Silver Linings Playbook/ Scenarii pentru happy-end. Drăguţ, amuzant, emoţionant, dar mincinos

I don’t want to rain on this film’s Silver Linings parade. Pun intended. Cert este că mi-a făcut plăcere să-l văd. M-a amuzat. Chiar m-a emoţionat. Interpretările sunt bune şi personajele au viaţă în ele. Însă. Există un însă: totul este o minciună.

Spoiler alert (deşi scrie în titlul românesc: Scenarii pentru happy-end)

Nu poţi să vindeci bolile mintale cu dragoste. Pur şi simplu nu poţi. O problemă scenaristică uşor de rezolvat până la urmă, dacă celor care au scris textul nu le era teamă că ei vor înnora Silver Liningsurile. S-au speriat probabil să lase un uşor gust amar în gura oamenilor atunci când am ajuns la happy-end. Deşi ar fi fost mult mai plauzibil ca omul să nu se fi vindecat prin dragoste. Just saying.

Minciuna asta duce filmul mult mai înspre mainstream decât aş fi vrut. În prima jumătate, David O.Russell acordă o importanţă destul de mare tulburării bipolare de care suferă pesonajul lui Bradley Cooper, Pat, inclusiv terapiei şi dorinţei lui de a evita tratamentul cu orice preţ. Odată ce ia prima pastilă (lithium-based, I presume), efectele adverse – lipsa de claritate a gândurilor, greţurile şi toate celelalte – nu mai sunt menţionate nici măcar o dată.

Putem spune că vindecarea lui e metaforică, prin dragoste, însă pentru mine nu e satisfăcător, atât timp cât boala este literală în film. Putem spune că în Silver Linings Playbook toată lumea suferă de ceva: anxietate, sindrom obsesivo-compulsiv, depresie, mitomanie, însă o singură persoană ia pastile.

Desigur, O.Russell poate a făcut un experiment, încercând să facă o trecere progresivă în tonul filmului (care se schimbă şi se deteriorează pe parcurs) de la dramedii indie la comedii romantice de Hollywood, însă nu ştiu ce fel de Statement ar putea fi acesta.

Pe de altă parte, o ador pe Jennifer Lawrence. Dacă e cineva pentru care am un supercrush in filmul ăla, ea e, nu Cooper.

Silver Linings Playbook e o experienţă foarte plăcută la cinema. You laugh, you cry, you sigh. Dar, imediat după ce am plecat, cu o stare foarte bună de acolo, am început să văd că totuşi e cam gaunoasa senzatia…