SF la superlativ: Black Mirror


Despre Black Mirror mi-a zis Skandalouz mai demult, dar abia acum am apucat să-l văd. Şi, boy, ce am ratat nevăzând  cele trei episoade de sine stătătoare până acum. Scrise de un critic de film şi TV, Charlie Brooker, excellently brittish, poveştile sunt minunate, şi, ca orice SF genial, spun mult mai multe despre lumea în care trăim decât despre viitorul mai mult sau mai puţin apropiat.

Şi, dacă atunci când citisem prima oară despre el nu exista veste despre un nou set de poveşti, acum imdb ne spune că sezonul doi vine în 2013! Happy dance!

Primul episod, The National Anthem,  se petrece de fapt chiar în zilele noastre sau poate peste câţiva ani. Atunci când prima prinţesă Facebook a Marii Britanii e răpită, iar autorul spune că o va elibera, acesta cere un preţ destul de mare: premierul va trebui să … facă sex cu un porc, în direct, la TV. Întrebarea importantă e: jena fără margini prin care ar trece politicianul e mai mare decât viaţa cuiva? Mai ales a unei prinţese?

Evident, odată dat drumul la clipul de răscumpărare pe net, casa regală nu mai are cum să-l oprească. YouTube, Twitter, Facebook, toate se aprind, oamenii nu mai pot să se desprindă de televizor.

Episodul ăsta a mers ca uns în săptămâna în care Familia Regală a rugat ziarele britanice să nu difuzeze poza cu Prinţul Harry în fundul gol, pentru că şi aici se apelează la acelaşi embargou, dar televiziunile nu aşteaptă prea mult până să dea publicului ceea ce îşi doreşte. Dreptul la informare and all, nu?

Pe lângă epoca social media şi a propagării informaţiilor într-un timp infim, The National Anthem e mai mult despre presiunea pe care o poate exercita publicul. Prin audienţa televiziunilor, prin calculele politicienilor care încă mai vor să conteze pe voturile lor and so on. Dar oare asta e de bine?

Poate Fifteen Million Merits mi-a plăcut cel mai mult pentru că e o poveste de dragoste oarecum heartbreaking, cu Jessica Brown Findlay, aka Lady Sybill din Downton Abbey, şi Daniel Kaluuya (a apărut într-un episod din Doctor Who). El e Bing, un simpli tip care, la fel ca şi majoritatea oamenilor de pe Pământ, locuieşte într-o cămăruţă acoperită de ecrane LCD (the black mirrors, adică). Şi îşi câştigă “traiul” pedalând la o bicicletă medicinală. Asta până când, desigur, se îndrăgosteşte…

Fifteen Million Merits se petrece într-un viitor îndepărtat, din care nu ai absolut nicio scăpare. There’s never anything good on the telly. Singurele opţiuni sunt show-uri în care se râde de graşi, filmele porno (la care eşti obligat să te uiţi) şi un Got Talent+Idol+The Voice, care se cheama Hot Shot. Acest show e singura şansă pentru a ieşi din cubul în care eşti obligat să trăieşti. De a scăpa de bicicletă.

Episodul de faţă prezintă o digitalizare completă a lumii. Unde există doar entertainment mainstream. Unde nu mai ai ce alegeri să faci. Unde îţi vinzi sufletul televiziunii, nu neapărat pentru faimă sau succes, ci doar pentru a scăpa. E foarte emoţionant şi intens. Loved it!

Ultimul episod se petrece într-un viitor între celelalte două poveşti, nici prea apropiat, nici prea îndepărtat.  The Entire History of You prezintă o lume în care cam toţi au un fel de hard disc implantat în creier, conectat la nervul optic (presupun), care înregistrează fiecare lucru pe care l-ai văzut vreodată.

It’s called a timeline. Wink, wink! 

În loc să meargă cu un concept de acţiune sau mister, povestea ajunge într-un loc foarte simplu: cum ar fi influenţată o relaţie de această tehnologie? Mai ales un soţ foarte gelos şi bănuitor. Când pentru a-ţi aminti ceva trebuie doar să selectezi momentul din meniu, e prea uşor să o iei razna şi să analizezi tot. (Bine, chiar şi cu amintirile noastre oarecum construite şi fluide e chinuitor).

Chiar dacă, în trecut, am mai glumit că înregistrez cu reportofonu’ anumite persoane pentru a le da replay când făceau exact opusul, The Entire History of You arată clar că nu e asta calea. Că până la urmă, comunicarea nu constă în redarea anumitor înregistrări. Că nu trebuie să rămâi blocat pe anumite momente. Că privitul la cele rele câteodată te face să le uiţi pe cele bune…

Ah, în episodul ăsta e Amy Beth Hayes, pe care n-am suportat-o în rolul principal din Eva, dar care a fost ok în Misfits. Mai drăguţ e că în rolul soţiei apare Jodie Whittaker din grozavul Attack the Blockdespre care vreau să scriu în curând.

2 thoughts on “SF la superlativ: Black Mirror

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s