Jeanette Winterson creează magie cu “Sexul cireşilor”

Aceasta nu este o carte de dragoste sau cel puţin aşa văd eu lucrurile. Mai degrabă e o carte despre felurile în care dragostea distruge, dar într-o măsură foarte mică.

Într-unul dintre oraşele pe care le-am vizitat, întreaga populaţie fusese măturată de iubire, de trei ori la rând. După cea de-a treia împrejurare, singurii supravieţuitori, un călugăr şi o curvă, au hotărât ca dragostea să fie scoasă în afara legii, în noul stat, şi că oricine va fi descoperit lăsându-se în voia ei va fi condamnat la moarte. 

Deci iubirea e văzută ca o molimă, inclusiv de unul dintre cele două personaje principale, Femeia cu Câini, un personaj monstruos, mai greu decât un elefant, care-şi apăra convingerile cu violenţă, dar nu poate să-şi apere sinele de iubirea maternă pentru un copilaş găsit în apa murdară a Tamisei, pe care-l botează Jordan, într-o referire spre fluviul în care a fost găsit şi Moise. Continue reading

S-a strigat lotul 49! Mai liciteaza cineva?

“Comunicarea este cheia” striga unul dintre personajele primului roman de Thomas Pynchon cu care m-am delectat (pentru ca e o delectare). Mai exact, cheia romanului, asa cum este enuntata ea, e strigata de John Nefastis un soi de parapsiholog care cauta sensibili care sa opereze un soi de masinarie, poreclita cu afectiune Demon. Dar asta nu conteaza prea mult, pentru ca este un sub-plot.

Odiseea ii apartine Oedipei Maas, care porneste intr-o calatorie dubioasa, iar aceasta odisee e ambalata in staniolul comercial al unei mari conspiratii (ce dureaza de secole si se desfasoara pe cel putin doua continente). Fostul ei iubit, Pierce Inverarity, moare si o lasa pe ea executor al averii lui. Ea pleaca de acasa, de langa sotul ei, poreclit Mucho (Mucho Maas, get it?), un fost vanzator de masini care are cosmaruri cu o pancarta cu initialele Nada (multe adverbe in viata lui) si care momentan lucreaza ca DJ la postul KCUF (cititi-l invers!). Continue reading