Casa molimei lui Jim Crace. Postapocaliptic deloc coplesitor

casa_molimei_jim crace3trifoiSunt nebuna dupa Jim Crace. Sau mai exact sunt nebuna dupa prima carte pe care am citit-o de Jim Crace, In clipa mortii, pe care am elogiat-o in trecut chiar pe acest blog, atunci cand scriam intr-un ritm sustinut. Dar de Casa molimei am fost dezamagita. Nu e rea, dar nu e potentialul maxim al lui Crace.

In ultima vreme m-am decis sa citesc si sa vad tot ce pot pe subiectul postapocaliptic pentru ca, sincer, lucrez la un proiect postapocaliptic si vreau sa stiu cam care sunt lucrurile comune pentru a le evita. (My own project va fi oricum o comedie, deci deja tonul se schimba, nu vorbim despre The Road/Drumul aici). Continue reading

Traieste clipa (mortii)!

Abia am trecut de jumatatea anului si deja pot sa declar: cartea asta sigur intra in top trei pana la sfarsitul lui 2010!  Am cumparat-o de la Kilipirim datorita citatului de pe coperta, apartinandu-i lui John Updike: “un scriitor cu puteri hipnotice”. Si avand invedere ca Updike are si el niste puteri hipnotice (inca mai sunt bantuita de o imagine din “Vrajitoarele din Eastwick”, de acum sase luni), sunt inclinata sa-l cred.

“Clipa mortii” la care se refera titlul este cea a lui Joseph si Celice, doi zoologi cam anosti, la vreo 55 de ani, care sunt ucisi chiar inainte sa faca sex pe plaja de la Baritone Bay (numita asa expresiv datorita efectului muzical pe care-l are vantul asupra dunelor de nisip), in acelasi loc in care avusesera prima partida de sex in urma cu 30 de ani.

Clipa mortii e nucleul din care se desprind toate celelalte fire narative, multe. Nu este vorba despre dezlegarea unei crime. Ci despre dezlegarea misterului a cine erau Joseph si Celice. Continue reading