Dredd 3D mi-a dat impresia, de la cap la coadă, unui first person shooter (asta e o apreciere pozitivă). Îl avem pe erou, Judge Dredd (Karl Urban) care intră într-o clădire cu 200 de etaje şi trebuie să ajungă în vârf pentru a se lupta cu the big boss, aka capul mafiot Ma-Ma (Lena Headey, of Game of Thrones fame), timp în care îi şutuie pe inamici de inteligenţă, putere şi experienţă variabile. Continue reading
Game of Thrones
Lucruri de făcut în Londra când eşti geek
Azi e o zi importantă pentru mine. Da, se petrec Oscarurile, dar mai e ceva: plec la Londra, la o conferinţă de presă cu Game of Thrones, unde o sa văd primul episod din sezonul 2, în avanpremieră, şi o să fac vreo câteva interviuri cu actorii! (Vă ţin la curent cu asta). Cea care ma entuziasmează cel mai tare e Emilia Clarke aka Mama Dragonilor, aka Khaleesi, aka Daenarys Targaryen Stormborn. Continue reading
“Luck”, “Alcatraz”, “The River” și altele. Ce seriale abia aștept în prima jumătate a anului
O grămadă de seriale noi și serii noi din show-urile mele preferate se pregătesc de premieră, asta în condițiile în care eu nici n-am apucat să scriu despre serialele noi-vechi, care au început în urmă cu vreo 3-4 luni, dar sper să apuc să le termin soon (printre ele: Pan Am, Once Upon a Time, Terra Nova și Hart of Dixie). Dar iată ce abia aștept să înceapă în următoarele luni. Continue reading
Stupid: 3 decizii incredibil de proaste luate de Globurile de Aur
M-am obişnuit deja ca festivităţile de premiere pentru filme şi seriale să nu însemne nimic şi atunci supărarea mea inevitabilă pentru cei omişi, dar merituoşi sau pentru cei nominalizaţi, dar penibili, mai e doar un simptom al dorinţei ca aceşti merituoşi să fie mediatizaţi şi recunoscuţi şi expuşi unui public mai larg, care să se bucure de minunăţiile pe care le ignoră. Continue reading
Cele mai bune (şi dragi) din 2011: 15 filme, cărţi, TV
Un regim aproape inuman de muncă şi o vacanţă imediat după, petrecută în minunata Bucovină, lângă Vatra Dornei, acolo unde stickul de internet avea impresia greşită că suntem în Ucraina m-au făcut să n-am timp să închei anul aşa cum trebuie din punct de vedere al blogului. Dar cum n-am intrat încă în pâine în 2012, pot să mai fac acest top al lucrurilor care m-au fericit cel mai tare în anul care tocmai s-a terminat. Continue reading
Genericul de serial ca operă de artă (the sequel)
Acum aproape un an şi jumătate am făcut un top al celor mai faine generice de seriale de atunci (fără nicio legătură cu calitatea efectivă a serialului). Cred că a trecut destul timp de atunci încât să lansez pe piaţă the sequel care, spre deosebire de majoritatea continuărilor, nu are parte de calitate scăzută.