Toamna şi primăvara au adus o grămadă de seriale noi, mai multe ca de obicei, însă, la fel ca de obicei, prea puţine merită atenţie, darămite câteva ore bune din viaţa mea (sau a voastră). Iar câteva dintre alea bune (Awake, de exemplu) au fost deja anulate, spre nefericirea mea. Rămân însă cu câteva de care nu pot să mă despart. Unele merită, la altele sunt curioasă sau am prins deja gustul plăcerii vinovate. Continue reading
Homeland
Seriale noi: Cronică “Homeland”. Cel mai bun serial nou
Homeland tocmai a câştigat, complet meritat, două Globuri de Aur, pentru rolul lui Claire Danes şi pentru Cel mai bun serial dramatic. Celălalt actor principal, din păcate, Damian Lewis, nu şi-a câştigat statueta care trebuia să fie a lui. Dar ne mulţumim cu ce avem, măcar nu a luat American Horror Story premiul pentru dramă. Continue reading
Stupid: 3 decizii incredibil de proaste luate de Globurile de Aur
M-am obişnuit deja ca festivităţile de premiere pentru filme şi seriale să nu însemne nimic şi atunci supărarea mea inevitabilă pentru cei omişi, dar merituoşi sau pentru cei nominalizaţi, dar penibili, mai e doar un simptom al dorinţei ca aceşti merituoşi să fie mediatizaţi şi recunoscuţi şi expuşi unui public mai larg, care să se bucure de minunăţiile pe care le ignoră. Continue reading
Cele mai bune (şi dragi) din 2011: 15 filme, cărţi, TV
Un regim aproape inuman de muncă şi o vacanţă imediat după, petrecută în minunata Bucovină, lângă Vatra Dornei, acolo unde stickul de internet avea impresia greşită că suntem în Ucraina m-au făcut să n-am timp să închei anul aşa cum trebuie din punct de vedere al blogului. Dar cum n-am intrat încă în pâine în 2012, pot să mai fac acest top al lucrurilor care m-au fericit cel mai tare în anul care tocmai s-a terminat. Continue reading
Genericul de serial ca operă de artă (the sequel)
Acum aproape un an şi jumătate am făcut un top al celor mai faine generice de seriale de atunci (fără nicio legătură cu calitatea efectivă a serialului). Cred că a trecut destul timp de atunci încât să lansez pe piaţă the sequel care, spre deosebire de majoritatea continuărilor, nu are parte de calitate scăzută.