Italo Calvino – “Cavalerul inexistent”: A fi sau a nu fi

 Am terminat acum câteva săptămâni cartea asta (a doua citită la Chişinău), a fost prima citită de Calvino şi mi-a plăcut, în afară de ultima parte, atât de evident (şi asumat) grăbită, încât m-a cam enervat.

Dar micro-romanul lui Calvino este extrem de amuzant şi, deşi se petrece în Evul Mediu, în timpul lui Carol cel Mare care se lupta cu maurii, multe dintre ideile prezente în volum sunt cât se poate de actuale.

Eroul principal este Cavalerul inexistent din titlu, soldatul ideal Agilulfo, perefct în afara unui mic detaliu: nu există. Armura lui este pur şi simplu goală, susţinută de cine ştie ce putere misterioasă, iar Agilulfo trebuie să-şi justifice constant existenţa. Continue reading

Brut si colturos ca un “Gargui”


Spre ghinionul cartii “Gargoyle” a lui Andrew Davidson, in ultimii doi ani am devenit mult mai critica. Poate pe la inceputul lui 2008 m-ar fi pacalit si as fi dat si eu in mania de a-l numi “genial” si “o capodopera”. That is not the case today!

E o carte care se citeste repede, e bine documentata (asta e argumentul pro-Gargui pe care-l aud cel mai des), prezinta niste experiente extreme si astfel ar trebui sa mearga. Dar bine documentat n-ar trebui sa fie o lauda adusa unui roman. Ar trebui sa fie standardul.

Dar ce-i lipseste cel mai mult e sufletul (paradoxal, mai ales pentru ca accentul in carte se pune mult pe suflet – suflete pereche, suflet mantuit, reincarnare, etc). Personajul e atat de rece si de nepasator si vorbeste atat de detasat despre niste evenimente destul de intense, incat niciodata nu pot sa spun ca mi-a pasat de soarta lui. Continue reading