Cimitirul de piane, multiplu de Francisco Lazaro

Gesturile si oamenii lasa o umbra care intarzie in urma lor, care se deplaseaza in slow-motion. Peixoto umple fiecare camera cu volume de umbre si lumini, fiecare cu atingerea si greutatea ei.

Asta e doar unul dintre miracolele care au loc in cartea asta. Pe care sunt incantata ca am citit-o si sigur o voi reciti. La doar 270 de pagini, am tras muuuult timp de ea, tocmai pentru ca nu voiam sa se termine.

In cea mai mare parte a timpului, tatal meu facea usi si ferestre, facea taburete ca sa se aseze oamenii pe ele, facea mese, dorindu-si ca oamenii sa aiba farfurii de supa ca sa le aseze pe masa; dar in visurile sale asculta piane, asa cum asculta imposibilele iubiri.

Tatal este Francisco Lazaro. Fiul care povesteste este Francisco Lazaro. Dupa parerea mea, mai exista inca un Francisco Lazaro a carui voce se aude in carte. Dar nu pot sa spun cu certitudine ca asa e. Avem o relatie fragila intre un tata si un fiu. Si alt tata si alt fiu. Si daca asta e axa romanului, si dinamica  intreaga a familiei e extrem de complexa. Si  foarte emotionanta. Continue reading