Wibbly-wobbly, timey-wimey in Doctor Who. Regret versus Aventura

Cand am lucrat (din greu, dar cu imensa placere) la o editie a emisiunii Ca-n filme (integral, in link) dedicata calatoriei in timp, mi-am facut documentarea si chiar am stat sa ma gandesc foarte mult la ideea asta, de time travel si unde – cand?!? – as calatori, ce as face si daca mi-as dori sa schimb ceva. Pentru ca, am ajuns la concluzia asta, oricat de variate ar fi modurile de transport in timp si tipurile de povesti care se pot spune (practic toate: thriller, horror, comedie, comedie romantica, etc), ele tot in doua categorii se impart ca motivatie: regret sau aventura.

Anamaria Marinca în “Doctor Who” – “Asylum of the Daleks”

N-am crezut că voi apuca s-o văd pe Anamaria Marinca rostind Doctor Who? vreodată, dar ce bine îmi pare că mi s-a întâmplat. Serialul britanic care împlineşte 50 de ani de la apariţie la anu’ (fun fact: s-a lansat la fix o zi după asasinarea lui JFK) e unul dintre preferatele mele, pentru entuziasm, optimism, ingeniozitate şi densitate narativă spectaculoase. Dar mai ales îmi plac cele mai recente două sezoane, dirijate de genialul (da, e un geniu, e un scenarist de geniu) Steven Moffat.

Lucruri de făcut în Londra când eşti geek

Azi e o zi importantă pentru mine. Da, se petrec Oscarurile, dar mai e ceva: plec la Londra, la o conferinţă de presă cu Game of Thrones, unde o sa văd primul episod din sezonul 2, în avanpremieră, şi o să fac vreo câteva interviuri cu actorii! (Vă ţin la curent cu asta). Cea care ma entuziasmează cel mai tare e Emilia Clarke aka Mama Dragonilor, aka Khaleesi, aka Daenarys Targaryen Stormborn.

“The Adventures of Tintin”, cercetaşul dezamăgitor

Ce dezamăgire (spun eu, încercând să subliniez titlul)! Mă aşteptam la o bijuterie. Şi am avut parte de fool’s gold. Încă de când am văzut numele de pe afiş, nu Steven Spielberg, nici măcar Peter Jackson, ci scenariştii Steven Moffat şi Edgar Wright, am construit acest film în mintea mea ca pe un sfânt Graal al animaţiilor, când mă hotărâsem de mult să-mi las aşteptările acasă atunci când mă duc la cinema.