Kinoautomat – primul film interactiv – the multiple timeline storytelling


kinoautomat-oww Kinoautomat

Tocmai m-am întors de la Cinematecă unde, Slavă cerului!, era o coadă de câteva sute de oameni. N-aş fi crezut că voi apuca ziua asta. Mi s-a făcut un pic rău când mi-am dat seama că pot să intru pur şi simplu după vreo 15 minute de coadă (being a movie journalist and all), dar urăsc să le iau faţa oamenilor care aşteaptă. Surprise-surprise!

De ce era coadă întrebaţi? Pentru că am avut parte de o proiecţie a primului film interactiv din lume, mai exact Kinoautomat, un film ceh din 1967 (care a fost şi interzis în anul următor de comunişti). O să fie un post kilometric, aşa că o să o iau încetul cu încetul, pe puncte.

1. Cum funcţionează interactivitatea.

Kinoautomat telecomanda cu doua butoane scena kinoautomat

La intrare am primit această telecomandă, cu un buton verde şi unul roşu, câte unul pentru fiecare alegere. După generic, a apărut pe scenă Alena Činčerová, fiica regizorului Radúz Činčera, care a servit drept naratoare a întregii experienţe, una de altfel foarte meta şi destul de simpatică, datorită implicării sălii.

Scuze pentru calitatea imaginii cu scena, dar telefonul meu nu poate!

La început am făcut un test (care se vede în imagine). Deci, dacă eram mai tineri decât filmul, trebuia să apasăm butonul verde. După cum se vede, mulţi oameni mai tineri de 46 de ani în sală! Apoi a început Kinoautomat şi fiica regizorului (să-i tot scriu numele e a bitch, aşa că nu o voi face) intervenea la fiecare răspântie din viaţa personajului pentru a ne prezenta opţiunile şi a face tot felul de glumiţe (majoritatea răsuflate).

2. Povestea

kinoautomat 2 kinoautomat 1

Eroul principal, domnul Novak, are o zi de rahat. Prima secvenţă din film e de fapt sfârşitul: clădirea în care locuieşte Novak este cuprinsă de flăcări şi Novak tot zice că e vina lui. Dar oare e? Mare parte din film e o comedie slapsticky care miroase a filme mute mai vechi cu câteva decenii şi, pe de altă parte, filmul a fost proiectat dublat în engleză.

Novak bate din greşeală la uşa unei vecine, care iese pe hol îmbrăcată doar în prosop şi rămâne blocată aşa. Ajungem la prima decizie: s-o lase Novak să intre la el în casă sau nu, având în vedere că nevasta e pe drum? (Sala, evident, a ales să o lase să intre :D)

Notă: eu am ales variantele malefice de fiecare dată, sala ca întreg a fost foarte cuminte şi plină de compasiune. 

3. Posibile interpretări

Researchul ulterior a scos la iveală nişte fapte interesante: În primul rând Radúz Činčera a intenţionat ca filmul să fie o satiră a democraţiei. Are ceva sens, dar slab, şi nu zic mai multe ca să evit spoilerele. S-a mai spus că e o satiră a determinismului, a ideii că ne controlăm soarta. Nici asta nu e foarte puternic subliniată. Iarăşi, evit spoilerele. Şi a treia interpretare (sursa e wikipedia, mă scuzaţi, sunt obosită şi leneşă) e că filmul ne îndeamnă să acceptăm complexitatea şi diversitatea vieţii.

Whatever, man. Cred că oamenii care au interpretat încercau să fie prea profunzi şi mai cred că interpretările astea ţineau mai mult de epoca respectivă decât de orice altceva.

kinoautomat (1)4. Posibilităţile narative. (şi abia acum ajung acolo unde mă interesează) 

Ca un geek fascinat tot timpul de ideea de timelineuri multiple şi de universuri paralele, acolo unde orice decizie creează o lume nouă, mă simt cam dezamăgită. Filmul se deschide cu finalul, care este, pentru a-l parafraza pe Doctor Whoun punct fix.

Apoi, una dintre alegeri este nulă. Trebuie să decidem dacă Novak să oprească maşina la cererea poliţistului sau să vâjâie accelerat pe lângă el. Decizie care nu mai valorează nimic când, dacă alegi viteza excesivă, te alegi cu acelaşi rezultat ca pe celălalt drum: tot este oprit de poliţai.

Care mai e sensul dacă toate deciziile converg? Şi, în aceeaşi sesiune de documentare, am aflat că de fapt tot scenariul a fost scris astfel încât ambele opţiuni să ajungă în fix acelaşi punct, lucru dat în vileag atunci când filmul a fost difuzat la două posturi publice cehe, fiecare cu o pistă a alegerilor. Ceea ce l-a supărat pe Radúz Činčera, pentru că  aşa s-a spart balonul de săpun.

5. Un job interesant

Mi-am adus aminte de TIFF-ul de anul trecut şi de show-ul cu filmele lui Georges Melies de la Bonţida, unde venise strănepoata magicianului, Marie-Hélène Méliès-Lehérissey, împreună cu fiul ei pianist, tot pentru a servi drept narator. Bine, acolo a fost mult mai fermecătoare toată treaba.

Dar am început să mă gândesc ce job fain, să ai un tată/ străbunic celebru de pe urma căruia să trăieşti călătorind în lume, prezentându-i creaţiile.

6. Cred că racordul a fost îngrozitor de ţinut. 

7. Community, mai exact episodul Remedial Chaos Theory

community alternate timeline (23) community alternate timeline (22)

Nu e chiar interactivitate, dar se ocupă cu şapte timelineuri diferite şi îmi place la nebunie. Şapte timelineuri, în 22 de minute, toate realizate perfect, într-un crescendo. Totul porneşte de la următorul fapt: a venit băiatul cu pizza si uşa blocului nu poate fi deschisă prin interfon. Aşa că, prin aruncarea de zar, se decide care dintre cele şapte personaje coboară să deschidă. (Da, zarul are şase feţe, ei sunt şapte, totul e explicat)

Aici începe partea frumoasă, pentru că avem parte de un soi de studiu în dinamica grupului. Ceva se întâmplă când cel cu sufletul mai pur coboară şi ceva cu totul diferit se întâmplă atunci când coboară Mr. Buzzkillington.

community alternate timeline (27) community alternate timeline (34) community alternate timeline (31)

În episod se petrec o grămadă de lucruri şi zău că e o mare plăcere să-l vezi, pentru că nu e legat de schepsisul episodului, nu e o structură fără fond, ci totul e bazat pe personaje şi raporturile dintre ele.

Abed (the meta obsessed pseudoandroid geek) zice înainte să dea cu zarul: of course this means we are creating six different timelines. *toată lumea râde la asta*

În plus, ne alegem cu The darkest timeline, o glumă care a dus la o adevărată mişcare de schimbare a pozelor de Facebook sau Twitter cu poze în care oamenii şi-au photoshoppat mustăţi şi ciocuri de pâslă.

community alternate timeline (37) community alternate timeline (15) community alternate timeline (18)

8. Cartea interactivă fără nume (bine, nu e fără nume, dar nu mi-l amintesc eu)

M-am mai gândit la încă un lucru (ultimul, jur!) când eram la Kinoautomat. Când eram mică, mama mi-a cumpărat o carte foarte drăguţă, al cărei nume nu mi-l amintesc. Am petrecut jumătate de oră gugăluind încercând s-o identific.

Era un fantasy, în engleză, care-ţi oferea mai multe răscruci. Dacă vrei să faci asta, dă la pagina nuştucare. Dacă vrei să faci astalaltă, dai la pagina astalaltă. Şi era foarte faină pentru că puteai să mori deja de la prima alegere sau puteai să duci povestea într-o grămadă de direcţii diferite şi să ai nenumărate finaluri. Inclusiv unul în care eroina alegea să nu rămână cu băiatul🙂

Gata. A fost o experienţă frumoasă la Kinoautomat, îmi pare bine că am prins-o, dar m-a stârnit şi nu mai pot de somn.

PS: Am avut de fiecare dată ghinion cu filmul românesc interactiv Kiddo, de Millo Simulov, în sensul că nu am reuşit niciodată să-l văd. Sper să treacă ghinionul şi să văd şi filmul ăsta.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s