De ce ador Halloween (indiciu: are legătură cu serialele)

De obicei nu am nicio treabă cu sărbătorile importate, însă Halloweenul chiar are un loc special în lumea mea obsedată de pop-culture. Din trei motive: 1. Episoadele speciale din seriale. 2. Filmele horror! 3. Costumele geniale.

Seriale noi: Cronică “American Horror Story”. Cacofonia groazei

Pe principiul so bad it’s good, o să mă uit la acest serial până la sfârșitul vieții lui, care n-o să vină prea devreme, pentru că momentan are audiențe foarte bune. American Horror Story, creat de Ryan Murphy și Brad Falchuk, echipa de șoc din spatele altui supermegahit care s-a dedat kitschoșeniilor, Glee (plus Nip/ Tuck), este un ghiveci de clișee, o alăturare rococo a imaginilor șocante, o mașinărie care în primele trei episoade arde prin combustie internă povești care l-ar fi putut ține un sezon întreg de 12-13 episoade.

Filme care ne-au băgat în sperieți (Happy Halloween!)

Trifoi cu patru foi

The Evil Dead (1981)

Primul la care m-am gândit a fost Drag Me to Hell, dar nu-i destul de scary. Pe filiera Sam Raimi am ajuns la debutul The Evil Dead, un low-budget inventiv, sinistru și cu efecte speciale atât de proaste, încât n-ai cum să-l iubești. Câțiva puștani ajung la o cabană izolată din pădure, găsesc o Book of the Dead înăuntru și citesc din ea și all hell breaks loose, în forma pușitlor tranformați în zombi sau demoni greu-de-ucis. Vă asigur, dimensiunea coșmarescă a acestei povești clasice e cât se poate de particulară, distilată într-un moment cu o femeie posedată și ciopârțită care râde într-un fel atât de artificial încât îți stă râsul în gât. Ash, singurul nedemonizat, ține filmul pe umerii lui, fără replici, doar cu priviri care variază de la teroare, la șoc, la superioritate (când dă cu drujba în ceva și nimerește). Plus, creaturile descompuse de la sfârșit sunt animate în stop-motion!