Les Miserables/ Mizerabilii – I Dreamed a Dream in prim-plan

les miserables1

Gândindu-mă la filme, de foarte multe ori, în procent covârşitor, îmi vine să zic: e bine filmat, imaginea este spectaculoasă, dar…

La Les Miserables/ Mizerabilii, afirmaţia opusă este (în mare parte) adevărată. Ai actori care îşi dau sufletul cântând – şi de aseară mă gândesc în continuu la Anne Hathaway şi minunea pe care a reuşit-o în filmul ăsta. Să transmită atâtea şi să fie punctul culminant al filmului (deşi mai erau vreo două ore până la The End)… Continue reading

“Real Steel”, un Rocky cu roboţi şi Hugh Jackman

Real Steel sau, în varianta în română, Pumni de oţel, e un clasic sports underdog movie aka film cu sport în care cel mai dezavantajat câştigă (fie că e vorba de o victorie efectivă sau una morală), dar are un twist! Roboţi! Care se luptă! Acţiunea se petrece în 2020, atunci când oamenii au început să-şi dorească să vadă bătăi atât de violente, încât în box, oamenii au fost înlocuiţi cu roboţi. Continue reading