Upstream Color – Fugue state

I have to apologize. I was born with a disfigurement where my head is made of the same material as the sun. It makes it impossible for you to look directly at me. 

Upstream Color, regizat de Shane Carruth (la nouă ani după Primer), este una dintre cele mai senzoriale, ciudate şi de vis experienţe pe care am avut-o uitându-mă la un film. E construit din sunete, pentru că fără sunet, filmul ăsta nu ar exista. E ambiguu, deschis interpretărilor, dar te afectează profund şi imediat. Te emoţionează  chiar dacă nu poţi înţelege imediat. Şi e greu, dacă nu imposibil de povestit. 

Serial nou (De văzut!) Orphan Black – The multiple awesomeness disorder

De obicei ştiu cu ceva timp înainte când o să apară un serial nou, destul timp cât să mă entuziasmez, să mă umplu de nerăbdare şi să îmi rod unghiile până începe. Dar ăsta mi-a apărut în vizor ca o căprioară în farurile maşinii şi la naiba, că am deraiat şi am rămas în mijlocul drumului şi, ah, pierd şirul metaforei.

“Atlasul norilor/Cloud Atlas” (de David Mitchell) – Povestea care a schimbat lumea

N-o să vorbesc de data asta despre filmul regizat de Andy şi Lana Wachoski (Matrix) şi Tom Tykwer (Run Lola Run, Perfume – The Story of a Murderer). Ba chiar n-o să vorbesc foarte mult despre abuzuri, exploatare, cei puternici care îi prăduiesc pe cei slabi etc. În loc, o să mă axez pe tema mea preferată din carte, pe care nu am văzut-o prea discutată şi pe care filmul, dacă ar fi exploatat-o, ar fi fost mult mai interesant. Acea temă este meta, as most of my favorite things are: scopul poveştilor în lumea noastră şi influenţa lor. Partea asta mi-a rămas cel mai puternic în minte, la vreo cinci luni după ce am terminat romanul.

Fringe – ultimul episod, camera 513 (spoilere abunda!!!)

De patru ani jumate încoace am avut parte de o poveste de dragoste teribilă cu un personaj, care, pentru mine, e foarte greu de egalat – ca scriitură, ca emoţie pe care mi-o provoacă, dar şi dacă stau să mă gândesc cum m-a facut să râd şi să mă minunez ca pot ierta şi iubi atât de mult un om care aproape a distrus un Univers. Care, dacă stai să te gândeşti, e oarecum responsabil de genocid. Acel om este… 

SF la superlativ: Black Mirror

Despre Black Mirror mi-a zis Skandalouz mai demult, dar abia acum am apucat să-l văd. Şi, boy, ce am ratat nevăzând  cele trei episoade de sine stătătoare până acum. Scrise de un critic de film şi TV, Charlie Brooker, excellently brittish, poveştile sunt minunate, şi, ca orice SF genial, spun mult mai multe despre lumea în care trăim decât despre viitorul mai mult sau mai puţin apropiat.

Reality TV pentru geekshi (me included)

In primul rand, trebuie sa recunosc ca partea girly din mine s-a bucurat vara trecuta, atunci cand m-am uitat obsesiv la aproape toate sezoanele din Project Runway (show-ul concurs prezentat de Heidi Klum in care se fac tot felul de haine and stuff) intr-un timp record. Numai ca acum nu stiu daca o sa ma mai pot uita la el, pentru ca a aparut ceva waaaay better. E vorba de Face Off, un concurs produs de Syfy Channel (Stargate-urile, Battlestar Galactica) in care nu se intrec designeri vestimentari cu aere de diva, ci make-up artisti (de filme si seriale), care au toti o atitudine mai edgy si minti mai morbide. Just my cup of tea…

Tron, geek-tastik a la anii ’80

M-am uitat la “Tron” in asteptarea lui “Tron: Legacy” (Jeff Bridges se intoarce) din decembrie. Asta si pentru ca am vazut o gramada de referinte la el in pop-culture, majoritatea destul de recente. Le pastrez insa pentru capatul postului asta. “Tron” e un film destul de misto si avangarde pentru 1982, mai ales ca am observat ca a influentat destul de mult “Matrixul” si pentru ca inca efectele speciale sunt inca faine, in ciuda demodarii considerabile. Adica multe din efecte sunt realizate pur si simplu la lumina unor “becuri negre”, cu ajutorul unor benzi albe fosforescente. De apreciat.

Gamer – do not play with Dexter

Acesti doi regizori ai filmului, Mark Neveldine & Brian Taylor (o echipa cam de rahat), si-au batut joc de o gramada de actori talentati. Mai ales my darling Michael C. Hall (unicul “Dexter”), care daca e sa aiba o cariera in filme, macar sa fie filme bune.

“Gamer” e genul de film hiperkinetic, plin de energie (care nu se justifica), in care nu se intampla nimic, dar care e mult mai rau decat un film mediocru, pentru ca promitea. Asta e ideea, pe scurt: Castle, un tip genial (jucat de Dexter), a dezvoltat si conduce mai multe jocuri de tip multiplayer, numai ca oamenii-jucatori sunt chiar in carne si oase si pot fi condusi de rich fucks care vor sa-si satisfaca poftele bolnave.

Splice up your life

Asteptam de mult timp filmul asta, mai ales pentru ca regizorul, Vincenzo Natali, a facut poate primul film, ciudat/sci fi ish/greu de incadrat intr-o categorie, de care m-am indragostit, adica “Cubul”. Si Guillermo del Toro e producator executiv. Iar pe Guillermo il ador. Always have, always will.

Filmul e o variatiune pe tema creata de Mary Shelley cu Frankenstein, omul de stiinta si prostiile pe care le face cu din cauza inconstientei si arogantei, tema tratata pe larg in aproape fiecare episod din Fringe. Dar cu adevarat interesanta e digresiunea in ideea “ce inseamna sa fii un parinte bun”. Care sunt limitele? Devierile? Cum arata rolurile in prezent? Cherry on top: avem si o mica discutie voalata despre avort, atunci cand cei doi incearca sa decida daca sa opreasca experimentul (adica sa-l omoare pe subiectul experimentului) sau nu…

Achizitii Bookfest 2010

Ca de obicei, m-am bazat pe instinct (si pe bugetul oarecum limitat, din cauza concediului). As mai face o vizita la Bookfest, dar ma tem ca o sa mai cheltuiesc bani. Multi bani…

Oricum, am plecat gandindu-ma la doua carti pe care as vrea sa le iau. Nu-mi place sa fac liste. Daca stiu exact ce-mi trebuie, atunci le comand de pe net. Imi place sa fiu surprinsa, sa gasesc carti de care chiar n-am auzit si pe care sa le iau din instinct. Nici n-am avut atata timp sa stau de data asta… Dar oricum, una dintre carti nu am gasit-o si cealalta mi-am dat seama ca de fapt nu fusese tradusa (E vorba de “The Amazing Adventures of Kavalier & Clay” de Michael Chabon, care a scris si “Wonder Boys”, dar asta a fost tradusa).