omorâtă, oferindu-i lui Nick o nouă motivaţie: răzbunarea (care, ca motivaţie, devine destul de plictisitoare în seriale).

Tipa a fost aproape invizibilă în primele două episoade, fiind la fel de interesantă ca un decupaj de carton cu faţa ei. Mi-era chiar teamă că o vor ucide fără a-i păsa cuiva din public. Dar iată că, în celelalte două episoade, ea a devenit ceva mai simpatică – şi mai aproape de deces, cu ocazia asta. Dacă există o lecţie pentru un scenarist de învăţat de la Joss Whedon, aceea e că nu-i e frică să-şi omoare personajele, cu cât mai simpatizate, cu atât mai bine.

Reguli: Un lucru important la un serial cu supranatural e că regulile jocului trebuie stabilite destul de clar, pentru a fixa lumea aceea. Iar darul lui Nick de a vedea faţa monstruoasă are reguli destul de laxe deocamdată. Ba îi vede din prima secundă, ba la a treia conversaţie şi tot aşa. Ceea ce nu e bine. Asta trebuie stabilit exact. Cineva trebuie să spună clar că îi vede poate într-un moment de vulnerabilitate sau ceva de genul.

Pentru că nici să-i vadă din prima nu e bine: ca latură de procedură investigativă a serialului, e cam aiurea să ştii imediat cine e monstrul, căci dispare suspansul. Dar, cum aflăm de la sfârşitul primului episod că cineva de la secţie ştie mult mai multe decât Nick despre aceşti monstruleţi de basm, trebuie să ni se spună: pe omul ăla de ce nu-l vede eroul?

Scenografie şi lumini: Ei bine, de astea sunt absolut îndrăgostită în serial. Imaginea de mai sus îmi aduce aminte de reprezentarea lui Black Lodge din Twin Peaks, cu copacii care arată ca o cortină roşie. Luminile sunt fantastice. În seriale din categoria asta, unde multe se întâmplă noaptea, în tenebre, de obicei e întuneric, cu foarte puţină lumină.

În Grimm, însă, luminile sunt foarte fain puse, de obicei în mai multe culori complementare şi simt că serialul are o identitate puternică în domeniul ăsta. 

Iar scenografia are ceva kitsch, dar totuşi plăcut, cu case în stil clasic american din zone ca Maine, cu mobilă demodată sau asemănătoare cu cea din casele de păpuşi. Şi aici e vorba de ceva unitar şi foarte interesant. Lovely!

Fix it: Oh, aş vrea să existe o cale de a-l da pe Nick afară, dar e cam complicat. Alte lucruri care chiar ar putea fi reparate: prostia celor doi poliţişti la nivel de scenariu (uită după câteva ore că au pus un device GPS pe maşina unui răufăcător), construirea unor monştri originali, dezvoltarea personajelor, folosirea lupului Eddie mai consistent. Şi tot aşa!

Cronică Man Up! (aproape decedat)
Cronică American Horror Story  
Cronică Person of Interest
Cronică A Gifted Man
Cronică Revenge
Cronică Prime Suspect (aproape decedat)
Cronică Whitney
Cronică Last Man Standing
Cronică Charlie’s Angels (decedat)
Cronică 2 Broke Girls
Cronică Unforgettable
Cronica Ringer
Cronica The Playboy Club (decedat)
Cronica Up All Night
Cronica Secret Circle
Cronică Free Agents (decedat)

6 thoughts on “Seriale noi: Cronică “Grimm”. Moda basmelor se mută la TV

  1. trifoi says:

    @Skandalouz, Homeland e serialul meu favorit. Vreau sa scriu despre el de mult timp, dar vreau sa am mai mult timp la dispozitie, ca sa povestesc cum trebuie despre el!

    • trifoi says:

      dap! la recolta de toamna ma refer😛 Dar oricum deja a depasit old favorites precum House si Dexter, la care nu mai suport sa ma uit din cauza redundantei si deteriorarii personajelor si calitatii😛

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s