“Luck”, “Alcatraz”, “The River” și altele. Ce seriale abia aștept în prima jumătate a anului

O grămadă de seriale noi și serii noi din show-urile mele preferate se pregătesc de premieră, asta în condițiile în care eu nici n-am apucat să scriu despre serialele noi-vechi, care au început în urmă cu vreo 3-4 luni, dar sper să apuc să le termin soon (printre ele: Pan Am, Once Upon a Time, Terra Nova și Hart of Dixie). Dar iată ce abia aștept să înceapă în următoarele luni. Continue reading

The Dacia, spioance sexy și vrăji malefice: apariții autohtone în seriale americane

Cu toții știm că românii apar sau sunt menționați în seriale atunci când vine vorba de vampiri, gimnaste, evil spies și tot așa. Dar eu, în loc să mă lamentez, am ales să mă amuz, cu tot felul de chestii simpatice pe care mi le-am notat. În această postare vor fi doar trei, dar hei – sequelurile sunt la modă, nu? Între timp, shall we begin? Sper că aţi avut un 1 Decembrie foarte românesc! Continue reading