Recoltă Gaudeamus şi Postul în care Trifoi se laudă

Duminică a fost o zi a surprizelor pentru mine: după ce am fost la Gaudeamus toată săptămâna pentru ziar şi nu am apucat să-mi iau nicio carte, mă hotărâsem să rămân acasă să-mi revin. Şi apoi m-au sunat şi m-au anunţat că ziarul a luat premiu pentru acoperirea târgului, din partea publicului, şi m-am umflat în… foi. Nu e ca şi cum nu m-am simţit bine la Gaudeamus, pentru că ăla e mediul meu, iar durerile de umeri şi de spate resimţite după fiecare ediţie mă fac mândră.

“One Day”, dragoste cu năbădăi timp de 20 de ani

“O zi”, în curând, pe marile ecrane, cu Anne Hathaway şi Jim Sturgess. Dar, până atunci, am reuşit să citesc cartea, pe care o ochisem de mult timp datorită recomandării lui Jonathan Coe. (It’s rare to find a novel which ranges over the recent past with such authority, and even rarer to find one in which the two leading characters are drawn with such solidity, such painful fidelity to real life – la naiba, a zis-o bine. Eu ce sa mai scriu despre carte acum?) Orice cititor mai vechi al blogului meu îmi cunoaşte obsesia pentru Coe, aşa că trebuia să citesc această carte.

Am aşteptat şi am aşteptat, până când mi-am comandat cartea de pe Book Depository (recomand site-ul cu căldură – taxe poştale 0), cu… fix o săptămână înainte să aflu că s-a tradus în română: O zi. Nevermind. E mai faină în engleză.

Omul-carte

Am primit aceasta leapsa foarte simpatica de la Maya si chiar daca am intarziat putin, iata raspunsurile mele…

a) Ce carte ati alege sa deveniti? Ce carte v-ar placea sa recititi din nou si din nou si din nou?

Fara indoiala, “Casa somnului” de Jonathan Coe. E una dintre cartile pe care le voi citi toata viata, la cativa ani (deja am citit-o de doua ori), probabil mai ales partea lui Terry, criticul de film insomniac (putin spus), obsedat de un lungmetraj pe care se pare ca nu l-a vazut nimeni, niciodata…

Scriitorii mei preferati: Jonathan Coe

Reactia omniprezenta atunci cand il mentionez pe Jonathan Coe este “N-am auzit de el”. Asa ca as vrea sa vorbesc putin despre el si opera lui, mai ales ca, in afara de “Ce hacuiala!”, am citit toate cartile lui traduse in romana. Coe scrie despre o Marea Britanie in multiple perioade, pornind de la Primul Razboi Mondial, pana-n zilele noastre. Scrierile lui au mereu un aer de mister, un soi de stralucire aparte, cu personaje foarte diferite, de la boemi, artisti si idealisti la afaceristi si politicieni corupti.

“Ploaia inainte sa cada”

Nu ma asteptam ca in concediu sa mi se duca pe apa sambetii ritmul de citit asa de bun pe care-l stabilisem 😀

Asa ca am citit cartea lui Jonathan Coe mult mai incet decat in mod normal. Dar intr-un fel e bine, pentru ca exista destul de multa tristete in romanul asta si am ingerat-o in doze mici. Coe este unul din autorii mei preferati pe care aproape nimeni nu-l cunoaste… E imposibil sa nu-mi placa ceva scris de el, asta fiind a cincea carte citita de britanicul asta fain, obsedat de muzica, de “Stapanul inelelor” si de structuri ciudate pentru carti. In aproape fiecare roman de-al lui exista mai multe voci, anexe precum scrisori, articole, poezii.

“Ploaia inainte sa cada” nu iese din tiparul asta. Dar e inedita, pentru ca, spre deosebire de celelalte romane, unde personajele sunt preponderent barbati, aici acestia nu sunt in economia povestii mai mult decat niste simpli donatori de sperma.