Brut si colturos ca un “Gargui”

Spre ghinionul cartii “Gargoyle” a lui Andrew Davidson, in ultimii doi ani am devenit mult mai critica. Poate pe la inceputul lui 2008 m-ar fi pacalit si as fi dat si eu in mania de a-l numi “genial” si “o capodopera”. That is not the case today!

E o carte care se citeste repede, e bine documentata (asta e argumentul pro-Gargui pe care-l aud cel mai des), prezinta niste experiente extreme si astfel ar trebui sa mearga. Dar bine documentat n-ar trebui sa fie o lauda adusa unui roman. Ar trebui sa fie standardul.

Dar ce-i lipseste cel mai mult e sufletul (paradoxal, mai ales pentru ca accentul in carte se pune mult pe suflet – suflete pereche, suflet mantuit, reincarnare, etc). Personajul e atat de rece si de nepasator si vorbeste atat de detasat despre niste evenimente destul de intense, incat niciodata nu pot sa spun ca mi-a pasat de soarta lui.