In tara ultimelor cuvinte

“In tara ultimelor lucruri” e destul de diferita de celelalte carti ale lui Paul Auster pe care le-am citit. Dupa ce citesti mai multe de el, iti dai seama ca are cateva patternuri. Cartile sunt narate de un barbat, de obicei scriitor, scriitor in devenire sau jurnalist. Acest barbat de obicei a avut parte de o trauma puternica – de cele mai multe ori, i-a murit sotia si/sau copiii. Cartile lui au loc sau macar incep in New York, mai precis, Brooklyn, cartierul in care locuieste si el. Personajele lui Auster, am mai observat eu, impartasesc aceeasi obsesie/pasiune/dragoste pentru muzica jazz si pentru baseball.

Pe Auster l-am inceput asa cum, cred eu, trebuie sa-l incepem cu totii: cu “Trilogia New Yorkului” (pe care o am si in engleza, si in romana), trei microromane, false povestiri politiste, care au legaturi subtile unele cu celelalte. Trilogia e despre relatiile dintre scriitor, personaj si narator, dar si multe altele. La inceput e greu s-o citesti, dar cand in sfarsit iti “pica fisa”, cartea devine o experienta satisfacatoare. Continue reading

Îngerul necesar… sau nu!?

Promovat ca fiind un film ALTFEL, primul lungmetraj al lui Gheorghe Preda nu se dezminte. Însă asta nu e neapărat o caracteristică pozitivă. Filmul este incoerent  de la cap la coadă şi eterogen.

Pleacă de la imagini cu scenografie minimalistă (Gheorghe Preda s-a ocupat de acest aspect) la scene de o intensitate fantastică, flashback-uri fără replici dar care transmit tot ce intenţionează.

Ana, jucată de Anca Florea (a mai jucat şi în „După ea”) este într-adevăr un personaj atipic pentru filmele româneşti. Astmatică, devenită obsesivo-compulsivă, singuratică, asocială, dar artistă. Trăieşte într-un glob de sticlă, o casă albă, sterilă, pe care o curăţă cu minuţiozitate, pentru ca praful să nu-i facă rău. Şi ea se simte bine aşa. Continue reading