Seriale noi: Cronică “Prime Suspect”. Serial poliţist peste medie

Am tot scris despre seriale care nu mi-au plăcut. Întotdeauna e mai uşor să le comentez şi să le scot în evidenţă defectele, dar mi-e puţin mai greu cu serialele care îmi plac (de la trei trifoi în sus). Cu serialele poliţiste nu mai am în general răbdare.

Am văzut prea multe şi m-am plictisit de toate CSI-urile, NCIS-urile, Castle-urile, The Mentalist-urile şi tot aşa (deşi au dat naştere la un serial parodic foarte amuzant NTSF::SD::SUV, dar despre el voi scrie ulterior). Ecuaţia e simplă: personaje bune duc la poveste bună duce la ataşament şi să fiu eu fan. Fără personaj nu există nimic şi trebuie să spun că Prime Suspect are personaj, ba chiar mai multe, şi dacă rezolvă micile probleme pe care le are, ar putea fi upgradat in my book.

Persepolis, initierea mea in romanul grafic

Istoria zbuciumata a Iranului spusa mai intai prin ochii inocenti – dar extremi de inteligenti – ai unui copil si, ulterior, ai unei femei. Despre asta e vorba  in Persepolis, primul roman grafic pe care l-am citit si in niciun caz ultimul.

As putea sa spun ca e un bildungsroman, dar mi-am dat seama recent ca urasc termenul asta. Suna ca Sturm und drang, ca o ploaie torentiala cu tunete, ca ceva violent, ca un tun de pirat. Asa ca am decis sa-i spun, mult mai simpatic dupa parerea mea, un coming-of-age story.

Este autobiografic, dar universal si mi-a starnit sentimente extrem de diferite la lectura/vizionare. Exista momente amuzante in care-ti vine sa planzi si intamplari tragice la care-ti vine sa razi. Si aceste sentimente amestecate vin de la vocea naratoarei, un personaj pe care n-ai cum sa nu-l iubesti.

My Lucky Love (nu fac reclama)

Postul asta a fost inspirat de un articol din revista “Historia”. Acum, eu fumez Lucky Rosu (nu pot sa fumez tigari mai slabe deloc!) cam de cand m-am apucat serios de fumat. Si nici n-as renunta la brand. Poate doar cand o sa renunt de tot la fumat…

Dupa ce a aparut articolul mentionat mai sus, s-a intamplat sa gasesc un citat fain chiar in cartea pe care o citesc acum, “Cum traiesc mortii”, de Will Self.